Bonnard şi Arcadia sa normandă

Între 1910 şi 1938, Pierre Bonnard stă frecvent în Normandia, unde găseşte o nouă sursă de inspiraţie. O dovedesc cele 80 de picturi, desene şi fotografii reunite de Marina Ferretti Bocquillon, specialistă în opera artistului şi comisar al expoziţiei organizate la Muzeul Impresionismelor de la Giverny, până la 3 iulie. O importantă secvenţă documentară, acte şi corespondenţă, completează expoziţia. Lucrările provin de la Muzeul Orsay, Centrul Pompidou, Muzeul Bonnard, de la Cannet, şi din colecţii particulare.

„Încerc să învăţ ceea ce nu ştiu”

De la începutul secolului al XX-lea, Pierre Bonnard (1867-1947) merge în mod obişnuit în Normandia şi în vala Senei, la Montval, Pierrefitte sau Vernouillet. În 1912 cumpără „La Roulotte”, o casă înconjurată de o mare grădină la Vernonnet. Prezenţa lui Claude Monet la câţiva kilomeri distanţă, la Giverny, a influenţat oare această decizie?

Este perioada cel mai puţin studiată până acum, pentru că este considerată ca o trecere de la producţia de tinereţe şi cea de la Cannet. La începutul secolului al XX-lea, Bonnard a renunţat la estetica Nabis, căutând un nou limbaj plastic. În Normandia, arta sa se schimbă, se eliberează. Nu mai ţine cont de perspectiva strictă, personajele sunt de multe ori aşezate la extremităţile tabloului, atenţia se fixează pe un obiect sau pe o fereastră, culoarea se luminează.

Sufragerie la ţară

Pictor major al secolului al XX-lea, precursor al modernităţii, Bonnard avea 45 de ani când s-a stabilit la Vernonnet. Data instalării lui în Normandia corespunde şi unei perioade de îndoieli. După aventura nabistă, anii 1910 sunt pentru el cei ai unei necesare reînnoiri. „Am vrut să uit tot ceea ce ştiam, încerc să învăţ ceea ce nu ştiu”, spunea el către 1914. După ce acordase prioritate culorii, a dorit să se consacre desenului. Era un nou mod de a se apropia de arta sa, iar expoziţia prezintă desene rare, provenite din colecţii particulare, ca acela în care apar Marthe, Pierre Bonnard şi Claude Monet în sufrageria de la Giverny. Aceste desene deţin locul central în expoziţie.

Primăvara

Considerat adesea, în anii ’80, pictor al intimităţii burgheze şi nabist japonizant, cum îl numeşte prietenul său Felix Fénéon pentru pictura sa simbolistă şi decorativă, Bonnard se va orienta întâi spre impresionism, urmând să-şi descopere apoi un vocabular propriu.

Pierre Bonnard a fost interesat de impresionism destul de târziu, după ce a descoperit operele lui Gauguin. La începutul secolului al XX-lea, după perioada nabistă, a devenit un pasionat al peisajului. A simţit nevoia să aibă o grădină şi să se apropie de mare. Vernonnet este situat la 5 kilometri de Giverny şi cei doi artişti se cunoşteau foarte bine. Claude Monet şi Blanche Hoschedé dejunau adesea la Pierre şi Marthe Bonnard şi invers. Cei doi pictori îşi şi scriau. Aveau o pasiune comună pentru natură şi pentru arta decorativă. Admirator al lui Bonnard, Monet îi împărtăşeşte dificultăţile de a crea ciclul „Nuferilor” pentru „Orangerie”. Bonnard produsese deja mai multe decoruri pentru sufrageria lui Missia Sert între 1906 şi 1910, pentru colecţionarul rus Ivan Morozov (tripticul „Mediterana”, în 1911) sau pentru criticul Georges Besson. Cei doi mergeau în aceeaşi direcţie îndepărtându-se de secolul al XIX-lea. De nabişti, pentru unul, de impresionism pentru celălalt.

Peisaj în Normandia

În Normandia, Bonnard a desenat enorm, a experimentat toate tehnicile, creion, acuarelă, tuş, pe care l-a folosit cu un penel uscat, obţinând un aspect „zgâriat”. Face în acelaşi timp mari desene de pictor, savant compuse, pe care le semnează şi le expune, şi altele mai libere, schiţe sau crochiuri, pe care îşi notează indicaţii de culoare, idei, detalii. De asemenea, creează, în anii ’30, superbe guaşe care ar putea fi confundate uneori cu uleiurile. În pictură, lumina Normandiei joacă un rol determinant. Abordează toate temele. În principal peisajul, dar şi scene de interior, portrete, printre care şi cel al Marthei, nudul, natura statică şi pictura decorativă.

Jocuri de ape şi oglinzi

Peisaj normand, văzut de la fereastră

La Vernonnet, începe să exploreze cu adevărat locul, pornind de la casa sa, pentru unghiurile de vedere pe care le oferă, de pe terasă, de pe balcon sau prin ferestre. Îşi pictează neîncetat grădina care, spre deosebire de cea a lui Monet, perfect întreţinută, este plină de tufişuri şi neîmblânzită. Realizează de asemenea scene de interior. În perioada normandă, compoziţiile lui Bonnard câştigă în complexitate. Pictorul folosea deja jocul de oglinzi încă din 1900. Dar privirea prin fereastră, acest joc al tabloului în tablou devine mai frecventă din 1912. Bonnard caută să evite orice viziune stereotipă şi este interesat, în primul rând, de construcţia operelor sale.

Femeie cu papagal

Pierre Bonnard, de-a lungul întregii sale vieţi, s-a jucat cu juxtapunerile de culori, între cele calde şi cele reci. În „Nud în baie”, el amestecă oranjul cu albastrul profund, tonurile calde cu cele reci. Dar, mai presus de toate, excelează în multiplele variante ale fiecărei culori, ceea ce face ca în acelaşi tablou să poţi descoperi o variată gamă cromatică a aceleiaşi tentă. I-a plăcut să reprezinte multiplele nuanţe care apar în reflexiile şi jocurile culorilor, în subiectele sale cu ape care se reflectă în oglinzi. O asemenea pânză este „Drumul”, care arată o femeie care se priveşte în oglindă. Modelele sale sunt surprinse în scene de intimitate, iar tablourile degajă o viziune încărcată erotic, plină de senzualitate. Soţia sa, Marthe, a fost modelul preferat şi a apărut în peste 400 de tablouri. Tema nudului este privită în nenumărate variante, de la lumină la reflexia apelor şi oglinzilor.

Femeia cu ciorapi negri

Peisajele sau terasele oferă scene în care mitologia se alătură vieţii familiare, personajele contemporane sunt plasate în reprezentările unei îndepărtate Arcadii, ca în „Terasă la Vernon”, tablou de mari dimensiuni care prezintă o tânără aducând fructe şi care evocă „Luxe, calme et volupté” a lui Matisse. Bonnard lucra întotdeauna în atelier, aşa cum o făcea şi Monet în acea perioadă. Avea o excelentă memorie vizuală. Încearcă să traducă în peisajele sale emoţia primă la întâlnirea cu subiectul, fie că este vorba despre lucrări de la „La Roulote” sau de peisaje de pe coastele Normandiei, de la Deauville şi Trouville, unde călătoreşte regulat în anii ’30.

Terasă la Vernon

Fără a fi un personaj monden, Bonnard aprecia întâlnirile cu prietenii, Reine şi Thadée Nathanson, soţii Bernheim, Renée Monchaty, Georges Besson, Edouard Vuillard. De altfel, expoziţia începe cu o galerie de portrete, pictate în Normandia, care spun însă multe şi despre anturajul său de la Vernonnet. În schimb, nu a fost niciodată un apropiat al coloniei de artişti americani instalaţi la Giverny, pe urmele lui Claude Monet. Marthe are un fel de mizantropie şi preferă singurătatea care, într-un fel, îi va servi de scut artistului care iubea liniştea. În Normandia, Bonnard îşi petrece verile. În restul anului, călătoreşte, merge la Paris pentru a-i regăsi pe Maurice Denis şi Ker-Xavier Roussel, iar în cea mai mare parte a iernii locuieşte în sud, mai ales la Cannet, unde s-a şi instalat definitiv în 1938.

Peisaj din Cannet

Avea legături cu mulţi artişti, vizita expoziţii, era interesat de Picasso şi Matisse, cu care a întreţinut, de altfel, o frumoasă corespondenţă. Matisse îi cerea adesea părerea faţă de operele sale. Dar ca şi Cézanne, Bonnard dorea să-şi dezvolte o viziune personală şi să experimenteze în permanenţă. Într-o scrisoare din 1934, trimisă nepotului său, Charles Terrasse, declară că pentru prima dată nu mai este nemulţumit de opera sa şi înţelege în sfârşit ceea ce face. „Sper să merg la Paris peste câteva zile. Clima i-a priit lui Marthe, iar eu lucrez cu multă plăcere şi câteva reuşite din când în când, ştiind motivul acestor reuşite şi asta este o mare satisfacţie.”

Peisaj normand

„Bonnard are o sensibilitate modernă. Prin individualismul său, prin refuzarea codurilor, a modei, a curentelor, prin voinţa de a-şi urma propriul drum atât în desene, cât şi în pictură, în care culoarea se exprimă în întreaga ei plenitudine. Este unul dintre artiştii cei mai liberi din câţi există”, spunea într-un interviu acordat criticului Guillaume Morel curatoarea expoziţiei. De altfel, Bonnard declara: „Eu nu aparţin niciunei şcoli, ci caut să fac ceva personal”. Explică oare acest lucru faptul că el a rămas ermetic anumitor curente artistice precum fovismul, cubismul sau suprarealismul?

O donaţie excepţională la Muzeul Orsay

Cântăreţ la banjo

Este, în mod sigur, unul dintre darurile cele mai importante făcute Muzeului Orsay de la inaugurarea sa în 1986. Un colecţionar, care doreşte să rămână anonim, a făcut o donaţie, cu clauza uzufructului, de 141 de opere, dintre care 114 semnate de Bonnard. Până acum singura dezvăluită este „Cântăreţul la banjo”. Se alătură 27 de pânze realizate de prietenul său, Edouard Vuillard, printre care şi „Interior cu pereţii roşii”. Sunt în general opere de format mic, centrate pe perioada nabistă a celor doi artişti, între 1890 şi 1895. Operele vor fi expuse la expirarea uzufructului.

Pictura lui Bonnard conferă o dimensiune atemporală personajelor şi relevă o interogaţie care invită privitorul să oprească timpul.