Bursa de la Budapesta s-a prăbuşit din cauza temerilor că Ungaria este în situaţia Greciei

Bursa de la Budapesta, forintul şi obligaţiunile ungare s-au prăbuşit, vineri, după ce un purtător de cuvânt al premierului a afirmat că declaraţiile privind o situaţie similară a ţării cu cea a Greciei nu sunt exagerate, transmite Reuters, citat de Mediafax.   Acţiunile OTP Bank, cea mai mare instituţie de credit a ţării, au scăzut […]

De cotidianul.ro - Autor
Bursa de la Budapesta s-a prăbuşit din cauza temerilor că Ungaria este în situaţia Greciei

Bursa de la Budapesta, forintul şi obligaţiunile ungare s-au prăbuşit, vineri, după ce un purtător de cuvânt al premierului a afirmat că declaraţiile privind o situaţie similară a ţării cu cea a Greciei nu sunt exagerate, transmite Reuters, citat de Mediafax.   Acţiunile OTP Bank, cea mai mare instituţie de credit a ţării, au scăzut […]

Bursa de la Budapesta, forintul şi obligaţiunile ungare s-au prăbuşit, vineri, după ce un purtător de cuvânt al premierului a afirmat că declaraţiile privind o situaţie similară a ţării cu cea a Greciei nu sunt exagerate, transmite Reuters, citat de Mediafax.

 

Acţiunile OTP Bank, cea mai mare instituţie de credit a ţării, au scăzut cu 14%. La ora 16:10 (17:10 ora României), bursa de la Budapesta se afla în scădere cu 4,76%.

Guvernul a anunţat, anterior, că va prezenta în scurt timp un plan de măsuri pentru rezolvarea problemelor economice, după ce va publica în weekend, sau la începutul săptămânii următoare, date „reale” privind situaţia bugetului pentru acest an, potrivit Mediafax.

Planurile şi comentariile liderilor de la Budapesta au produs confuzie pe pieţele financiare, iar investitorii au cerut clarificarea acestora.
Vicepreşedintele Fidesz, Lajos Kosa, a afirmat, joi, într-o conferinţă pe teme economice organizată de un cotidian ungar, că noul guvern Fidesz, care a preluat puterea la 29 mai, a găsit finanţele ţării într-o situaţie mult mai gravă decât se aştepta, iar şansele ca ţara să evite soarta Greciei sunt mici.

„Premierul socialist Ferenc Gyurcsany a vorbit despre intrarea în incapacitate de paltă. Mai mult, a declarat chiar cu mândrie că Ungaria a fost aproape de default, (…) după care a fost mândru că a putut salva Ungaria doar printr-un împrumut de la FMI. Din acestă perspectivă, nu cred că afirmaţiile lui Kosa sunt exagerate deloc”, a spus purtătorul de cuvânt al premierului Viktor Orban, Peter Szijjarto, întrebat într-o conferinţă de presă despre comentariile oficialului Fidesz.

În plus, purtătorul de cuvânt a declarat că guvernul ungar a falsificat date la fel ca cel elen.

„În Ungaria precedentul guvern a falsificat date. În Grecia, de asemenea executivul a falsificat date. În Grecia momentul adevărului a venit. Ungaria este încă înainte de acest moment. Este exact ceea ce sperăm să evităm, iar guvernul actual este gata să ocolească drumul pe care a mers Grecia. După ce vom face o evaluare reală, nu vom ezita să luăm măsuri”, a spus purtătorul de cuvânt.
Forintul ungar a scăzut vineri cu 2% în raport cu euro, la 289,8 forinţi/euro, minimul ultimului an, înainte de a-şi reveni uşor.
Totodată, costurile pentru asigurarea datoriilor statului ungar (credit defaultr swaps – CDS) au crescut vineri cu un punct procentual, la 4,3%, în timp ce randamentele cerute pentru titluri au urcat cu 0,4-0,7 puncte procentuale.

„În acest moment nu ştim cât de severă este situaţia. Cel mai negativ aspect este, în opinia noastră, modul guvernului de a comunica, iar acesta ar putea cauza în continuare panică”, potrivit unei note a Nordea Bank.

Oficialii guvernamentali nu au fost disponibili imediat pentru comentarii, notează Reuters.

Premierul ungar Viktor Orban a declarat, vineri, pentru un post de televiziune, că planul de măsuri al guvernului include măsuri de îmbunătăţire a finanţelor statului, dar şi reforme structurale profunde, însă nu a oferit detalii.

Comisia Europeană a cerut joi Ungariei să reducă deficitul bugetar mai rapid, iar oficialii guvernamentali de la Budapesta au reafirmat că deficitul ar putea fi dublu în 2010 faţă de nivelul de 3,8% convenit în acordul de împrumut cu Fondul Monetar Internaţional şi Uniunea Europeană.

Banca Centrală a estimat un deficit bugetar de până la 4,5%, în timp ce analiştii se aşteaptă la 5% din PIB.

„Guvernul este implicat într-un joc foarte periculos cu încrederea investitorilor. Ar putea exista o tentaţie de a vorbi despre riscul incapacităţii de plată pe plan intern, pentru a explica politica fiscală şi menţinerea austerităţii, dar efectele în relaţia cu investitorii nu sunt bune”, a afirmat Timothy Ash, analist la Royal Bank of Scotland.

Şeful cancelariei premierului, Mihaly Varga, a declarat, săptămâna aceasta, că deficitul bugetar al ţării ar putea ajunge la 7,5% din PIB.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.