Buchanan: De ce ar trebui ca valorile SUA să primeze în alte țări?

Fostul vicepreședinte democrat Joe Biden a fost vreme de decenii un adversar al legalizării avorturilor în SUA. ”Religia mă definește. Am fost toată viața un catolic practicant”, spunea Biden in 2012. Acum, când se pregătește să candideze pentru președinția SUA, Biden și-a schimbat opinia și susține anularea unui amendament care interzice folosirea banilor publici pentru întreruperile de sarcină.

În Franța și Belgia devine foarte popular în peisajul mediatic subiectul sterilizării voluntare a tinerilor bărbați și femei. Tinerii vin cu argumente ce merg de la independența de care s-ar bucura femeile și pâna la argumente malthusiene, ecologiste, ce țin de suprapopularea planetei. Tot în vestul Europei se poarta dezbateri intense împotriva legilor ce interzic accesul transsexualilor la tratamentele de fertilitate și  băncile de ovocite.

Statul american Georgia a adoptat o lege care interzice aproape toate avorturile imediat ce sunt detectate primele bătăi de inimă ale fătului. Directorul Disney a anunțat că compania sa nu va mai filma în Georgia dacă această lege va intra în vigoare.

Jurnalistul american Pat Buchanan observă aici o ”ciocnire a valorilor”.

Ceea ce o tabără consideră că înseamnă menținerea dreptului la viață, cealaltă tabără interpretează ca o încălcare a drepturilor femeilor. Ciocnirea aceasta duce la niște întrebări care trec dincolo de războiul nostru cultural și se leagă de valorile pe care America ar trebui să le apere în lume.

«Interesele americane și valorile americane sunt inseparabile», a declarat prezidențiabilul american democrat Pete Buttigieg. «Avem prea puțin curaj să ne opunem regimurilor care ne contestă valorile și interesele», a spus secretarul de Stat Mike Pompeo. Oare Pompeo și Buttigieg vorbesc despre aceleași valori?

Buttigieg este un homosexual declarat și este căsătorit cu o persoană de același sex. Dreptul la asemenea căsătorii nu exista în America până în urmă cu câțiva ani, când a fost descoperit de Curtea Supremă. În 2011, secretara de Stat Hillary Clinton declara la ONU că «Drepturile homosexualilor sunt drepturi ale omului» și era de acord ca ambasadele SUA să arboreze drapelul curcubeu în timpul marșurilor homosexualilor. Anul acesta, secretarul de Stat Mike Pompeo a cerut ambasadei din Brazilia să nu mai arboreze acest drapel. Valorile creștine la care se referă Pompeo când vorbește depre avorturi și drepturile homosexualilor intră în conflict cu ceea ce progresiștii numesc acum drepturile omului.

Iar diviziunile din America se reflectă în întreaga lume.

Sunt parade gay la Ierusalim și Tel Aviv, însă nu la Riyadh sau Mecca. În Brunei, homosexualitatea te poate ucide. Pentru mulți americani, una dintre cele mai mari puteri ale SUA este diversitatea rasială, etnică, culturală, religioasă. Însă polonezii și ungurii se mândresc cu etnonaționalismul lor. Coreea de Sud și Japonia se opun imigrației care ar duce la diversitate etnică și rasială. În acest secol, catalanii și scoțienii caută să se desprindă de țările din care au făcut parte de secole, așa cum a făcut Quebecul în secolul trecut.

Oare popoarele etnonaționaliste sunt mai virtuoase decât cele mai diverse, cum sunt americanii? Iar, dacă diversitatea este o valoare americană, ea trebuie să fie și una universală?

Să ne gândim la Primul Amendament din Constituția SUA – libertatea cuvântului, a religiei și a presei. Arabia Saudită nu permite preoți creștini. În Afganistan și Pakistan, cei care se convertesc la creștinism riscă o represiune dură. În Myanmarul buddhist, musulmanii sunt epurați etnic. Aceste țări resping egalitatea credințelor religoase și susțin primatul religiei majoritare. Aceste țări resping separarea religiei de stat. Valorile noastre intră în conflict cu valorile lor.

Ce face ca valorile noastre să fie cele bune și ale lor să fie cele rele? De ce ar trebui ca valorile noastre să primeze în țările lor?

Constituția noastră protejează mai multe practici – avortul, blasfemia, pornografia, arderea drapelului național, insultarea opțiunilor religioase – practici pe care alte țări le consideră drept un simptom al dezagregării societății.

Când Hillary Clinton a spus că jumătate dintre susținătorii lui Trump sunt jalnici pentru că sunt „rasiști, sexiști, homofobi, xenofobi, islamofobi”, ea sugera că acești susținători ai lui Trump detestă multe valori progresiste. Adevărat, dar de ce ar trebui ca America din era lui Trump să promoveze în străinătate valorile liberale ale lui Clinton?

Odata cu trumful secularismului, noi americanii nu mai avem o religie comună, o credință comună, un model comun al adevărului moral. Suntem în dezacord cu privire la ce este bine sau rău, moral sau imoral. Fără o autoritate general acceptată, valorile devin o chestiune de opinie. Iar valorile noastre sunt în conflict și sunt ireconciliabile. În aceste condiții, cum putem rămâne o singură națiune și un singur popor?”.

Recomanda 1

2 Comentarii

  1. Ce l-a apucat pe Pat Buchanan sa-l sustina pe Trump? halul Partidului Democrat? fiindca-i limpede ca Biden n-are nici o sansa la presidentie si „valorile americane” (citeste „genocidele”, în numele „democratiei”+ jefuirea bogatiilor naturale ale altora – vezi ce-au facut Biden si familia-n Ucraina, si tot ei + BHL, Schweighofer, Shell, Exxon Mobil … în România …) sa se mai …propage (prin lovituri de stat, adica razboaiel civile, si bombardamente).

  2. Europenii care pledeaza pentru sterilizarea voluntara a tinerilor bărbați și femei sunt ticniti de-a binelea, pentru ca nu europenii reprezinta pericolul suprapopularii planetei ci asiaticii, africanii si arabii care au o natalitate exploziva. Rasa alba risca sa dispara in felul acesta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.