Boloș spune că “astăzi e o zi mare, istorică pentru România”. Care e ”Planul„

Marcel Boloș   spune că astăzi este o zi  foarte importantă, chiar istorică pentru România. Se aprobă Planul Fiscal negociat cu Comisia Europeană.

Ministrul Fondurilor Europene susține că  acest plan va aduce  o reducere a  deficitului bugetar, pe o perioadă de 7 ani,  important din perspectiva investițiilor pe care România le implementează.

Până la sfârșitul anului 2026, România are acces la fonduri de peste 75 de miliarde de euro, mai spune Boloș, iar reducerea deficitului bugetar trebuie să fie realizată fără măsuri bruște, pentru a se încadra în ținta de deficit de 3%.

Marcel Boloș atrage atenția că nefinalizarea reformelor asumate ar putea duce la pierderi semnificative de fonduri europene.

“Astăzi este o zi mare pentru România, fiindcă se aprobă Planul Fiscal, este planul pe care l-am depus și l-am negociat cu Comisia Europeană, care a trecut prin toate criteriile de evaluare ale Comisiei Europene și de astăzi vom avea decizia oficială pentru ceea ce înseamnă traiectoria de deficit bugetar a României pe următorii 7 ani. Foarte, foarte puțină lume a înțeles de ce trebuie să avem această, să zicem, reducere a deficitului graduală pe o perioadă lungă de timp, dar România este în perioada în care are cele mai ample proiecte de investiții pe care le implementează. Nivelul fondurilor de accesat până la sfârșitul lui 2026 și, ulterior, pe politica de coeziune depășește 75 de miliarde de euro.

Deci, practic, aici cu nivelul de cofinanțare pe care îl avem de dus și cu proiectele de investiții pe care le avem de implementat, Planul Fiscal are acest avantaj enorm că vom avea o reducere graduală, nu abruptă pentru ca să putem să ne încadrăm în ținta de deficit bugetar de 3 %. De aceea spun că este o zi importantă, o zi istorică”, a spus Boloș.

Traiectoria de deficit bugetar și nerespectarea ei

“De această dată suntem într-o cu totul altă situație, cu un regulament privind guvernanța economică a statelor membre ale Uniunii Europene nou aprobat, cu o decizie a Consiliului Uniunii Europene pentru traiectoria de deficit bugetar, iar nerespectarea traiectoriei înseamnă suspendarea fondurilor și îngăduința aceasta de care noi am beneficiat anul trecut, nu cred că se va mai repeta și în acest an, așa încât obiectivul pe care îl avem de a avea deficitul de 7 % nu mai este o joacă, în contextul în care avem deja o decizie oficială. Cred că la această oră este luată decizia. Avem o decizie oficială pentru ca traiectoria de deficit bugetar să fie sub 3% pe o perioadă de 7 ani. Acesta este contextul în care ne aflăm”, atrage atenția ministrul Boloș.

Banii din PNRR 

„Eu nu vreau să mă gândesc la acest lucru (pierderea banilor din PNRR – n.r.), pentru că asta ar însemna că cele 116 obiective de investiții pe care le avem rămân fără sursă de finanțare. Din cei 29 de miliarde de euro pe care îi avem, noi avem contractate, valoarea contractelor de finanțare încheiate pentru Planul Național de Redresare și Reziliență este de 44 de miliarde de euro. Asta ar însemna că rămânem fără surse de finanțare pentru aceste proiecte, care creionează și dezvoltă România și ar fi foarte, foarte dificil pentru ca aceste proiecte să le ducem la bun sfârșit.

…e foarte important ca reformele la care ne-am angajat să poată fi duse la bun sfârșit.

Și v-am dat mai înainte exemplul unor reforme care sunt și enervante, așa, când te gândești că nu respecți o procedură pentru selectarea și numirea unei conduceri a unei entități ale statului și pierzi patru sute de milioane de euro. Aceasta nu cred că poate să fie acceptabil pentru România, în contextul în care orice euro pe care îl absorbim de la Uniunea Europeană este o gură de oxigen pentru finanțarea proiectelor de investiții pe care România le are. Politica de coeziune despre care nimeni nu vorbește în spațiul public, nu sunt dezbateri pe acest subiect, sunt alte 44 de miliarde de euro, din care, atenție, valoarea grantului este de 33 de miliarde de euro. Aceste oportunități pe care le avem ca stat membru al Uniunii Europene nu trebuie să le pierdem și trebuie să ne mobilizăm cu toată energia și puterea noastră, pentru ca angajamentele la care ne-am asumat să poată fi duse la bun sfârșit”, a mai spus Bolojan.

Recomanda 1

13 Comentarii

  1. Marcel face treaba mare la olita. Adica planul e sa ne incadram in deficitul de 3%. Atat il duce mintea pe neghiob. Il sfatuiesc sa citeasca realizarile guvernului national-legionar care a reusit in 4 luni sa realizeze un excedent bugetar de 6 miliarde de lei. De asta nu va mqi vrea poporul, lichelelor.

  2. Sorosistul asta iar va repartiza banii catre securistii care administreaza Bihorul si Clujul. O face cu complicitatea lui Ciolacu si Bolojan.

  3. Apropos : Știți că instituțiile bancare câștigă mai mult decât toată industria și agricultura mondială la un loc ? 😎

  4. Dl Calin a zis ca imperialistu ala de feme-i a venit sa cumpere tara,cu popor cu tot. Sa fie clar,io televizoru nu-l dau! Si nici pe Crinuta.

  5. ”Marcel Boloș spune că astăzi este o zi foarte importantă, chiar istorică pentru România. Se aprobă Planul Fiscal negociat cu Comisia Europeană.”
    Ziua istorica este aceea cand ”clanul” ne-a oprit votul in timpul votarii.
    In rest…..totul fara valoare.
    Pt. cine ”plan” daca cetatenii sunt lipsiti de cel mai elementar drept?
    La ce bun un plan?
    Pt ce s-au jertfit romanii in 89?
    Conteaza mai mult UE decat romanii?!
    Sa-i voteze UE.

  6. hhahahhaha… peste 5-6 ani cand o sa fim in faliment, Bolos o sa o arda pe plajele din Monaco sau Florida, cot la cot cu Zeli

  7. Existența PNL-UL in sine este un eveniment istoric vor mai exista cât mai sta Klaus Președinte după vor fi înghițiți de PSD

  8. Nu am castigat nimic, doar ca inca nu ni le-a taiat, INCA! Pe partea cealalta, noi am continuat cu planul de ruinare…

  9. Leprele astea de la PSD-PN-UDMRL, care au bagat tara aproape in faliment, isi gasesc acum pretext sa se laude? Cu ce, musiu Bolos, cu ce, ca purceaua e moarta in cotet iar valul ala care va sa va mature e aproape, aproape, aproape … Tot nu ati inteles ca ne-am saturat de voi si politicile voastre?

  10. Gura ăstuia iar borăște minciuni?! Bă netot-ule, caracatița infractionala romano-ue e uriasa, degeaba bati tu câmpii borând vocalize. Degeaba ești popa sau ce naiba mai ești la rădăcina dinainte de ministru la finanțe, tot un aiurit vei rămâne😂😂.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.