Campania „Intervenţii ginecologice gratuite”, relansată într-un spital privat din Constanţa

Campania ”Intervenţii ginecologice gratuite”, un program ce se adresează tuturor femeilor incluse în sistemul public de asigurări de sănătate, a fost relansată într-un spital privat din Constanţa. Potrivit managerului general al Isis Medical Center, dr. Mohamed Zaher, campania urmăreşte să înlesnească accesul la asistenţă medicală şi la tratamente, clinica privată venind în întâmpinarea femeilor diagnosticate cu afecţiuni ginecologice.

”Echipa noastră de medici este pregătită să asigure intervenţii chirurgicale gratuite pacientelor asigurate medical, persoanele care doresc să apeleze la serviciile noastre trebuind doar să se programeze telefonic pentru un consult de specialitate. Dacă există indicaţia de operaţie, medicii ginecologi vor recomanda investigaţii premergătoare intervenţiei chirurgicale, costurile acestora fiind suportate integral de Isis Medical Center. În cadrul acestei campanii, care dorim s-o extindem chiar pe parcursul unui an întreg, se pot efectua intervenţii chirurgicale din sfera ginecologică, precum histerectomie, ovarectomie, extirparea chistului ovarian sau a fibromului uterin, tratamentul incontinenţei urinare, prolapsul genital şi toate afecţiunile colului uterin”, a precizat dr. Mohamed Zaher.

Costul unei intervenţii chirurgicale în Spitalul Isis este de aproximativ 1.000 de euro, bani pe care unitatea medicală îi suportă integral, pacienta urmând să plătească doar internarea, a cărei valoare se ridică 300 de lei, pe zi, costul incluzând şi medicaţia pe întreaga durată de spitalizare precum şi alimentaţia personalizată, stabilită de un medic nutriţionist.

Pentru a fi incluse în campania ”Intervenţii ginecologice gratuite”, pacientele vor trebui să se prezinte la medic cu dosarul de investigaţii şi analize efectuate anterior, adeverinţă de salariat sau talonul de pensie, precum şi dovada plăţii asigurării de sănătate. AGERPRES

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.