Călătorii prin cele mai frumoase grădini ale Europei

Magia parcurilor din Toscana

O călătorie prin cele mai frumoase grădini particulare din Toscana: Torrigiani, Marlia, Gamberaia…

Grădina mitică Gamberaia domină Florenţa. Terase, scări, statui, măslini, chiparoşi, stejari… tot farmecul şi eleganţa Italiei. Splendida grădină a Vilei Gamberaia se află pe colinele Settignano, cu o splendidă panoramă a Florenţei şi a văii râului Arno, un perfect exemplu de artă. O grădină bogată în istorie: primele ştiri despre ea provin din secolul al XIV-lea, apoi, în 1895, a fost cumpărată de către principesa Ghyka. Ea are toate caracteristicile unei grădini „à l’italienne”. În mijlocul unui câmp de măslini, Toni Zallum, proprietarul actual al grădinii Gamberaia, face onorurile acestui loc excepţional. Un arhetip de grădină „à l’italienne”, cu numeroase umbrare.

Grădina Vilei Gamberaia

La câţiva kilometri de Lucca, un drum lung, mărginit de chiparoşi, ia cu asalt colina Camigliano. Gigantică urmă neagră în peisajul argintat al Toscanei, această alee ajunge la nişte porţi de piatră. Dincolo de ele, o lume protejată în care odihnesc visurile complicate ale marchizului Nicolas Santini. Spectaculare, teatrale, onirice, grădinile vilei Torrigiani se numără printre cele mai frumoase din Italia. Ambasador la curtea Franţei, fascinat de Versailles, marchizul s-a hrănit cu fastul lui Ludovic al XIV-lea. Astfel că a apelat la Le Nôtre, în trecere prin Toscana, pentru a-i proiecta terase şi eliptice oglinzi de apă ce reflectă lumina cerului pe zidurile vilei, ea însăşi o capodoperă a arhitecturii baroce, unde gazdă este prinţesa Vittoria Colonna di Stigliano.

Villa Torrigiani

Prinţul Fabio Colonna, actualul proprietar, povesteşte cu pasiune istoria locului: „Apa este regina acestei grădini. Există peste tot. Mai ales acolo unde nu te aştepţi…”. La umbra pavilionului pentru cafea, o trecere îngustă se întredeschide către o grădină „à l’italienne”, înconjurată complet de ziduri, secretă, ascunsă: teatrul Florei. Uimitor decor de flori prinse în casete mărginite de merişor, având în fundal doi monştri păzind o grotă întunecată, peşteră a celor şapte vânturi în care tronează statuia lui Eol, înconjurat de Zefir, de Boreus. „Santini ştia să se distreze şi îi plăcea extraordinar. Ascuns în spatele unui zid, un grădinar aştepta vizitatorii şi deschidea o vană, stropindu-i la intrarea în grotă”.

Villa Reale Marilia

Libertinajul apei… O artă proprie grădinilor din Toscana, în care domneşte expresia cea mai împlinită a „naturii artificiale”. Nimic nu este lăsat la întâmplare, nici tufişuri, nici terase, nici perspectivele fără sfârşit, populate de monştri din piatră şi de statui antice. La nord de Florenţa, de-a lungul „căii bolognese”, înfloresc cele mai elegante vile ale aristocraţiei florentine.

Grădina Vilei La Pietra

„La Pietra”, vechea reşedinţă a lui Sir Arthur Acton (astăzi proprietate privată a Universităţii din New York), îşi deschide porţile. Nick Dakin Alliot, grădinarul şef, serveşte de ghid al acestui Eden de 15 hectare, presărat cu sculpturi uimitoare, realizate unele de Buontalenti, elev al lui Michelangelo. Mai departe încă, spre sud, „Capponi”, vechea proprietate a Reginei Mame a Angliei, restaurată la începutul secolului al XX-lea de Cecil Pinsent, îşi dezvăluie secretele de mic Windsor florentin cu broderiile sale de merişor şi straturile de miozotis roz şi albastru. Fără a uita câmpia din Lucca în care grădinile „Vilei Reale de Marilia”, reşedinţa Elisei Bonaparte Bacciochi, ducesă de Lucca, oferă un decor rafinat, pentru a se pierde în dedalul labirintului de mirt, a se îmbăta de parfumul portocalilor şi a se aventura pe scena unui adevărat teatru de verdeaţă, unde Arlechinul, Colombina şi Polichinelle joacă Commedia dell’Arte în veşmintele lor de teracotta.

Villa Capponi

„Grabau”, „Massa Macinaia”, „Castello”, „La Petraia”, apoi grădinile Palatului „Corsini”, în care prinţesa Giorgiana Corsini invită la un dineu de gală… Visul Paradisului continuă la San Gimignano, la vila „Cusona”, unde prinţesele Natalia şi Irina Strozzi deschid porţile domeniului aflat în posesia familiei din 994, pe care îl numesc, cu umor, „Strozziland”. Imensele plantaţii de merişor, uimitoarea colecţie de cedri, labirintul suspendat deasupra unei terase ce domină câmpia, micile boschete în stil englezesc la umbra cărora te poţi refugia în timpul verii… Grădinile au fost transformate în 1910 de contele Guicciardini, fostul prim ministru al lui Victor Emmanuel II. Locul este încântător. Sub loggia, prinţul şi prinţesa Strozzi oferă un cocktail la care vedetă este „Vernaccia”, vinul domeniului descris de Boccacio în „Decameronul”. Călătoria se încheie în această notă bucolică. Visele şi amintirile rămân.

Grădinile de la castelul Eyrignac, din Perigord

Grădina de la Eyrignac, desenată de peisagistul Page Russell

Au fost transmise moştenire de-a lungul a 22 de generaţii, timp de 500 de ani. Conacul actual a fost reconstruit de Antoine de Costes de la Calprenède în secolul al XVIII-lea, pe ruinele vechii reşedinţe nobiliare, şi refăcut în secolul al XIX-lea, pentru a urma noua modă, influenţată de parcurile englezeşti.

Gilles Sermadiras a redat viaţă acestui parc, îmbogăţindu-l cu scări, bazine. El a desenat grădinile aşa cum şi le-a imaginat. A creat chiar şi o grădină secretă, de patru hectare, pentru a aduce un omagiu creativităţii predecesorilor.

Mirajul de la Eyrignac

Parcul se întinde pe 10 hectare, cu sculpturi vegetale, broderii de tufişuri, iar chiparoşii sunt principalii lui arbori, diversitatea formelor pare să nu aibă limite. Totul este creat în armonie cu liniile arhitecturale ale conacului înconjurat de 200 de hectare. Acest parc este un compromis între stilul francez şi arta toscană. Splendidă este „Grădina Albă”, cu alei mărginite de trandafiri albi care înconjoară şi cele cinci bazine, reprezentând cele cinci simţuri.

Aceste grădini îmbină echilibrul clasic cu structura grădinilor franţuzeşti, dar şi cu fantezia Renaşterii italiene. Bernadette Chirac, fosta Primă Doamnă a Franţei, i-a făcut onoarea lui Patrick Sermadiras, proprietarul domeniului, de a scrie prefaţa la o carte intitulată „Grădinile de la Eyrignac”, unele dintre cele mai frumoase din Franţa. Cu siguranţă vă veţi lăsa seduşi de aceste locuri.

Grădinile din Hyères, în lumina soarelui din Sud

Unicul Ficus magnolioides

„Vila Léautaud” a fost transformată la sfârşitul secolului al XIX-lea, la cererea Contelui Léautaud-Donine, de către arhitectul Louis Peyron din Marsilia. Ea se sprijină pe colină şi domină parcul, albă, strălucitoare în lumina soarelului din Sud. Se ajunge la ea pe o alee mărginită de pini înalţi, de arbuşti şi diferite specii locale, care se termină într-un luminiş. La sud şi la est, scările coboară către o grădină italiană, către piscină şi către un parc cu o grotă, un bazin şi palmieri impresionanţi prin dimensiunile şi prin vârsta lor.

În apropiere, se află „Plantier de Costebelle”, proprietatea lui Renaud Lugagne. Aici a trăit, între 1896 şi 1935, scriitorul Paul Bourget. Vila a fost construită de arhitectul Victor Trotobas în stilul celor italiene de stil palladian, la comanda baronului şi baroanei Husson de Prailly, aceasta din urmă desenând parcul cu aleile uşor bombate pentru a ajuta la scurgerea apei. La estul vilei, situată pe o esplanadă, se află grădina, cu un minunat pin de Alep. O capelă în stil neogotic se află în faţa clădirii. Este un perfect exemplu de dragoste pentru istorie şi estetică. Cele mai multe plante sunt etichetate ca într-o grădină botanică, ceea ce este interesant pentru vizitator, pentru că, la sfârşitul secolului al XIX-lea, proprietarii grădinilor din sudul Franţei aduceau din călătorii plante pe care nu le văzuseră decât în gravuri şi pe care doreau să le aclimatizeze pe Riviera, cum ar fi cocotierul din Chile, înalt de peste 15 metri, sau chiparoşi cu scoarţă roşu-arămie, netedă, numit şi pomul cu scoarţă omenească pentru că într-o anumită perioadă a anului el se descuamează arătându-şi lemnul cerat. O colecţie de palmieri foarte variată împodobeşte aceste locuri creând un decor vegetal particular, la care se adaugă şi plante exotice precum Sabal mexicana, Syagrus, Nolina longifolia, Cycas din Japonia şi, mai rare, Cycas circinalis, Trachycarpus wagnerius…

Pot fi descoperiţi şi alţi arbori remarcabili precum pinul din California, cedrul de Liban, pinul din Canare sau Brachychiton din Australia. Nu departe de reşedinţă există o fabrică de prelucrat rocile, unele lucrări de aici fiind amplasatte în grădină. De frumuseţea acestui loc a fost inspirat şi scriitorul Henry James, care vorbea despre splendoarea plantaţiilor, dezvăluind vegetaţia luxuriantă de pe coasta mediteraneană.

Palermo, între mare şi grădini

Grădina Botanică de la Villa Giulia

În acest oraş mediteranean prin excelenţă, în această perioadă, locuitorii îşi petrec mare parte a timpului în mijlocul naturii, pe malul mării, dar şi în parcuri. Marea pare să cucerească nu numai azurul, dar şi grădinile. Au fost recuperate, în ultimul timp, spaţiile verzi de-a lungul coastelor mării, creându-se „Passeggiata delle Cative”, a fost refăcută splendida „Villa Giulia”, prima grădină publică din Italia, caracterizată prin eleganţa sa, prin sculpturile şi fântânile ei, proiectată de Nicolo Palma. „Villa Giulia” l-a încântat chiar pe Goethe, care a vizitat-o în 1787, definind-o „locul cel mai fascinant al lumii”. „Forumul italic”, care după un lung abandon a fost sistematizat cu zone verzi, cu mii şi mii de flori, pe o suprafaţă de 40.000 de metri pătraţi, purtând amprenta lui Italo Rota, cu o esplanadă de-a lungul mării, de-a lungul căreia sunt etalate module din ceramică, viu colorate, pe care te poţi aşeza să admiri marea, dar şi sculpturi ale autorilor contemporani. Câteva dintre acestea însoţesc vizitatorul până înspre mare, unde se află grupul sculptural „Geniul din Palermo”, formată din două statui în stil neoclasic, opera lui Giuseppe Damiani Almeida.

Forumul italic din Palermo

În alt loc tronează alte sculpturi, în stilul pompeian, printre care cea a lui „Atlas”. În Grădina Botanică, inaugurată recent, după ce a fost neglijată un timp îndelungat, te uimeşte varietatea de plante întinse pe o suprafaţă de 10 hectare, cu 12 mii de specii diferite, ornată cu vase din ceramică. Încântător, un rar „Ficus magnolioides”, caracterizat prin ramuri enorme şi rădăcini gigantice. Grădina de iarnă se află într-un pavilion numit „Maria Carolina” deoarece a fost un dar al reginei Maria Carolina de Austria. La început era din lemn, iar la 1800 a fost reconstruit din sticlă şi vitralii. Din 11 iunie, această minunată grădină va găzdui o expoziţie intitulată „Sotto quale cielo?”, care are ca protagonist peisajul sicilian, văzut şi interpretat prin intalaţii, fotografii, lucrări video de cinci artişti internaţionali: Bartolini, Favelli, Schabus, Marinella Senatore, Sagoraris.