Vampirii sunt la mare modă anul acesta: au fost lansate o groază de filme pe acest subiect, iar actorii cu „colţi” au fost deja denumiţi cei mai sexy de pe planetă. Aşa că avem impresia că vampirii chiar sunt peste tot!
Doi cercetători au decis să clarifice problema: Costas Efthimiou şi Sohang Gandhi au calculat posibilitatea de a fi înconjuraţi de urmaşii lui Dracula.
Ei au plecat de la anumite informaţii, cunoscute de toată lumea: când un vampir înfometat îşi înfinge colţii în carotida omului, pentru a se hrăni cu sânge, dacă omul nu moare, atunci devine şi el vampir. În acel moment, populaţia de vampiri creşte cu 1, iar cea a oamenilor scade cu 1.
Să zicem că vampirul e la dietă (pentru că sângele oamenilor de astăzi este bogat în nutrienţi şi foarte caloric) şi că nu muşcă decât o dată pe lună. În ziua în care vampirul muşcă, populaţia mondială este estimată la 6.304.006.665. Într-o lună, vampirul nostru face o victimă, dar populaţia mondială mai creşte cu 6 milioane de locuitori.
Putem zice că este o bătălie inegală, pentru că reproducţia oamenilor este superioară celei a lui Dracula. Este o greşeală, spun cei doi cercetători.
Numărul vampirilor va creşte extrem de repede, dublându-se în fiecare lună. Matematicienii vorbesc aici de progresia geometrică. Începe modest (2,4,8, 16 etc) dar devine din ce în ce mai rapidă. Prin urmare, după 30 de luni, avem peste 500 de milioane de vampiri pe străzi. După încă o lună, depăşim miliardul, iar în cele din urmă, rasa umană dispare, lăsând pe Terra doar vampiri.
Din acea zi, probabil că toţi se vor hrăni cu sânge sintetic, produs în fermele pline de vaci modificate genetic. Aşa că dacă avem printre noi un vampir, s-ar putea să fim şi noi ca el, spun cei doi matematicieni.
Costas Efthimiou şi Sohang Gandhi au folosit acest calcul pentru a dovedi de fapt că vampirii nu au cum să existe. Poate se înşeală…