Cam așa mai stăm cu îmbolnăvirile

Alte 327 de cazuri noi de infectare cu noul coronavirus au fost confirmate în ultimele 24 de ore. Astfel, numărul total de infectări a ajuns vineri la 12.567.

Un număr de 4.328 de persoane au fost declarate vindecate și externate.

La ATI, în acest moment, sunt internați 249 de pacienți.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 183.688 teste, față de 175.374 de teste joi.

De la intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr. 2 și până în prezent, au fost plasate în carantină instituționalizată 2.244 de persoane care nu au respectat perioada de autoizolare.

De asemenea, 180 de persoane aflate în carantină au părăsit locația în care au fost plasate, pentru acestea fiind dispusă măsura carantinării pentru o nouă perioadă de 14 zile.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, potrivit informațiilor obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, 2.348 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 1.387 în Italia, 560 în Spania, 29 în Franța, 271 în Germania, 71 în Marea Britanie, 2 în Namibia, 3 în SUA, 4 în Austria, 3 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveția, 2 în Turcia și câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite și Suedia. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 91 de cetățeni români aflați în străinătate, 29 în Italia, 19 în Franța, 26 în Marea Britanie, 8 în Spania, 4 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția și unul în SUA, au decedat.

Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 21 au fost declarați vindecați: 9 în Germania, 8 în Franța, 2 în Indonezia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.

Recomanda
Author

2 Comentarii

  1. Mi se pare mai relevant numărul de morți în total populație. Am calculat acum 5 ore:România -0.0037%;Germania-0.0079%;SUA-0.019%;Elvetia-0.020%
    Mi se pare ca stăm mult mai bine!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.