Întrebarea aceasta este pe buzele tuturor. Şi nu este vorba de căderea în gol pe o scenă de televiziune, ci de prăbuşirea unui guvern de care s-au săturat chiar şi cei care îl susţin. De anul trecut de prin vară, subiectul acesta colindă mai toate polemicile, multe din declaraţiile politice sau din talk show-urile televizate. E atât de banală această întrebare încât şi beţivii comunali s-au săturat să mai aştepte şi să mai palpite la auzul unei asemenea veşti.
Fără să mă mai învârt în jurul cozii, trebuie să mărturisesc că nici eu nu cunosc răspunsul. Emil Boc este un premier expirat de mult. A ieşit din termen de la prima cădere prin votul Parlamentului. Şi cu toate acestea el a rămas pe acelaşi scaun. Seamănă cu un pretendent la titlul de campion european al supuşeniei. Toată România vede că micuţul este doar premierul ideal pentru Traian Băsescu şi pentru UDMR. Execută şi ceea ce nu înţelege. Chiar şi ceea ce, pornind de la datele sale biografice, ar trebui să refuze. El nu se împotriveşte la nimic dispus de preşedinte. Vrea să supravieţuiască în aceeaşi poziţie. Şi cam din aceleaşi raţiuni, răspunde dorinţelor UDMR. De frica unui şomaj de lux, Emil Boc înghite tot ce i se aruncă de la partenerii săi politici maghiari. Omul nostru se teme ca de moarte să ajungă la Răchiţele ca unul dat afară şi de la guvern, şi de la partid, şi fără fotoliul de primar al Clujului. Ar însemna să se întoarcă plângând în satul natal, chiar de Paştele în care nu demult interpreta rolul de vedetă rurală şi naţională.
Pentru colegii săi de partid şi mai ales pentru opoziţie şi pentru restul României, Emil Boc este o catastrofă. Un om care nu înţelege nimic din ce se întâmplă nici cu el şi nici cu ţara. De aceea repetă ca o jucărie stricată o listă cu performanţele sale deosebite. Şi o face atât de monoton, de neconvingător încât ori te apucă somnul, ori îţi vine să-l iei scalzi într-un potop de înjurături.
Şi totuşi? Cade sau nu cade Emil Boc? Răspunsul este cam greu de dat la capitolul veştilor sigure. Dacă în ciuda oricărei logici politice, care spune că ar fi trebuit să fie de mult un personaj clasat, el este încă în scaun, înseamnă că nenumărate argumente şi raţiuni îl proptesc în poziţia actuală. Traian Băsescu nu are la schimb un înlocuitor atât de servil. Şi nici nu ştie cum ar putea să treacă un altul prin Parlament. În acelaşi timp, demisia lui Emil Boc se amână şi din cauza alegerilor din partid. Omul şi-ar dori să rămână măcar cu o „foncţie” de preşedinte. Adică să învârtă şi el măcar o jucărie!
Mai nou trompeta feminină a Cotrocenilor a anunţat că micuţul din Răchiţele nu cade. Are treabă! O asumare de răspundere, o modernizare a ţării şi încă două-trei operaţiuni vitale pentru binele preşedintelui şi al apropiaţilor săi! Aşa se explică de ce eventualii contracandidaţi au fost băgaţi în sperieţi. Iar echipele lor de susţinători, decimate de ameninţări şi de frică.
Regimul Băsescu mai are de rezolvat câteva contracte importante. Şi de mătrăşit încă vreo două-trei obiective care nu merită lăsate pe mâna adversarilor politici.
Ce ziceţi, cade guvernul Emil Boc? Unii zic că după alegerile din PDL. Alţii, că după Gaddafi! Eu zic că guvernul nu mai există deja de peste o jumătate de an. Situaţia din România cere cu urgenţă un altul. În mod logic! Însă ţara a rămas fără această componentă. Acum România se învârte după logica prezidenţială. Care nu-i tot una cu cea a omului cu scaun la cap!
(Comentariu apărut într-o primă formă în ziarul „Ediţie Specială”)
