În august 1980, pe fondul deteriorării severe a condițiilor de viață, a creșterii masive a prețurilor la alimente, condițiile de muncă dificile și lipsa libertăților sindicale, muncitorii de la șantierele navale din Gdańsk, conduși de electricianul Lech Wałęsa au declanșat greve masive.
Greva a început cu aproximativ 17.000 de muncitori curajoși și în doar câteva săptămâni, a cuprins întreaga țară. În doar câteva săptămâni, valul de proteste a cuprins întreaga țară. Peste 700.000 de oameni din peste 700 de locuri de muncă au intrat în grevă.
La Centrul Solidaritatea le este păstrată amintirea. Aici se găsesc colecții de obiecte originale ale muncitorilor, de la echipamente de protecție, utilaje industriale până la jachete de lucru cu urme de gloanțe.



Prima tribună folosită în timpul grevei a fost formată dintr-un excavator aflat lângă clădirea administrației Șantierului Naval Lenin din Gdańsk. În timpul unui miting din 14 august 1980, inițiatorii grevei și participanții au folosit-o ca tribună de discurs. Pe excavator a fost montat un panou cu primele revendicări ale muncitorilor șantierului naval.
De aici, Lech Wałęsa a anunțat începutul grevei de ocupare.

Se poate vedea și macaraua: locul de muncă al Annei Walentynowicz, „Mama Solidarității”, a cărei concediere a fost unul dintre motivele izbucnirii grevei.
Ea a înfuriat autoritățile publicând un ziar clandestin anticomunist. În decembrie 1981, a fost condamnată pentru activități antiguvernamentale și a petrecut șapte luni în închisoare.
Cel mai prețuit exponat al Centrului – PANOURILE CU CELE 21 DE REVENDICĂRI – este inclus în Registrul internațional UNESCO Memory of the World, care cuprinde cele mai valoroase documente de importanță globală.
Pe 17 august 1980, muncitorii care au ocupat Șantierul Naval Lenin din Gdańsk și-au scris principalele revendicări către autoritățile guvernamentale și le-au afișat la Poarta nr. 2 a șantierului. Sindicatul Solidarność a luat naștere ca rezultat al acestei greve.

Cele „21 de revendicări” (21 postulates) de la Gdańsk sunt unul dintre cele mai importante documente din istoria mișcării muncitorești moderne din Europa.
Era o listă de cereri ale muncitorilor către statul comunist polonez. Câteva dintre solicitări erau:
Acceptarea sindicatelor libere, independente de Partidul Comunist.
Garantarea dreptului la grevă și a siguranței greviștilor, precum și a persoanelor care îi susțin.
Respectarea libertății de exprimare, a tiparului și a publicațiilor, garantată de Constituție; oprirea represiunilor împotriva editurilor independente.
Restabilirea drepturilor depline pentru persoanele concediate în urma grevelor din 1970 și 1976 și pentru studenții exmatriculați din motive politice.
Eliberarea tuturor deținuților politici.
Rezultatul practic al acceptării revendicărilor a fost fondarea sindicatului independent Solidaritatea, care avea peste 10 milioane de membri și a devenit o mișcare socială masivă.

Solidaritatea a fost activ timp de mai bine de un an, până în decembrie 1981, când a fost scos în afara legii, ca urmare directă a introducerii legii marțiale în Polonia sub presiunea exercitată de Uniunea Sovietică.
Legea marțială în Polonia a fost impusă la 13 decembrie 1981 de către Wojciech Jaruzelski, susținând că țara se afla pe punctul de a se prăbuși economic și pentru a evita pericolul invadării Sovietice. Liderul statului comunist polon a dorit anihilarea sindicatului Solidaritatea, care prin atitudinea anticomunistă era considerat o amenințare a statului de drept.
În urma acestui act juridic, „Solidaritatea” este scoasă în afara legii de Consiliul Militar de Salvare Națională la 8 octombrie 1982, iar membrii acesteia sunt arestați.
Legea marțială. Violențe
Practic, circulația a fost restricționată, au fost introduse patrule militare și tancuri în orașe, armata și poliția au preluat controlul străzilor.

Expoziția arată momente din timpul violențelor și arestărilor masive. Mii de activiști ai Solidarność au fost arestați peste noapte. Liderii, inclusiv Lech Wałęsa, au fost închiși sau izolați.



Jacheta găurită de gloanțe
Expoziția prezintă și o jachetă plină de gloanțe care a aparținut lui Ludwik Piernicki, un instalator în vârstă de 20 de ani de la Șantierul Naval Gdynia și victimă a Masacrului din decembrie 1970.
Jacheta a devenit un simbol, o adevărată relicvă a expoziției noastre permanente. Expoziția din această sală este dedicată și intelectualității opoziției poloneze.

Masa rotundă
Solidaritatea a supraviețuit ca organizație clandestină și ulterior, a format o echipă de negociatori, care au purtat discuții cu guvernul la așa-numita masă rotundă din 1989.

Piesa de mobilier, masa rotundă, trimitea la faimoasa legendă a regelui Arthur și a Cavalerilor și la masa lor rotundă, transmițând ideea de egalitate și eliminarea ierarhiei.
Datorită determinării a mii de oameni, în 1989 Polonia a devenit prima țară a așa-numitului bloc estic, în care, ca urmare a discuțiilor de la „Masa rotundă” s-a ajuns la un acord. La doar 12 zile de la acord, pe 17 aprilie 1989, un tribunal din Varșovia a înscris oficial Solidaritatea în registrul sindicatelor. Mișcarea a ieșit complet din ilegalitate și a început campania electorală.
Asta a determinat organizarea de alegeri parlamentare parțial libere și prăbușirea sistemului comunist, conform Institutului polonez.
Ulterior, alegerile au devenit un imbold pentru alte țări ale blocului sovietic să lupte pentru libertate și au favorizat prăbușirea imperiului sovietic în 1989 (revoluția cehă și distrugerea Zidului Berlinului). Succesul grevei de la Gdansk din 1980 a devenit un punct de cotitură și prima piatră îndepărtată de pe Zidul Berlinului.

În fața centrului, în piața Solidarității din Gdansk, se alfă Monumentul Muncitorilor Căzuți în Șantierul Naval din 1970. Unul dintre cele mai importante memoriale din Polonia, acesta onorează muncitorii uciși în timpul protestelor din decembrie 1970 și a devenit primul monument dintr-o țară comunistă dedicat victimelor represiunii statului comunist.


Adevarul e ca romanii au fost mereu ultimii prapaditi din Europa, si-n comunism, si-n capitalism.
Romanul nu e polonez, din nefericire pentru tara noastra.
Și nici serviciile poleace nu au avut duritatea astora române…dc era leh ăsta la noi, avea soarta inginerului ursu…poate nici atît..sa fim sobri cu solidaritatea…li s a permis.