Ana Pauker? Ceaușescu? Gheorghe Gherghiu-Dej? Bodnăraș? Nicolschi? Dr. Petru Groza? Octavian Goga? Mihail Sadoveanu? Fazekas? Mihai Beniuc!? A. Toma?! VC Tudor! Iliescu? Curvăsăreala politică din mândrul nostru București e una dintre cele mai ciudate boli din acestă lume de când e ea lume. Unii, în istoria mândrului nostru București, se bat cu cărămida în piept, de exemplu, că ar lupta împotriva ruşilor dar pe din dos fac afaceri cu ruşii de numa, numa şi, bineînţeles, sunt pregătiţi să-i trădeze pe ruşi atunci când le va veni bine, să-i vezi, numai să-i vezi. Alţii, în istoria mândrului nostru București, îi pupă-n fund pe americani dar de fapt urăsc capitalismul dar se folosesc de el pentru că-i îmbogăţeşte vertiginos. Vor fi gata să le dea cu tifla americanilor atunci când va veni momentul prielnic. Istoria oficială a mândrul nostru București ne-a păcălit tot timpul făcându-ne să credem că am fi fost mari viteji de-a lungul vremurilor. Nici pe departe. Ne-am dat cum a bătut vântul să nu care cumva să ne ologim, să nu care cumva să ni se ducă dracului bruma de avere. Conducătorii mândrului nostru București, în mare parte, au fost nişte oameni mici şi ticăloşi pe care istoria oficială i-a vopsit în culori vesele, eroice, false. M-am dus la planetariu. Cititorii în stele veniți din Batoa Butuba, Qintatocoatl, Hazean, Masam La, Wetobanian, Kokusai, Kankaro, Cretona, Gavaonia Gao, Adavilla Villada, Quadaoda, Qualimbo, Gutumbe, Kamelar, Ositias, Gazaala, Quamtomatar, Mitombe, Bel Cantor, Zagadar, Ehurean, Beauburg, Badobadorabad, Lamboda, Gavaonia Gao, Kumbali, Nulome, Gugumbe, Kalamatahar, Kumbra Kumbrali, Gontaro, Paragas, Boble, Saon, Ghema, Bomblas, Zaraban, Prudella Qonto, Kankaro, Watanga, Melisador, Watalaa Wangam, Orcheström, Burgund, Ovaloo, Stantivorej şi Magribar, s-au codit. Hai că poate vă zic de comoară, m-ați prins în toane bune! M-au poftit să iau loc. Să-mi citească-n palmă, să-mi zică viitorul, să mă cucerească sau să mă sperie într-un fel sau altul, să nu mai trag lumea de limbă, să nu mai inventez tot felul de istorii aiuritoare umblând brambura prin București de dimineață și până seara. Eram cunoscut ca un cal breaz. Făceam tot felul de munci. Căram litere de plumb la ziarul local. Spălam puntea pe nava Albatrosul. Adăpam caii de la regiment, ah ce cai focoși. Curățam cablurile de la Realitatea Virtuală, mai șparleam și eu câte o mufă, câte un CD, un stick, un antivirus, ceva. Toți făceau câte o ghidușie din asta nevinovată, pesediști, useriști, conservatori, peremiști, pediști, pemiști, liberali și neoliberali, securiști cu toții, vai de mama lor, să știi. Era încastrată-n noi furăciunea, zău dacă mint! Popor de manglitori, șpăgari și ciorditori, noi ăștia din București! Dar aspiram la schimbare. Am fi vrut să fim mai serioși, mai harnici, mai elganți, mai deștepți, mai frumoși și mai bogați. Visam ca mândrul nostru București să se prefacă peste noapte, să fie Alexandria sau Casablanca sau Detroit sau Lyon sau Marsilia sau Moscova sau New York sau Oran sau Torino sau Atena. Ah, să navigăm către Atena. Acropole, Vangelis, Jocurile Olimpice, Spanoudakis! Spiritul de navigaţie e mort şi îngropat dar criticii desueţi se întrec în catalogări gomoase şi sentinţe arogante. Spiritul de navigaţie are nevoie de nerv. Spiritul de navigaţie are nevoie de noii navigatori care se află sub semnul disoluţiei nu prin lipsa de asociere vremelnică ci prin lipsa unui discurs viril şi devastator. De ani de zile penibilele bârfoteci insulare sau literar-politice, în marginea infantilismului, ţin loc, anecdotic, spiritului polemic cuceritor, sănătos. Nişte nimenea se bat cu palma pe burdihan pleznind cu metafore stricate şi acreală intelectuală nodurile acvatice semantice.
București! București! București (1) – SF Politic
Ana Pauker? Ceaușescu? Gheorghe Gherghiu-Dej? Bodnăraș? Nicolschi? Dr. Petru Groza? Octavian Goga? Mihail Sadoveanu? Fazekas? Mihai Beniuc!?
					Ana Pauker? Ceaușescu? Gheorghe Gherghiu-Dej? Bodnăraș? Nicolschi? Dr. Petru Groza? Octavian Goga? Mihail Sadoveanu? Fazekas? Mihai Beniuc!?
								Distribuie articolul pe:
								
								
								
								
							
							
								Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.