Când se reunește Comisia juridică pentru cazul Udrea

UPDATE Comisia juridică a Camerei Deputaţilor va decide, vineri, la ora 11:30, cu privire la cererile de începere a urmăririi penale, reţinere şi arestare preventivă a deputatului Elena Udrea, a anunţat, miercuri, vicepreşedintele comisiei Ciprian Nica.

„Am fost încunoştiinţaţi de Biroul Permanent cu două adrese înaintate de către procurorul general, una prin care se cerere încuviinţarea începerii urmăririi penale pentru fapte de corupţie reţinute în persoana doamnei Elena Udrea în calitate de deputat şi fost membru al Guverului şi a doua cerere tot pentru fapte de corupţie” a spus Nica.

Potrivit acestuia, membrii comisiei au fost informaţi că pot veni să studieze dosarul de şapte volume, un dosar „destul de voluminos”, fiind anunțată și Udrea.

După consultarea dosarului, comisia va lua o decizie cu privire la solicitările DNA într-o şedinţă specială care va avea loc vineri, la ora 11,30, a spus Nica.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Julieta Tarnovan 4245 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.