Campioni la inflație

Potrivit Eurostat, România a avut cea mai mare inflație din Uniunea Europeană în august, urmată de Buglaria, Estonia și…

De (I.R.)
Campioni la inflație

Potrivit Eurostat, România a avut cea mai mare inflație din Uniunea Europeană în august, urmată de Buglaria, Estonia și…

România a avut cea mai mare inflație din Uniunea Europeană în august, urmată de Buglaria, Estonia și Ungaria, potrivit Direcției pentru statistică a Comisiei Europene – Eurostat.

Eurostat ia în calcul IAPC, astfel că în raport apare o inflație de 4,7% în august 2018 în România, în loc de 5,1% cât a fost Indicele Prețurilor de Consum (IPC). Cele mai mari rate ale inflației din august s-au mai înregistrat în Bulgaria (3,7%), Estonia (3,5%) și Ungaria (3,4%), iar la polul opus, cu cele mai scăzute rate au fost Danemarca (0,8%), urmată de Irlanda și Grecia (ambele 0,9%).

Eurostat precizează în raportul prezentat că spre deosebire de luna iulie 2018, inflația anuală a scăzut în douăsprezece state membre, a rămas stabilă în cinci și a crescut în zece dintre acestea.

În august 2018, cea mai mare contribuție la rata anuală a inflației din zona euro a provenit de la produsele din sectorul energetic, care au crescut cu 0,87 puncte procentuale, urmate de servicii (+0,59 pp), produse alimentare, alcool și tutun (+0,48 pp) bunuri industriale non-energetice (+0,09 pp).

Rata anuală a inflației din zona euro a fost de 2% în august 2018, în scădere de la 2,1% în iulie 2018, în timp ce în 2017, rata a fost de 1,5%. În privința UE28, inflația a fost de 2,1% în august 2018, în scădere de la 2,2% în luna iulie, iar cu un an mai devreme, rata inflației a fost de 1,7%.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.