”Comisia consideră că progresul făcut de Bulgaria în cadrul MCV este suficient pentru a îndeplini angajamentele făcute în momentul aderării la UE”. Asta spunea Comisia Europeană, în octombrie 2019, la momentul publicării ultimului raport MCV pentru România și Bulgaria, cel care concluziona că vecinii de la sud de Dunăre se califică pentru ridicarea MCV, în timp ce ”Comisia a trebuit să-și exprime de mai multe ori îngrijorarea în fața autorităților române cu privire la evoluția reformelor justiției și la lupta împotriva corupției. Comisia a confirmat pașii înapoi față de progresul din ultimii ani, iar această evoluție este o sursă de mari îngrijorări”.
Falimentul MCV
Acum, Bulgaria care își ”îndeplinise angajamentele” este cuprinsă de proteste ce au ținut o vară și continuă să ceară demisia guvernului și alegeri anticipate. Ministru după ministru au demisionat la Sofia, ultimul fiind cel al Justiției. Procurorul general Ivan Gheșev refuză să demisioneze. (Gheșev, a fost numit în funcție la finalul anului trecut, iar predecesorul său, Sotir Țațarov, a trecut în fruntea Comisiei Anticorupție).Premierul Boiko Borissov a promis că va modifica constituția, deși este departe de o majoritate constituțională în parlament, iar protestatarii și partidele de opozitie au interpretat mișcarea ca pe o încercare a premierului de a câștiga timp și de a lăsa protestele să-și consume energia.
Cum relatează presa europeană despre situația din Bulgaria. Mai toate marile publicații susțin protestele și nu sulfă o vorba despre raportul MCV favorabil de anul trecut. Dacă fac asta, atunci pun totul în gura unor politicienii bulgari sau se folosesc de ”vocea străzii”. ”În toate statele există o mafie și ceva corupție, însă, în ultimii zece ani, Bulgaria a devenit un stat mafiot”, a spus, în august 2021, eurodeputata socialistă Elena Yonceva. Rareori găsim formule precum ”se pare că realitatea contrazice raportul MCV”. Există însă analiști bulgari care arată limpede că ceea ce se întâmplă în Bulgaria înseamnă falimentul limpede al MCV – acest mecanism nu a ajutat deloc la combaterea corupției și la eradicarea crimei organizate din țară. De fapt, MCV a fost o pârghie de influențare a puterii politice și a alegerilor din România și Bulgaria, iar un exemplu elocvent este raportul dur pentru România, menit să afecteze imaginea rivalilor președintelui Klaus Iohannis, cu puțin înainte de prezidențiale.
Yonceva, vizată de amenințări ale lui Borissov ce au ajuns în spațiul public prin niște înregistrări, ne oferă o altă imagine a Bulgariei față de cea din raportul MCV. Ea spue că țara este mai săracă de la an la an, că investițiile străine directe s-au prăbușit, că investitorii pleacă din cauză că sistemul slab de justiție nu-i protejează. Oligarhii par să fi pus mâna pe mare parte din economie. Sistemul de educație și cel de sănătate sunt în declin, iar oamenii simt o scădere generala a nivelului de trai.
Monica Macovei, ”ofițerul de serviciu al lui Soros”
În tabăra guvernamentală au apărut acuzații că protestele sunt puse la cale de ONG-uri finanțate de George Soros. Vicepremierul și ministrul Apărării, Krassimir Karakaceanov (lider al Mișcării Naționale Bulgare, un partid naționalist), a spus: ”Nu se poate ca niște ONG-uri sorosiste și câteva partide care nu sunt în parlament să distrugă statul cu scopul de a prelua puterea. Și asta în numele a ce? Să-mi aducă mie căsătorii între persoane de același sex și să-mi înființeze o republică de gen”.
Asemenea acuzații nu sunt noi în Bulgaria. În urmă cu trei ani, la chioșcurile de ziare din Bulgaria s-a distribuit gratuit o carte de 240 de pagini intitulată ”Tâlharii democrației”, despre mai multi politicieni, ONG-iști, judecători și studenți ce ar fi lucrat pentru și ar fi fost finanțați de George Soros. Erau numiți ”mercenari străini”. Printre cei acuzați se număra si Monica Macovei, descrisă drept ”ofițerul de serviciu al generosului George Soros”, o persoană care organizează vânători de vrăjitoare în România și în Balcani. A fost acuzat și analistul bulgar Ivan Krastev, pentru legăturile familiei sale cu fosta nomenclatură comunistă și pentru participarea lui la ”ingineriile internaționale” ale lui Soros.
Cartea amintită a apărut la o editură ce are legături cu mogulul media Delian Peevsky, pentru scurtă vreme șef al serviciului bulgar de informații, un personaj vizat și acum de protestele din țară, alături de Ahmed Dogan, președintele de onoare al partidului minorității turce, cel care i-a oferit ”refugiu” politic lui Peevski. Procurorul general Gheșev este în colimatorul ”străzii” pentru că a renunțat la urmărirea penală a lui Peevski.
Dușmanii lui Borisov
Situația guvernului de la Sofia este delicată nu numai din cauza înregistrărilor controversate cu Borisov în prim-plan sau din cauza imaginilor cu teancurile de bani de pe noptiera premierului, ci și pentru că rivalii din Partidul Socialist dețin președinția. Administrația prezidențială a și fost vizată de percheziții ale procurorilor, după ce președintele Rumen Radev i-a criticat pe Peevski și Dogan. Brusc, presa internațională s-a făcut că uita că l-a criticat pe președintele Rumen Radev pentru viziunile pro-ruse și acum îl susține împotriva unui Borisov căzut în dizgrație. Radev îi susține acum pe protestatari, o cale de a ajunge la anticipate și de a aduce puterea socialistilor.
Însă cel mai activ opozant este un fost ministru al Justiției, Hristo Ivanov, devenit ONG-ist și acum președinte al unui mic partid neparlamentar, ”Da, Bulgaria”. Și el este printre cei acuzați ide putere că ar fi marioneta lui George Soros. Ivanov este cel mai vizibil politician bulgar al momentului în presa internațională.
Apoi, Borissov mai este atacat de oligarhi care au prosperat în timul mandatelor sale, dar care acum au început să fie urmariți în justiție. Acesta este cazul lui Vasil Bojkov, cel care are cvasimonopol pe piața pariurilor din Bulgaria. Unele ziare bulgărești consideră că Bojkov se află în spatele publicării înregistrărilor audio și imaginilor cu teancurile de bani de la reședința premierului.
”Noul colonialism” și limitele sale
Dincolo de toate aceste detalii, de luptele dintre oligarhii bulgari, dintre politicienii, ONG-uri, judecători și procurori, este esențial un cadru ceva mai larg de interpretare a situației vecinilor de la sud de Dunăre. Copacii micilor războaie interne ascund ”padurea” europeană în care Bulgaria este izolată la periferie.
Cheia interpretării este dată de un recent articol din Politico.eu: ”De ani de zile, eșecurile Bulgariei în ce privește statul de drept nu au fost analizate de UE la fel ca și cele din Polonia și Ungaria, pentru că Borisov evită să ducă vreun război ideologic cu Bruxellesul și este gata să facă mereu paradă cu loialitatea sa față de Merkel și PPE”. Cu alte cuvinte, premierul Boiko Borisov, fost pompier și bodyguard al lui Todor Jivkov și apoi al premierului Simeon de Saxa-Coburg Gotha, a acceptat statutul de guvernator al unei Bulgarii în care toate politicile sunt adoptate la Bruxelles și Berlin. Să mai amintim că Bulgaria nu are politica monetară independentă, se află sub consiliu monetar, cu leva legată de moneda euro și cu banca centrală incapabilă să dea drumul la tiparniță dacă nu-și poate acoperi în euro emisiunea monetară. Și să mai spunem că un raport din urmă cu circa un deceniu al serviciilor germane arăta că economia gri a Bulgariei este în mâna Rusiei, iar economia oficială este dominată de Germania. În schimbul acestei puneri pe tavă a țării la Berlin și Moscova, Borissov a primit mână liberă la îmbogățire și susținerea Vestului.
Iar aceasta nu a fost doar calea aleasă de Borissov pentru țara sa. Și socialiștii care astăzi pozează în luptători anticorupție și patrioți au făcut același lucr, ba au mers și mai departe. The Economist a relatat despre cum, în 2009, premierul socialist Serghei Stanisev i-a pus țară pe tava lui Jose Manuel Barroso, președintele de atunci al CE. ”Planul propunea ca oficialii și diplomații UE să fie implicați în monitorizarea și aplicarea legilor, să gestioneze fondurile UE, să supervizeze judecătorii și procurorii, investigatorii. Ei ar urma să fie cei care să urmărească cazurile de corupție politica și crima organizată în care sistemul judiciar nu acționează cu celeritate”. Cu alte cuvinte, ceva la care Monica Macovei visa și aplica în România. The Economist a numit modelul propus de Stanișev ”noul colonialism”. Barroso a refuzat oferta. Se pare însă că doar parțial, având în vedere modul în care a condus țara ”guvernatorul” Boiko Borissov.
La Berlin și Bruxelles, protestele de acum sunt un mesaj prin care se trasează limitele ”noului colonialism” despre care vorbea The Economist. Este un mesaj că aceste limite nu trebuie forțate și mesajul nu este doar pentru Borissov sau pentru socialiști, ci si pentru cruciații anticorupție sau ONG-istii pe care valul ”străzii” îi poate catapulta la guvernare. Și cine putea să transmită mai bine acest mesaj decât Gunther Krichbaum, președintele comisiei de politică Externă a Bunderstagului de la Berlin, specializat în zona de Est a Europei, câtă vreme are o soție româncă, iar căsătoria a fost oficiată la Sibiu de primarul Klaus Iohannis. Spune Krichbaum, citat de Politico.eu: ”Pentru mine, este limpede că trebuie să vorbim serios cu guvernul lui Borisov, fără dacă și parcă. Aceste lucruri sunt inacceptabile. Aderarea Bulgariei a fost legată de angajamente și așteptări clare, iar cetățenilor li se fură acum beneficiile aderării la UE”.
Dar România? Cu siguranță, România va depăși spectaculos Bulgaria în noul raport MCV. Chiar dacă „nașul” Iohannis nu a stat prea mult pe la Palatul Cotroceni, a avut timp să afle cum se traduc în practică ”angajamentele și așteptările”, precum și ”beneficiile aderarii” în asemenea fel încât să nu ajungă să fie urecheat de Angela Merkel chiar cu mâna ”finului” Krichbaum.
Dezvoltarea economicA a Ro o datoram unor companii straine. Doar mici firme mai sunt romanesti. Nu am reusit sa recladim agricultura si industria. Aparent nivwlul de trai a crescut, dar in realitate totul este din import UE. Clasa de mijloc nu avem. UE este o formula versatila de colonialism modern.
Si la noi cu „guvernatorul” Iohanis va fi la fel ! Nivelul de trai va scadea si vom ajunge din nou („acolo unde vi-i locul firati ai dra….” cum spunea Basescu) ai doilea din coada U.E. Sa nu uitam in in cele 3 guvernari PSD-iste Romania a facut un salt urias ajungand pe locul 22 in U.E. adica 5 din coada deci depasind Grecia, Croatia, Estonia si bineinteles Bulgaria la nivelul PIB/locuitor ca putere de cumparare.
Pe langa Kolhozul asta modern, CAER-ul chiar era o structura democratica! Numai gugustiucii mai cred ca Romania a cunoscut beneficii de pe urma aderarii la noul Reich, in care ipocrizia este ridicata la rang de mare arta!
Raportul mcv o minciuna ordinara, O METODA SECURISTOIDO-FASCISTA DE EXECUTARE A POLITRUCILOR PENTRU A FI INLOCUITI CU ALTI POLITRUCI CARE CONVIN NWO. Iar in Bulgaria este RELAXARE MAXIMA. LITORALUL ESTE FULL. NIMENI NU POARTA MASCA, NICI MACAR IN BENZINARII SI MAGAZINE. OAMENII DESTEPTI NU SLUGI SI SPERIATI CA LA NOI! IN BULGARIA DOAR ROMANII POARTA MASTI IN MAGAZINE :)))) DE RASU’ CURCILOR SI ARDEILOR UMFLATI CU SILA ARAHAT.
‘Bulgaria a devenit un stat mafiot”, a spus, în august 2021, eurodeputata socialistă Elena Yonceva.”
Mă pe el de articol.
Sau autorul este mai ceva ca Baba Vanga!