Candidat la Președinție, supravegheat de Serviciile Secrete Marțiene

Cum mă vezi și cum te văd. Să vezi tu cum mai mint cu maximă nerușinare politicienii noștri, de te prăpădești de râs. Când îi asculți, te crucești de câte relații galactice sus-puse au, cum mai toate imperiile, regatele și republicile stelare se înghesuiesc să le intre pe sub piele. Da, ei au făcut și au desfăcut destinele țării noastre, ceva de speriat, eroi între eroi.

Ei manevrează toate geostrategiile oceanice, ei pun la cale alianțele mari și importante, toată suflarea galactică așteaptă ca ei să fie de acord într-o privință sau alta. Să mori de râs și alta nu. Ei sunt cei mai importanți oameni de pe planeta asta acoperită maxim de oceane, fără ei nu se mișcă nimic în istorie. Ei dau interviuri siropoase și trufașe, ei scriu cărți de memorii și jurnale bubuitoare în care își povestesc isprăvile nemaiauzite și nemaivăzute. Ei au la îndemână o cohortă de profesioniști mintoși, docili, servili și muncitori care, tocmai ăia, fac și desfac marile alianțe și marile destine ale lumii.

Și unii, și alții, niște derbedei ridicoli! Dar lasă că, prietenul meu, scriitorul de SF, acela miștocar nevoie mare, candidat la președinție îşi pune casca virtuală pe cap şi devine invizibil cât ai zice peşte. Uite-aşa îl descoperi el criminalul din Beauburg şi pe cel care jefuise băncile austriece prin anii ’20. Află cine şi ce a pus la cale pe strada Hanovra şi cum a fost împărţită lumea de către Marea Finanţă. A furat la rândul lui un aeroplan şi s-a zgăibărat prin văzduh încurcând cursa de la Monte Carlo, a şterpelit colierul reginei din Saba şi a produs busculadă la discoteca nudiştilor din Paris.

Unele servicii secrete marțiene au încercat să-l răpească iar americanii, ruşii şi japonezii au pus la punct adevărate campanii de dezinformare încercând să ne convingă că deja-l înhăţaseră pe excentricul scriitor de SF. Îi plăcea la nebunie să se ascundă în cele mai incredibile şi imposibile locuri. Zile întregi o mulţime de mătuşi şi de verişoare zurlii umblau în căutarea lui. Încet, încet aceste căutări s-au transformat într-o adevărată sărbătoare, întreaga familie îndeplinind un ritual aproape misterios.

De dimineaţă se scăldau cu toţii în iaz făcând glume pe socoteala lui Ingmar. Îl tachinau vrând să-l tragă de limbă. Se întorceau cu toţii să afle un cât de mic detaliu care i-ar fi putut duce la noua ascunzătoare. Luau apoi micul dejun, savurau cafeaua adusă tocmai din Brazilia de o corabie olandeză şi se pregăteau apoi plini de febrilitate. Din arsenalul lor nu lipseau corzile de alpinist, lamoasele de cuarţ, vergeaua magnetică. Luau cu ei şi o pereche splendidă de câini de vânătoare şi chiar arme. Ingmar prilejuise astfel de momente de solidaritate familială. Certurile şi neînţelegerile se risipeau ca prin farmec. Erau uniţi cu toţii de fascinaţia căutării.

Descopereau locuri neştiute. Se simţeau ca în copilărie. Inventaseră un limbaj, nişte coduri secrete. Aveau reguli. Îşi apărau cu străşnicie hărţile. Îşi făcuseră o mulţime. Întregul orăşel participa şi el la marea căutare scriitorul de SF, candidat la Președinție. Primarul de Laurentiis instituise un premiu apetisant iar Fasibombo, cofetarul belgian, oferea un tort uriaş de îngheţată celui care descoperea primul ascunzătoarea. Până şi bunicuţele cotrobăiau prin poduri şi scotoceau în pivniţe. Aşa au ieşit la iveală un dirijabil, o trăsură de pe vremea lui Napoleon, un proiectil german din al doilea război mondial, un cufăr plin de arginţi pierdut de piraţii din Insula Broaştei Testoase, giulgiul din Torino şi câteva scrisori pe care Berlioz le trimisese prin Poşta Temporală vestitei Mata Hari.

Eu, care sunt un mare mâncător de dulciuri, am jinduit de nenumărate ori după tortul de îngheţată al lui Fasibombo. Aş fi putut pune cu uşurinţă mâna pe el pentru că-i ştiam ascunzătorile scriitorului de SF, candidat la Președinție şi, în plus, îi puteam detecta amprenta termică în nodurile spaţiale. Zilele trecute, un ofiţer de contrainformaţii m-a vizitat acasă. L-am invitat pe terasă, printre petunii. L-am servit cu cafea şi lichior şi am flecărit o vreme despre campionatul mondial de fotbal şi despre alegerile prezidenţiale. El mi-a vorbit despre patriotism şi despre războiul informaţional. A încercat să mă convingă să-l găsesc pe omul invizibil, scriitorul de SF, candidat la președinție, pentru că înalţi oficiali ar fi vrut să stea de vorbă cu el.

Mie nu mi-au plăcut niciodată treburile astea şi nu m-am arătat dispus să-l contactez. Ofiţerul m-a lăsat să înţeleg că din pricina asta voi avea o mulţime de probleme. Eu m-am plâns superiorilor săi şi, până la urmă, m-au lăsat cu toţii în pace. Uneori, când trec prin faţa cofetăriei La Fasibombo, văd cum dispar prăjiturile din galantar. Unii spun că au vedenii dar eu ştiu bine că nu e aşa. Dar să vezi, o pisică din cartier mă abordează, pe românește, dar să vezi ce pe românește, zice, eu sunt colonelul cutare din Serviciile Secrete Marțiene, tre’ să rup o vorbă cu dumneata. Eu, să leșin de emoție căci sunt tare sperios. Zi, domnu’ colonel marțian, de secrete.

Așa, zice, știi pe unde umblă scriitorul ăsta de SF?! Da’ de ce?! Păi tre’ să aflu că-l caută politicienii de pe planeta Marte, vor să stea de vorbă cu el. Eu mă codesc, dacă o fi vreo manipulare ceva?! Că niște tipi de la CIA s-au dat zilele trecute drept contrabandiști columbieni și l-au săltat pe fraierul de director de la Arsenal, un socialist zevzec, săracul, care chiar că a crezut că poate să vândă arme columbienilor, ce nătărău, arme din averea țării noastre. Dovedește-mi că ești colonel secret marțian și mă mai gândesc dacă da sau dacă ba. Ăsta, colonelul marțian scoate un mieunat înfiorător și din cer coboară un OZN de trei ori mai mare decât balonul-spion care a survolat China alaltăieri. Gata, m-ai convins, zic eu, sunt omul tău. Auzi la mine cum mă dau eu cu marțienii, cică sunt omul lor.

Pisica râde cu mustățile până la urechi și zice, adică mă întreabă, hai zi-mi, unde e scriitorul de SF candidat la Președinție?! Păi eu sunt. Așa zic, cum mă vezi și cum te văd, eu sunt domnule colonel marțian. El, marțianul secret, se dezumflă supărat, dă să plece, unde pleci, zic eu, speriat că pierd întrevederea secretă galactică. Vezi cât de uman sunt? El, colonelul, dezamăgit. Adică nu ai partid? Ești așa, pur și simplu, invizibil, pe degeaba? Păi, da. Adică nu ești în cărți. Adică nu te cunoaște nimeni, faci tu pe nebunul așa, să te ia careva în seamă. Cam așa cev,a zic. Păi eu credeam că ești un scriitor important, cum să le zic politicienilor de pe planeta Marte că ești un nimeni și pe deasupra invizibil?! Păi le zici adevărul. Păi ăia, politicienii de pe planeta Marte vor să te pună Președinte pe planeta noastră, pricepi?! Cum așa? Păi a ajuns un naufragiat pe planeta Marte, noi l-am salvat și cum stăteau politicienii noștri de vorbă cu el, el a zis că numai tu poți să rezolvi probleme spinoase de pe planeta noastră în calitate de Președinte.

Hai, îmi zic, ăștia de la noi, socialiștii, democrații, republicanii, civicii, țărăniștii, liberalii, ecologiștii, uneperiștii și alții ca ei, s-au gândit la o stratagemă perversă să mă scoată din jocul alegerilor prezidențiale. Înseamnă că au ei informații babane cum că aș fi candidatul cel mai aproape de inima electoratului! Să știi că așa e! Dar știi ce, ce-ar fi să mă duc eu pe planeta Marte să fiu Președinte? Dar de ce să nu mă duc?! Păi acolo aș fi singurul scriitor SF, nu-i așa, de pe planeta Marte! Or să-mi dea un premiu barosan, ceva similar cu Premiul Nobel pentru Literatură pentru că aici, pe planeta Pământ, nici dacă aș sta un milion de ani la coadă tot nu l-aș prinde că n-am loc. Pe urmă poporul o să mă iubească nespus, îmi vor cânta ode estetice de mare acuratețe, or să-mi facă statui cinetice și alte parascovenii glorificante. Păi nu e un destin mișto de scriitor? Așa că zic, hai pisică, să mergem pe planeta Marte.

Dar când mă dezmeticesc eu mai bine, nici urmă de pisică marțiană și nici de OZN-eu. Aș putea spune că asta e o poveste ridicolă, mediocră, spusă așa, la supărare, un fel de defulare de om prost și de scriitor SF de doi lei. Dar dacă ăia de pe planeta Marte chiar vorbeau serios și eu, nătărăul de mine trebuia să mă mișc naibii mai repede?! Dar marțienii s-au cărat. Gata, am pierdut trenul ăsta galactic foarte mișto. Acum vezi, din pricina prostiei mele fără de margini, am rămas pe planeta Pământ. Așa că v-a trebui să candidez la Președinție în 2024. Să mă caftesc pe bune cu serviciile secrete ruse, cu serviciile secrete americane, cu serviciile secrete israeliene, cu serviciile secrete franceze, cu serviciile secrete britanice, cu serviciile secrete germane, cu serviciile secrete chineze, cu serviciile secrete pakistaneze. Păi asta e soarta scriitorul SF mediocri, să se caftească meserie cu toate serviciile secrete din lume, să le facă harcea-parcea, să câștige toate Alegerile Prezidențiale din lume și să reclădească planeta asta nasoală din temelii.

Ăsta e un final triumfal și nerealist. Întâi de toate, tre’ să îndeplinești criteriile alea din Constituție, să te propună careva barosan, să ai nu știu câte mii de semnături pentru candidatura ta, să te ia în seamă la televiziunile otrăvite, să te agreeze jurnaliștii și toți ăia care dau cu subsemnatul pe rețelele de socializare de te apucă durerea de cap. Și dacă la confruntările televizate nu încapi în cadru? Dacă te cheamă la altă oră ca să te încurce. Dacă se fac, dracii ăia, că te filmează dar nu se transmite nicăieri emisiunea electorală? Și pe urmă, la secția de votare, nu-ți șparlesc ăia buletinele de vot?! Ți le șparlesc, nu fii naiv! Și cum cutreier străzile ros de gânduri, boaf, cade un papagal stacojiu în calea mea, zice papagalul, eu sunt colonel în Serviciile Secrete Venusiene, da, știu, te așteptam, zic eu fericit, unde e racheta, sunt gata de plecare spre planeta Venus!