
Secretarul de stat, Raed Arafat, a anunțat duminică în jurul prânzului că toate şcolile în care sunt raportate cazuri de infecţii cu noul coronavirus vor fi închise, iar evenimentele cu un număr mai mare de 1.000 de persoane vor fi interzise.
„S-a aprobat procedura şi criteriile de suspendare a cursurilor şcolare în unităţile de învăţământ în contextul confirmării unui caz sau mai multor cazuri de infecţie cu coronavirus”, a afirmat Raed Arafat într-o conferință la MAI.
De asemenea, secretarul de stat a declarat că evenimentele la care participă peste 1.000 de persoane vor fi interzise până pe data de 31 martie, iar măsura poate fi prelungită.
„Începând de astăzi se aprobă luarea măsurii de interzicere a oricăror activităţi care presupun participarea unui număr mai mare de 1.000 de persoane. Pentru activităţile cu un număr mai mic de 1.000 de persoane, măsura va fi adoptată la nivelul local pentru fiecare eveniment în parte, pe baza unei analize a riscurilor şi a tipului de activitate (…). Aceste măsuri se pot prelungi şi după data de 31 martie. Ele sunt prevăzute până în data de 31 martie. Ele pot fi prelungite în funcţie de evoluţia la nivel european şi mondial. Măsura vizează atât activităţile publice, cât şi cele private desfăşurate în interiorul unei incinte sau în aer liber. Este o măsură preventivă la acest moment, dar este necesară”, a spus Arafat.
Raed Arafat a mai anunțat, duminică, decizia de a interzice accesul în spitale al studenților și al aparținătorilor pacienților, până la data de 31 martie.
„S-a luat măsura de sistare până la 31 martie a stagiilor practice în spitale pentru studenții universităților de medicină și farmacie, precum și vizitele aparținătorilor persoanelor internate. Se exceptează studenții care participă voluntar.
Multe spitale au amfiteatre și studenții vin în număr mare pentru a participa la cursuri. Pentru a proteja mai mult spitalul, cadrele medicale și pacienții, considerăm că această măsură e necesară”, a declarat Arafat într-o conferință de presă.
Arafat a mai spus că meciurile de fotbal vor putea avea loc fără spectatori.
Întrebat dacă meciurile de fotbal se vor desfăşura fără spectatori, Arafat a răspuns: „Da. (…) Considerăm că în acest moment sunt măsuri care sunt necesare pentru prevenire. (…) Dacă este o întâlnire care depăşeşte 1.000 de persoane înseamnă că nu are loc”.
Acesta a mai spus că oficialii Metrorex ar trebui să vină cu soluții ca să nu existe aglomerările de oameni la metrou la orele de vârf
„Sunt aspecte pe care nu putem să le controlăm complet. Clar, dacă este lume într-o stație de metrou și așteaptă, cel mai bine este să se organizeze aceste lucruri și să nu fie o aglomerație majoră, poate cei de la metrou trebuie să găsească niște soluții în acest sens”, a declarat Raed Arafat.
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență le-a recomandat oamenilor să stea relativ departe unii de ceilalți.
„Iar acolo unde sunt persoane multe, cel puțin să încerce să se îndepărteze, să nu fie aproape unul de celălalt. Măsurile pot să fie crescute totuși la nevoie. La acest moment, s-au luat măsurile pe care le-am zis despre adunările publice, private. Nu intrăm încă în alte domenii și alte situații. Acum, considerăm că asta este suficient pentru a limita răspândirea până la un nivel. Dacă se impun alte măsuri, vor fi decise la momentul respectiv”, a completat Arafat.
Raed Arafat a mai anunțat că românii care au fost în carantină în alte state și care au certificate medicale care să dovedească acest lucru nu mai trebuie să intre în carantină la intrarea în țară.
„Referitor la cetățenii români carantinați în alte țări și dețin certificate medicale nu li se impune o nouă măsură a carantinei la intrarea în țară. De exemplu, cei care au fost în Japonia și au făcut carantina la bordul Diamond Princess nu mai trebuie să facă carantină, dacă au certificate medicale”, a declarat Raed Arafat.
El a adăugat că unitățile sanitare s-au confruntat cu multe solicitări de la oameni de a da certificat care să ateste că ei nu au coronavirus.
„Unitățile sanitare s-au confruntat cu mai mult cereri că ei nu sunt bolnavi cu coronavirus. Deci unitățile sanitare nu testează decât în condiții clare și nu emit certificate la cerere care să spună că persoana e bolnavă”, a completat Arafat.
Acesta a mai precizat că persoanele aflate în izolare la domiciliu și pentru care nu s-a scurs perioada de 14 zile nu au voie să plece din izolare și să facă deplasări în străinătate.
„În ceea ce privește persoanele aflate în izolare la domiciliu pentru care nu s-a încheiat perioada de 14 zile și care vor să plece în străinătate, am primit mai multe cereri de la persoane spunând că au bilete, se va interzice ieșirea din izolare și deplasarea în străinătate”, a mai spus secretarul de stat.
Amenzi grele
Raed Arafat a declarat că cei care nu respectă condiţiile de izolare pentru prevenirea infecţiei cu noul coronavirus riscă amenzi de până la 20.000 de lei. În România au fost înregistrate până acum cinci cazuri de persoane care nu au respectat condiţiile izolării.
În acelaşi timp, dacă persoanele care ajung în România nu declară corect ţara de unde vin se pot alege cu dosare penale pentru fals în declaraţii.
„Declararea la intrare la graniţă de alte zone decât zonele reale de unde au venit poată să fie luată sub incidenţa legii penale ca şi declaraţie falsă.Au fost aplicate amenzi de până la 20.000 de lei persoanelor care nu au respectat regulile de izolare”, a afirmar Arafat, într-o conferință de presă susținută duminică la sediul MAI.
O decizie privind o eventuală supendare a curselor aeriene din România către zonele aflate în carantină în Italia din cauza coronavirusului nu a fost încă luată, a mai precizat duminică Raed Arafat.
„Nu este luată nicio decizie (privind suspendarea curselor aeriene -n.r.). Fără nicio discuție, aceste lucruri se analizează, dar nu este luată nicio decizie la acest moment, pe lângă faptul că vedem că și din Italia se iau anumite decizii care pot avea un anumit rezultat în acest sens și anume dacă se va lua decizia finală de a se izola o anumită zonă, asta înseamnă că nici de acolo nu vor mai veni persoane. Acest lucru se analizează în dinamică și o să vedem ce decizii se iau și o să le anunțăm”, a spus fondatorul SMURD.
Anterior, Nelu Tătar, secretar de stat în ministerul Sănătății, declarase că autoritățile iau în calcul acest lucru.
„Din aceste 13 cazuri, 10 sau chiar 11 sunt de import, adică au venit din Italia. Avem doar două transmiteri directe, pe care le găsim cel al nepotului de 16 ani și fetele din școală.În aceste condiții, atât INSP (Institutul Național de Sănătate Publică -n.r.) cât și Centrul Național de Boli Transmisibile emit și se gândesc la ipoteza lărgirii ariei galbene din Italia. După cum am observat, autoritățile italiene au suplimentat zonele de carantină cu încă 12 localități și, la nivelul țării noastre, gândim extinderea la nivelul întregii țări a zonei galbene, chiar și limitarea curselor aeriene”, a declarat Nelu Tătar, secretar de stat în ministerul Sănătății, la Digi 24.
VIDEO Raed Arafat
Declarații de presă susținute de secretarul de stat în MAI, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, dr. Raed Arafat, și secretarul de stat în Ministerul Sănătății, Horațiu Moldovan, referitoare la gestionarea situației privind noul Coronavirus (COVID-19)
Publicată de Ministerul Afacerilor Interne, Romania pe Duminică, 8 martie 2020
Eu nu as vrea sa se inchida spatiile unde se aduna oameni multi. Ma gandesc la „romanache cocalarache”, nu o sa mai poata merge el la mall sa „servesca” crispy strips de pui cu cartofi prajiti si sos de usturoi in timp ce face live pe Fb si zbiara ca un apucat sa-l auda toata lumea ce vorbeste el cu restul stolului de cocalari ? Nu mi se pare normal sa le interzici acestor…cetateni, dreptul acesta, plus ca ganditi-va…acum printre ei se vor numara si multi romanache din Diaspora, care sunt cetateni de rang I, nu ca noi cei din tara care suntem de rang II…inca o data, nu e normal. Si inca ceva…chiar nu se gandeste nimeni la profitul stapanilor nostrii, la multinationale ? Eee…asta chiar nu e normal…
Este doar un inceput, nu am ales noi! 2019 inseamna schimbarea! Clima, seceta cumplita, radiatii ultraviolete si altele incompatibile cu viata (avioane plimbari- dare chimice la altitudine, dare de virusi in nori pentru ca cilindrul in care zbori are aerisire ;–) coronavirusi intorsi pentru alte popoare alese sau nu, arme nucleare mai multe – nu mai exista tratate de limitare, drone invizibile care pot ucide doar pentru ca obtin informatii, mare minune daca supravietuim caderii unui imperiu cand armele pot distruge toata planeta….
Din toate comentariile unora ca om, adevărul…, Komunikakat, sau cub, nu se vede decât PROSTIA, sau IGNORANȚA, unor neica nimeni!
Ups, a inceput. Exact ce profeteam. Restrangerea drepturilor civile. Pe cand arestari pentru circulat noaptea pe strada dupa ora 22.00?