Când află Mircea Băsescu dacă îl paște pușcăria

Tribunalul Constanța a stabilit data de 21 decembrie pentru pronunțarea sentinței în procesul lui Mircea Băsescu și Marian Căpățână. Vineri a avut loc ultimul termen de judecată.

DNA a cerut, vineri, la Tribunalul Constanţa, condamnarea la închisoare cu executare a lui Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână, în cazul fratelui lui Traian Băsescu o pedeapsă „orientată spre maxim”, precum şi restituirea a 250.000 de euro de către acesta.

Mircea Băsescu și Marian Căpățână au fost trimiși în judecată în iunie 2014 de către procurorii DNA, pentru trafic de influență și respectiv complicitate la trafic de influență.

Este vorba de procesul în care Mircea Băsescu este acuzat că a primit suma de 250.000 de euro de la un denunțător (Florin Anghel), prin intermediul lui Marian Căpățână, în schimbul promisiunii că va interveni pe lângă magistrații învestiți cu soluționarea cauzei referitoare la infracțiunea săvârșită de tatăl acestuia (Sandu Anghel, zis Bercea Mondial), precum și a altor cereri incidente în respectiva cauză, în scopul de a obține o hotărâre favorabilă, fie condamnarea la o pedeapsă mai mică, fie punerea în libertate.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Julieta Tarnovan 4245 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.