Boxerul german Juergen Braehmer nu mai este campion mondial la categoria semigrea în versiunea WBO, după ce această organizaţie i-a retras joi titlul, deoarece pugilistul a declarat forfait pentru meciul de sâmbătă cu galezul Nathan Cleverly, informează AFP.
Titlul a fost atribuit lui Cleverly. „Este a treia oară la rând când Braehmer declară forfait, cu puţin înainte de a-şi apăra titlul”, a explicat WBO.
Germanul, care deţinea centura din august 2009, a anunţat miercuri că nu poate boxa cu challengerul său, fiindcă este rănit la un ochi. Braehmer trebuia să-l înfrunte iniţial pe galez pe 2 aprilie, însă a declarat forfait, susţinând că este bolnav.
În iulie 2010, Braehmer a renunţat să lupte cu spaniolul Alejandro Lakatos, din cauza unei accidentări la spate. În ianuarie, meciul lui contra kazahului Beibut Şumenov, campion WBA al categoriei, a fost anulat din cauza unei gripe intestinale. Ultimul lui meci datează din aprilie 2010.
Braehmer, 32 de ani, 36 de victorii şi două înfrângeri, a făcut de mai multe ori închisoare, pentru agresarea unor persoane.AGERPRES