BREAKING NEWS Avocatul Poporului cere declararea stării de urgență

Avocatul Poporului susține că nu pune în discuție oportunitatea măsurilor luate până acum, necesitatea restrângerii unor drepturi, dar „acest lucru este obligatoriu să se întâmple așa cum prevede legea fundamentală în cazul situațiilor excepționale”.

BREAKING NEWS Avocatul Poporului cere declararea stării de urgență

Avocatul Poporului susține că nu pune în discuție oportunitatea măsurilor luate până acum, necesitatea restrângerii unor drepturi, dar „acest lucru este obligatoriu să se întâmple așa cum prevede legea fundamentală în cazul situațiilor excepționale”.

Avocatul Poporului îi cere președintelui Klaus Iohannis să declare starea de urgență, în contextul pandemiei de coronavirus.

„Avocatul Poporului, în calitate de garant constituțional al drepturilor și libertăților fundamentale, luând act de măsurile administrative adoptate în ultimele zile în acțiunea de combatere a răspândirii virusului Covid – 19 solicită Președintelui României să declare starea de urgență, iar Parlamentului României să o încuviințeze, în conformitate cu art. 93 alin.(1) și (2) din Constituția României”, se arată într-un comunicat transmis de Avocatul Poporului.

Avocatul Poporului susține că nu pune în discuție oportunitatea măsurilor luate până acum, necesitatea restrângerii unor drepturi, dar „acest lucru este obligatoriu să se întâmple așa cum prevede legea fundamentală în cazul situațiilor excepționale”.

„Acestea sunt exigențele statului de drept, în care restrângerea unor drepturi și libertăți nu poate fi făcută decât în condițiile art. 53 din Constituția României. România are legislație în materie, respectiv O.U.G. nr. 1/1999, iar prevederile acestui act normativ trebuie respectate întocmai”, se mai arată în comunicat.

Starea de urgență este reglementată de articolul 93 al Constituției României, dar și de Ordonanța de urgență numărul 1 din 1999.

Iată ce spune articolul menționat din Legea fundamentală: „(1) Preşedintele României instituie, potrivit legii, starea de asediu sau starea de urgenţă în întreaga ţară ori în unele unităţi administrativ-teritoriale şi solicită Parlamentului încuviinţarea măsurii adoptate, în cel mult 5 zile de la luarea acesteia. (2) Dacă Parlamentul nu se află în sesiune, el se convoacă de drept în cel mult 48 de ore de la instituirea stării de asediu sau a stării de urgenţă şi funcţionează pe toată durata acestora.”

Dacă Parlamentul încuviințează această stare de urgență, cadrul legal după care vor funcționa lucrurile este dat de OUG 1/1999.
Acest ultim act normativ stabilește foarte clar faptul că „Starea de asediu și starea de urgență sunt măsuri excepționale care se instituie în cazuri determinate de apariția unor pericole grave la adresa apărării țării și siguranței naționale sau a democrației constituționale ori pentru prevenirea, limitarea și înlăturarea urmărilor unor dezastre”.

Articolul 3 al OUG spune că vor fi impuse măsuri cu caracter politic, economic, social și de ordine publică, instituit în întreaga țară sau în anumite zone ori în unele unități administrativ-teritoriale, în următoarele situații:

a) existența unor amenințări la adresa siguranței naționale sau democrației constituționale, ceea ce face necesare apărarea instituțiilor statului de drept și menținerea sau restabilirea stării de legalitate;
b) iminența producerii ori producerea unor dezastre, ceea ce face necesare prevenirea, limitarea și înlăturarea efectelor acestora.
„Pe durata stării de asediu și a stării de urgență, proporțional cu gravitatea situației ce a determinat instituirea acestora și numai dacă este necesar, poate fi restrâns exercițiul unor drepturi sau libertăți fundamentale înscrise în Constituție, cu acordul ministrului justiției”, spune OUG menționată anterior.

Ordonanța de urgență spune că starea de urgență se poate impune pe o perioadă de cel mult 30 de zile.

„În raport cu evoluția situațiilor de pericol se poate trece de la starea de urgență la starea de asediu și de la starea de asediu la mobilizare sau la starea de război, cu respectarea prevederilor constituționale și ale prezentei ordonanțe de urgență”, conform actului normativ.
Decretul de instituire a stării de urgență trebuie să prevadă următoarele:
a) motivele care au impus instituirea stării;
b) zona în care se instituie;
c) perioada pentru care se instituie;
d) drepturile și libertățile fundamentale al căror exercițiu se restrânge, în limitele prevederilor constituționale și ale art. 4 din prezenta ordonanță de urgență;
e) autoritățile militare și civile desemnate pentru executarea prevederilor decretului și competențele acestora;
f) alte prevederi, dacă se consideră necesare.

Responsabilul de gestionarea măsurilor, în cazul instituirii stării de urgență, revine, în principal, Ministerului de Interne.
„Pentru aplicarea dispozițiilor prezentei ordonanțe de urgență, precum și a măsurilor prevăzute în decretul de instituire a stării de asediu sau a stării de urgență, autoritățile civile și militare au următoarele atribuții și răspunderi:
a) să întocmească planurile de acțiune și planurile de ridicare graduală a capacității de luptă, în conformitate cu ordinele și instrucțiunile proprii;
b) să dispună depunerea temporară a armelor, munițiilor și materialelor explozive aflate asupra populației și să procedeze la căutarea și ridicarea lor; la încetarea măsurii excepționale, acestea vor fi înapoiate celor în drept să le dețină; să dispună închiderea temporară a societăților care comercializează arme și muniții și să instituie paza acestora;
c) să limiteze sau să interzică circulația vehiculelor sau a persoanelor în anumite zone ori între anumite ore și să elibereze, în cazuri justificate, permise de liberă circulație;
d) să efectueze percheziții oriunde și oricând este nevoie;
e) să efectueze razii;
f) să exercite în mod exclusiv dreptul de a autoriza desfășurarea adunărilor publice, a manifestațiilor sau marșurilor;
g) să evacueze din zona supusă regimului stării de asediu sau de urgență persoanele a căror prezentă nu se justifică;
h) să dirijeze persoanele evacuate sau refugiate pe direcțiile și în zonele stabilite și să țină evidența acestora;
i) să protejeze informațiile cu caracter militar destinate a fi comunicate prin mass-media; informațiile cu privire la starea de asediu sau la starea de urgență, cu excepția celor referitoare la dezastre, se dau publicității numai cu avizul autorităților militare; mijloacele de comunicare în masă, indiferent de natura și de forma de proprietate; sunt obligate să transmită; cu prioritate, mesajele autorităților militare, la cererea acestora;
j) să dispună închiderea temporară a unor stații de distribuire a carburanților, a unor restaurante, cafenele, cluburi, cazinouri, sedii ale asociațiilor și ale altor localuri publice;
k) să suspende temporar apariția sau difuzarea unor emisiuni ale posturilor de radio ori de televiziune;
I) să asigure paza militară a sediilor autorităților publice centrale și locale, a stațiilor de alimentare cu apă, energie, gaze, de radio și de televiziune, precum și a unor agenți economici sau obiective de importanță națională; când situația impune, dispun oprirea temporară a alimentării cu gaze, energie și apă potabilă, după caz;
m) să dispună raționalizarea alimentelor și a altor produse de strictă necesitate;
n) să emită ordonanțe militare;
o) să interzică circulația rutieră, feroviară, maritimă, fluvială și aeriană pe diferite rute;
p) dreptul de a ordona unităților Ministerului de Interne competente să efectueze rețineri pe timp de 24 de ore. Arestarea persoanei reținute se poate face pe baza mandatului dat de procurorul delegat”, arată Articolul 20 al OUG 1/1999.

Distribuie articolul pe:

13 comentarii

  1. „ileana”, esti comentatoarea cunoscuta de „stanga” sau a postat o clona-pirat, ca vad la tine o reactie de „dreapta”? La cum a evoluat situatia in Italia si avand in vedere exodul de diasporezi ilegali si legali din Colhozul Bolsevic european starea de urgenta era necesar sa se instituie deja…Si nu e vorba de isterizare, ci de gestionare responsabila…De aceea, cred ca nu tu ai postat, ci o clona-pirat de „dreapta”, fapt care impune o luare de pot´zitie clarificatoare…
    Si acest articol brizant a fost scos din publicatie, culmea, cand pe rand tarile central si est europene declara starea de urgenta…

  2. „ileana”, esti comentatoarea cunoscuta de „stanga” sau a postat o clona-pirat, ca vad la tine o reactie de „dreapta”? La cum a evoluat situatia in Italia si avand in vedere exodul de diasporezi ilegali si legali din Colhozul Bolsevic european starea de urgenta era necesar sa se instituie deja…Si nu e vorba de isterizare, ci de gestionare responsabila…De aceea, cred ca nu tu ai postat, ci o clona-pirat de „dreapta”, fapt care impune o luare de pot´zitie clarificatoare…

  3. Mai tanti Weber,nu e o restrangere decat determinata d ensite masuri de prevenire si medicale- se numeste acum -criza sanitara !
    Ce vrei dumneata este f.grav si vrand sa fii exigenta,ati dat cu bata in balta precum ala de la PMP Ciomac!

  4. Aceasta avocat al poporului numai avocat al poporului nu e! Adică sa fie DICTATURĂ MILITARĂ PE FAȚĂ?? După ce că sint numai pe pile și incompetenți acesti generali-vz cazul generalului Izmană din ofițer de intendeță ajunsese de coordona doctorate pt.siguranta națională! De ce avem cel mai mare trafic de carne vie din LUME? Generalii ăștia din miliție,servicii,nu au nici o vină?Cănd mii de fete sînt traficate sub nasul lor?Eu am vazut ce oameni erau în armata,secu,și miliție.Nu sînt cei mai buni dintre cei mai buni,ci cei mai mediocrii spre cei mai slabi,piloșii piloșilor!Iar cind te conduce un prost,așa cum a fost și Ceaușescu nu poate să-ti fie bine!

  5. Adica , „…in calitate de garant constitutional al drepturilor si libertatilor fundamentale”asa-zisul „avocat al poporului” cere restrangerea valorilor pe care trebuie sa la GARANTEZE?nu cumva secretul il gasim in posibilitatea limitarii controlului Curtii de Conturi asupra imprumuturilor si cheltuielilor facute in numele nostru -si pentru noi(cine mai poate pune la indoiala bunele si sincerele intentii ale celor care au numit avocatul poporului,dovedite din plin de 30 de ani incoace)?

  6. Se bea masiv în locanta „Avocatul Poporului” și numai spirtoase!Altfel nu îmi explic de ce duamna Soros-Weber vrea să fie mai tare că CCR-ul!Doorneanu,dormi?Îți ia minoritara fața…

  7. Art. 31. –
    (2) Comandantul suprem al forțelor armate și membrii Consiliului Suprem de Apărare a Țării răspund pentru ordinele date și pentru efectele executării acestora.
    Art. 35.
    (1) Pe timpul stării de asediu și al stării de urgență, folosirea armamentului din dotare și a muniției aferente se va face prin derogare de la legislația în materie, în vigoare pe timp de normalitate, dată fiind iminența situației operative.
    (2) Singura somație înaintea folosirii armamentului din dotare o va constitui ordinul procurorului prin care se constată că activitatea ce urmează a fi reprimată este ilegală.

    (3) Ordinul procurorului se va transmite în mod direct sau prin mijloacele de comunicare în masă.
    Art. 36.
    Deschiderea de credite în vederea efectuării cheltuielilor necesare pentru activitățile instituțiilor statului, legate de aplicarea măsurilor prevăzute de prezenta ordonanță de urgență pe timpul stării de urgență sau a stării de asediu, nu este supusă controlului preventiv al Curții de Conturi.

  8. Art. 20.
    Pentru aplicarea dispozițiilor prezentei ordonanțe de urgență, precum și a măsurilor prevăzute în decretul de instituire a stării de asediu sau a stării de urgență, autoritățile civile și militare au următoarele atribuții și răspunderi:
    c)să limiteze sau să interzică circulația vehiculelor sau a persoanelor în anumite zone ori între anumite ore și să elibereze, în cazuri justificate, permise de liberă circulație;
    d)să efectueze percheziții oriunde și oricând este nevoie;
    e)să efectueze razii;

    j)să dispună închiderea temporară a unor stații de distribuire a carburanților, a unor restaurante, cafenele, cluburi, cazinouri, sedii ale asociațiilor și ale altor localuri publice;

    k)să suspende temporar apariția sau difuzarea unor emisiuni ale posturilor de radio ori de televiziune;
    m)să dispună raționalizarea alimentelor și a altor produse de strictă necesitate;
    n)să emită ordonanțe militare;
    o)să interzică circulația rutieră, feroviară, maritimă, fluvială și aeriană pe diferite rute;

    p)dreptul de a ordona unităților Ministerului de Interne competente să efectueze rețineri pe timp de 24 de ore. Arestarea persoanei reținute se poate face pe baza mandatului dat de procurorul delegat.

  9. Starea de urgenta se poate dovedi o catastrofa daca cei care o aplica sunt niste iresponsabili. Se poate ajunge la dictatura daca cei care aplica sarea de urgenta au inclinatii dictatoriale.

    Constituția României
    Art. 93 – Măsuri excepţionale
    (1) Preşedintele României instituie, potrivit legii, starea de asediu sau starea de urgenţă în întreaga ţară ori în unele unităţi administrativ-teritoriale şi solicită Parlamentului încuviinţarea măsurii adoptate, în cel mult 5 zile de la luarea acesteia.
    (2) Dacă Parlamentul nu se află în sesiune, el se convoacă de drept în cel mult 48 de ore de la instituirea stării de asediu sau a stării de urgenţă şi funcţionează pe toată durata acestora.
    Ordonanța de urgență nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu și regimul stării de urgență
    Art. 5. –
    Starea de asediu se poate institui pe o perioadă de cel mult 60 de zile, iar starea de urgență, pe o perioadă de cel mult 30 de zile.
    Art. 15.
    În funcție de evoluția situațiilor de pericol, Președintele României, cu încuviințarea Parlamentului, poate prelungi durata stării instituite și poate extinde sau restrânge aria de aplicare a acesteia.

  10. Dupa ce am vazut ce s-a intamplat in Italia, si i-am criticat pentru MASURI TARDIVE, acum vom vedea ce ce va intampla in Romania. Am fost asigurati ca exista planuri graduale si proceduri pe care le aplica oameni competenti si de incredere.

  11. Cere-te afara ! pentru ca ești pe din afară ! Totul este fenta de dreapta pentru antreprenori din partea Ppe UE pentru a mai retrage legal din colecțiile euro.

  12. Hai fugi de aici blonda hybrid alde-psd! Ce argumente ai? Nu ai calificarea necesara pt. a exprima o asemenea masura!

  13. Preventie tardiva, infectiile cresc exponential iar autoritatile ignorante lasa populatiei nepricepute oportunitatea de a gresi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.