Comisia juridică ar putea acorda, marți, raport propunerii legislative a USR prin care Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc (ONJN) este obligat să aibă pe site un buton de autoexcludere pentru cei care vor să își blocheze accesul.
Senatul a aprobat, pe 26 mai, în plen, prelungirea termenului de analiză și vot, de la 45 la 60 de zile, pentru această propunere legislativă, la solicitarea Comisiei juridice a Senatului.
Președintele Comisiei juridice, Ion Rujan, a explicat pe 13 mai că un termen extins de dezbatere va permite o analiză detaliată a proiectului.
‘E vorba de două manifestări de voință bazate pe libertatea individuală: o dată solicită autoexcluderea și, apoi, aceeași persoană, în virtutea acelorași libertăți, practic anihilează prin cea de a doua manifestare de voință prima manifestare. Aici e o discuție interesantă pe care o vom face, la o dezbatere, pe data de 10 iunie. (…) O să solicităm prelungirea termenului de la 45 de zile la 60 de zile, pentru a avea timp să analizăm așa cum se cuvine și asta presupune amânarea de astăzi’, a afirmat Rujan la acea dată.
Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea OUG 77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc, inițiată de un grup de parlamentari de la USR, prevede obligarea ONJN să aibă pe site un buton mare de autoexcludere prin care cei care vor să-și limiteze sau chiar stopeze accesul la jocurile de noroc nu vor mai fi nevoiți să meargă la ghișeu la ONJN, să stea la coadă și să depună cerere scrisă.
Totodată, proiectul impune ca ONJN să publice în timp real, pe site-ul propriu, numărul de cereri de excludere primite și numărul celor procesate, iar pentru operatori scurtează termenele în care trebuie să transmită ONJN informațiile despre persoanele care solicită autoexcluderea, respectiv persoanele declarate indezirabile.
Pentru a preîntâmpina situațiile în care operatorii nu respectă legea și permit persoanelor autoexcluse să își piardă banii la jocurile de noroc, proiectul USR introduce și obligația returnării sumelor depuse post-autoexcludere, în caz contrar operatorii riscând amenzi de până la 100.000 lei și suspendarea licenței pentru șase luni.
Senatul este prima Cameră sesizată în cazul acestei propuneri legislative.
Jocurile de „NOROC” Programat pentru UNII, să fie scoase în Afara Localităților, ZICE UNUL mai Sus.
IO ZIC MaiTareȘiMaiÎnDârjiiit să SE SCOATĂ Toate LIFTELE din ROMÂNIA:
– Lifte EXTERNE
– Lifte INTERNE
De la LIFTE NE VIN de 35 de Ani TOATE Năpăștile BIBLICE, MaiReleDecîtCeleAleEgiptenilor.
ReAmintesc Definiția MEA a LIFTEI.
Individ PSIHOPAT de OriCE Etnie care urăște CRUNT, dar NeMotivat un POPOR Întreg ROMÂNII, POPOR GENOCIDizat de Peste 2000 de Ani, ca NICIUNUL din Europa.
Doar Autohtonii din CeleDouă AMERICI NE depășesc la Acest Punct.
CeiDinNORD au fost PRACTIC eliminați. CeiDinSUD – după EXTERMINĂRILE cu Zecile de MII la Cucerirea IMPERIILOR Aztec și INCAȘ – s-au MAI Calmat la Sălbăticia ANCESTRALĂ.
AU STATELE LOR.
LIFTA este STRĂIN sau ROMÂN DeGenerat. DeGenerații ETNICI, Renegații sunt CeiMaiAiDreacuLIFTE.
Petoffi, Kossuth, Bella KUHN, etc.
ProtoTipul LIFTEI MIXTE este MarelesCCURRs.
PS Am scris LIFTE Afara, Afara, Afară din Țară ȚARĂ, NU am scris STRĂINII!
Pot fi ȘI STRĂINI CumSeCade.
MaiAlDacăȘtiuDeFricaLegiiROMÂNE.