
Actorul Mitică Popescu a murit marţi la Spitalul Elias. Actorul ar fi avut probleme cardiace, dar şi alte comorbidităţi.
Mitică Popescu s-a născut la 2 decembrie 1936, la Bucureşti. În 1967 a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică ”I.L. Caragiale” din Bucureşti. A jucat la Timişoara şi Piatra Neamţ. La Teatrul Mic din Bucureşti a ajuns în 1973. Un an mai târziu a jucat în spectacolul ”Matca”, de Marin Sorescu, în care a interpretat rolul logodnicului, alături de regretata actriţă Leopoldina Bălănuţă, care i-a fost soţie din 1977. A rămas fidel acestui teatru, unde a jucat până în 2010.
Cea mai mare parte a carierei, actorul Mitică Popescu a jucat pe scena Teatrului Mic. A realizat roluri de excepţie în piesele ”Cititorul de contor” de Paul Everac (1976, regia Paul Everac), ”Să îmbrăcăm pe cei goi” de Pirandello (1978, regia Cătălina Buzoianu), ”Maestrul şi Margareta” de Bulgakov (1980, regia Cătălina Buzoianu), ”Nişte ţărani” de Dinu Săraru (1981, regia Cătălina Buzoianu), ”O femeie drăguţă cu o floare şi ferestre spre nord” de Eduard Radzinski (1986, regia Dragoş Galgoţiu), ”Pescăruşul” de Cehov (1993, regia Cătălina Buzoianu), ”Cum vă place” de William Shakespeare (1996, regia Nona Ciobanu), ”Sonata fantomelor” de August Strindberg (1999, regia Cătălina Buzoianu), ”Şcoala femeilor” de Moliere (1999, regia Alexandru Dabija), ”Slugă la doi stăpâni” de Carlo Goldoni (1999, regia Mihai Constantin Ranin), ”Viitorul e maculatură” de Vlad Zografi (2000, regia Nona Ciobanu), ”Alex şi Morris” de Michael Elkin (2004, alături de regretatul Ştefan Iordache, regia Gelu Colceag) sau ”Colonia îngerilor” de Ştefan Caraman (2007, regia Nona Ciobanu).
Memorabil, în cariera sa cinematografică, rămâne rolul lui Cocoşilă din filmul ”Moromeţii”, de Stere Gulea, în care a jucat alături de Victor Rebengiuc şi Luminiţa Gheorghiu. Un alt rol de referinţă este cel din filmul ”Vânătoarea de vulpi” (regia Mircea Daneliuc, 1980), ecranizare a romanului ”Nişte ţărani” de Dinu Săraru, în care Mitică Popescu are o apariţie de neuitat.
Mitică Popescu mai jucat în ”Stejar, extremă urgenţă” (regia Dinu Cocea, 1973), ”Mere roşii” (regia Alexandru Tatos, 1976), ”De ce trag clopotele, Mitică?” (regia Lucian Pintilie, 1981), ”Înghiţitorul de săbii” (regia Alexa Visarion, 1981), ”Glissando” (regia Mircea Daneliuc, 1985), ”Secretul armei… secrete” (regia Alexandru Tatos, 1988), ”Cel mai iubit dintre pământeni” (regia Şerban Marinescu, 1993), ”Dulcea saună a morţii” (regia Andrei Blaier, 2003), ”Păcală se întoarce” (regia Geo Saizescu, 2006), ”Ticăloşii” (regia Şerban Marinescu, 2007) sau ”Umilinţă” (regia Cătălin Apostol, 2011).
Actorul a prezentat una dintre cele mai longevive producţii ale TVR, emisiunea ”D’ale lui Mitică”, difuzată din 1999 la postul TVR 2.
A fost decorat la 13 decembrie 2002 cu Ordinul naţional ‘Serviciul Credincios în grad de Cavaler’, alături de alţi actori, ”pentru devotamentul şi harul artistic puse în slujba teatrului românesc”.
La 27 aprilie 2009, la cea de-a 17-a ediţie a galei Premiilor UNITER, actorul Mitică Popescu a fost distins cu premiul UNITER pentru întreaga activitate. Actorul a fost premiat la gala de decernare a premiilor Municipiului Bucureşti pentru artă şi cultură, secţiunea „Artele spectacolului”, care a avut loc la 14 decembrie 2009 pe scena Teatrului Naţional de Operetă „Ion Dacian” din Capitală.
Marele artist a fost omagiat în cadrul Galei Premiilor Gopo din 25 martie 2013 cu Premiul pentru Întreaga Carieră.
Mitica Popescu a fost o revelatie absoluta pentru telespectatori, cand uimiti i-au urmarit performanta in serialul ‘Lumini si Umbre’! Serialul a fost sarit ,din pacate, din lista filmografiei marelui actor. Dom’ Mitica, este acum sus la ceruri !
L-am vazut pe Mitica , la Cimitir , la Televizor ! Dar nu este bine a fi in locul lui Mitica , se face groapa , se face Crucea pentru alcineva , dar pana la urma se cade singur in groapa ! Ceea ce Cimitirul poate fi pe plac pentru Altii , dar nu este pe plac , pentru tine !
Punctul pe „I” : este bine ca te-ai racorit macar… desi nu cred. energia negativa pe care o propagi se intoarce inzecit la matalik. stiu si am simtit asta, de cate ori ma supar simt asta. si imi asum amarul corpului de suparare. otrava. cauta sa iti regasesti spiritul OMULE.
Deplangeti, va lamentațiile p’aci și pe altundeva dar…atât. Știți ceva? Sunteți vinovați toți.Da, mă, TOTI. De ce? Pentru că acceptați și nu faceți nimic. Doar butonați și va prefaceți că va pasă. Nu va pasă, ba. Decât de voi. Fiecare de el. Hai, marș.
Nu at trebui intrerupta Emisiunea de la TVR Dale Lui Mitica Emisiune Realizata cu Reporterul in zcontinuare . Scriu de PE telefon Mobil ca nu merge calculatorul bags update .
D-zeu sa-l aiba in grija Lui!Un mare actor cu un suflet bland!Imi pare tare rau!
Dumnezeu sa-l odihneasca. Un MARE ARTIST. generatia mea i-a aplaudat si i-a iubit…moare toata copilaria si tineretea mea. Sa aveti lumina unde calatoriti dragii mei, toti.
https://www.youtube.com/watch?v=EOEyUZ3BS34
https://www.youtube.com/watch?v=8n_1JYI0p-8
https://www.youtube.com/watch?v=QOuToqXlRS8
https://www.youtube.com/watch?v=3xPeOKnnFYk
Dumnezeu sa-l ierte si sa-l odihneasca !