Când SUA se împiedică în Iran, Europa poate să cadă

De la aroganță la cereri de ajutor

„Nu avem nevoie de oameni care să mi se alăture la război după ce le-am câștigat deja”, a sunat replica președintelui Trump la decizia premierului Marii Britanii de a trimite portavioane în Golful Persic, după o ezitare de o săptămână. „E OK, domnule premier Starmer, nu mai avem nevoie, Dar ne vom aminti de asta”, a scris Trump. Era pe 7 martie. După o săptămână, același Trump a cerut sprijin cu nave de război de la toți aliații Statelor Unite.

Aroganța președintelui Trump, urmată imediat de imaginea unui Donald Trump neajutorat este tratat cu relativă satisfacție în presa internațională – atât în Sudul Global, dar și în Occident.

Europa refuză implicarea: „Nu noi am început acest război”

„Nu ne cereți” să trimitem trupe. Nu se „șantajați”, a fost mesajul transmis președintelui Trump de premierul Luxemburgului, Xavier Bettel. „Nu noi am început acest război”, a spus ministrul german al Apărării, după solicitarea lui Trump. „Europa nu are apetit pentru un război cu final deschis. Nu noi am început războiul. Iar obiectivele politice sunt neclare”, a spus șefa diplomației UE, Kaja Kallas, pe 16 martie, după o întâlnire la Bruxelles cu reprezentanții statelor membre.

Problema începe să fie nu prețul, ci lipsa petrolului

Dar, dacă este vorba despre un șantaj, așa cum sugerează premierul Luxemburgului, atunci cine are pârghiile de șantaj mai puternice și cine riscă să piardă mai mult? „Vă rog, vă rog, vă rog, nu mergeți cu mașina decât dacă este absolut necesar. În primul rând, vă protejați buzunarul. În al doilea rând, ne poate ajuta să menținem mai mult timp rezervele de carburant”, este mesajul transmis cetățenilor de ministrul danez al Climatului și Energiei. În Marea Britanie, un fost director al companiei BP și fost consilier al premierului Gordon Brown a avertizat că țara poate intra în criză de carburant în următoarele două luni, dacă situația din Golf rămâne neschimbată. El a precizat că se poate ajunge la „o formă de raționalizare carburanților”.

Bloomberg avertizează că criza combustibilului poate duce la o criză alimentară. În Canada, experți citați de Financial Post arată că prețul petrolului pot urca până la un nivel care să ducă la închideri ale economiei precum în timpul pandemiei. Unul dintre directorii JP Morgan Chase avertiza, pe 13 martie, că, în circa o săptămână, se va ajunge la o criză globală de carburanți. Problema nu mai este prețul crescut al combustibilului, ci lipsa fizică a acestuia.

Europa între dependență energetică și refuzul războiului

Așadar, statele care depind de importuri de petrol și gaze au foarte mult de pierdut. În cadrul UE, premierul Viktor Orban susține tot mai vocal revenirea la importurile din Rusia. Pe 15 martie, lui i s-a alăturat omologul belgian Bart de Wever, care a spus că UE ar trebui să negocieze cu Rusia pentru a „reobține accesul la energie ieftină”. Poziția Comisiei Europene este însă fermă: „Ar fi o greșeală să repetăm ce am făcut în trecut. În viitor, nu vom importa nicio moleculă din Rusia”, a spus Dan Jorgensen, purtător de cuvânt al Comisiei Europene.

În lipsa gazelor din Rusia, a gazelor naturale lichefiate din Golf, dar și din alte regiuni (deoarece lupta după puținele nave care mai transportă gaze este acerbă, țările asiatice plătesc pentru moment mai mult și obțin aceste încărcături), Europa rămâne dependentă de GNL din SUA. Europa alege să fie dependentă de tabăra care luptă împotriva Iranului, însă refuză să răspundă chemării SUA de a ajuta în acest război.

Iranul devine inamicul al monarhilor din Golf

Într-o situație similară se află și monarhiile din Golf, deși anumite think tank-uri și agenții de presă prezintă lucrurile total diferit. Reuters îl citează pe președintele Centrului de Cercetare al Golfului, din Arabia Saudită, spunând că monarhiile respective îndeamnă acum SUA să ducă războiul cu Iranul până la capăt. Asta după ce aceleași state au cerut Statelor Unite să nu inițieze acest război. Coșmarul monarhiilor absolutiste din Giolf s-a concretizat: pus cu spatele la zid, regimul de la Teheran extinde războiul în toată regiunea. De la bombardarea instalațiilor portuare și a unor rafinării, atacurile s-au extins și asupra câmpurilor petroliere. A fost lovit câmpul petrolier Shah, din Emiratele Arabe Unite. Aceste atacuri fac ca reluarea exporturilor de petrol să fie mult mai dificilă, putând dura luni bune după încheierea ostilităților.

Într-adevăr, monarhiile din Golf au avut câștig de cauză la ONU. Cu două abțineri (Rusia și China), Consiliul de Securitate ONU a adoptat o rezoluție care condamnă atacurile Iranului asupra acestor state. Rezoluția opusă, propusă de Iran și susținuta de Rusia, nu a reușit să adune decât patru voturi pentru, nouă abțineri și un veto, al SUA. Însă aceasta nu înseamnă că monarhiile din Golf își doresc escaladarea pe mai departe a războiului. Si cu atât mai puțin propria implicare militară împotriva Iranului.

Dar Israelul este inamicul perceput al cetățenilor acestor monarhii

O analiză publicată de Institutul Internațional pentru Studii Strategice arată că doar două state din Golf au cu adevărat capabilități cu care ar putea interveni consistent împotriva Iranului – Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite. Or, până acum, regimul de la Teheran a menajat Arabia Saudită, cea mai mare putere arabă din regiune. La fel s-a întâmplat și cu Omanul. Iar liderul religios din Oman a transmis un mesaj de condoleanțe după asasinarea liderului suprem iranian, Ali Khamenei.

Nu puține analize dedicate războiului din Golf omit un fapt esențial. În acest război este implicat statul Israel. Relațiile dintre Iran și statele arabe din Golf erau pe un trend ascendent, întrerupt de Statele Unite și Israel în iunie 2025 si apoi acum, in martie 2026. Cu medierea Chinei, Arabia Saudita si Iranul au reluat relațiile diplomatice în 2023, după o întrerupere de șase ani. Apoi, dacă nu neapărat percepția liderilor, atunci percepția cetățenilor acestor monarhii despre SUA și Israel s-a înrăutățit dramatic după războiul din Gaza. Sunt monarhii absolutiste care se tem de schimbările violente de regim în regiune. Au arătat asta în urmă cu 15 ani, la momentul „primăverii arabe. Și, în cele din urmă, nimic nu mișcă fără acordul Arabiei Saudite, liderul Consiliului de Cooperare al Golfului, sub egida căruia ar urma să fie întreprinsă orice acțiune împotriva Iranului.

Riscurile implicării monarhiilor din Golf în conflict de partea Israelului, în special riscurile legate de stabilitatea regimurilor, sunt mult mai mari decât riscurile implicării aliaților europeni ai SUA.

Petrol, China și noua ordine geopolitică

Într-adevăr, administrația Trump câștigă la nivel militar în fața Iranului, însă nu reușește să facă acest lucru și la nivel strategic. Strâmtoarea Hormuz este închisă. În ultimele zile, prin strâmtoarea Hormuz nu a mai trecut nicio navă încărcată cu petrol. În săptămâna precedentă au reușit să treacă doar cinci nave – chineze, indiene și grecești. Iar secretarul american al Trezoreriei, Scott Bessent, a declatayt. Pe 16 martie, că SUA privesc pozitiv acest lucru. ”Lăsăm să se întâmple asta, pentru a alimenta restul lumii cu petrol”, a spus el. Însă această politică permisivă a Iranului va fi foarte selectivă. În caz contrar. Dacă Teheranul ar permite tranzitul navelor cu petrol spre întreaga lume, mai puțin către SUA și Israel, pârghia de presiune a blocării strâmtorii s-ar pierde. Israelul și SUA nu sunt deloc dependente de petrolul din Golf.

Lipsit de o variantă limpede pentru victorie (mai cu seamă că, potrivit The Washington Post, serviciile secrete americane arată că regimul de la Teheran se consolidează pe măsură ce războiul se prelungește), administrația Trump aplică o altă formă de escaladare. Donald Trump a anunțat că vizita sa la Beijing, programată la finalul lunii, nu va avea loc dacă războiul nu se va fi încheiat până atunci.

Este modalitatea prin care SUA vor să scoată în evidență dependența Chinei de petrolul din Golf și faptul că SUA pot să pună piciorul pe furtunul de petrol prin care se alimentează China. Pot să facă asta la o distanță sigură de Beijing, în Golful Persic, departe de zona de influență directă a Chinei, în strâmtorile Mării Chinei de Sud. În acest fel, Donald Trump încearcă să stabilească cadrul unor negocieri pentru un ”pact de neagresiune” privind accesul la materii prime critice: petrol contra minerale rare.

Europa nu-și permite să se izoleze

Statele Unite au blocat cele mai multe exporturi de petrol ale Venezuelei, după răpirea președintelui Maduro și rocada pro-americană la vârful regimului. Pe acest fond, guvernul comunist de la Havana a fost adus în colaps energetic și obligat să recurgă la o „perestroika” care să permită cubanezilor din exilul american să revină și să deschidă afaceri în Cuba. Cuba este un nou aliat al Rusiei și China care se pleacă în fața Statelor Unite. Din Caraibe și până în Golful Persic, lume se schimă cu rapiditate. În acest timp, aliații europeni ai Americii optează pentru izolare, spunând că războiul nu este al lor, în vreme ce presa care-i susține pare să vadă în America lui Trump un pericol mai mare de cât China lui Xi Jinping și să se umple de satisfacție la fiecare pas greșit al arogantului președinte american.