Capitala teatrului cu poveştile sale fermecătoare şi ritmurile sale incandescente

Prima zi a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu s-a dovedit pe măsura aşteptărilor. Sute de mii de oameni pe străzi, în sălile de spectacol, pe terasele cafenelelor…

Au devenit deja o tradiţie spectacolele itinerante în tramvaiul ce uneşte Sibiul cu Răşinari. Anul acesta, interesul a fost mai mare ca oricând, montarea Teatrului Naţional „Radu Stanca” fiind dedicată „Centenarului Cioran”.

Se împlinesc în 2011 o sută de ani de când s-a născut Emil Cioran, la Răşinari, lângă Sibiu („oraş pe care l-am iubit mai mult decât pe oricare altul de pe pământ”). Spectacolul „Ispita Cioran” (The Cioran Temptation), desfăşurat în tramvaiul Sibiu – Răşinari –Sibiu, o călătorie reală şi, totodată, imaginară, în care realitatea e nevoită să-şi schimbe statutul şi să intre în joc, un „joc secund”, a atras un număr impresionant de spectatori. Spectacolul este o călătorie către paradisul copilăriei lui Cioran – Răşinariul, paradisul terestru. O incursiune în universul fascinant şi contradictoriu al celui care a fost numit „scepticul de serviciu al unei lumi în declin”, „idolatrul îndoielii” sau „nihilistul veacului”. O încercare de a-l înţelege pe cel care avea să scrie la 22-23 de ani „Pe culmile disperării”, iar la 26 de ani a luat drumul Parisului, de unde nu s-a mai întors niciodată şi de unde a depus mărturie pentru întreaga noastră epocă. O călătorie cu opriri în punctele nodale ale „sfârtecărilor”, ale iluziilor nebune şi deziluziilor majore. O întâlnire cu obsesiile celui care a trăit toată viaţa în contradicţie cu el însuşi şi care a dat expresie unei forme rare de scepticism – scepticismul violent. Un om pentru care fericirea e inseparabilă de anxietate. Un gânditor care a susţinut: „Urăsc această viaţă pe care o idolatrizez”, dar şi „Nu sunt un pesimist, iubesc această lume cumplită. De ani de zile caut o definiţie a tristeţii, sper să n-o găsesc niciodată” sau „Toate nenorocirile mele se trag din faptul că sunt prea ataşat de viaţă; n-am întâlnit pe nimeni s-o iubească atât cât o iubesc eu”.

Italienii şi irlandezii ies la atac

Scemo di guerra de Ascanio Celestini

Astăzi, în Piaţa Mare, evoluează „Stegarii din Arezzo” (Arezzo Flag Wavers – Gruppo Sbandieratori di Arezzo), un grup folcloric care prezintă vechea tradiţie a aruncării de steaguri sau „mannegiar l’insignia”. Steagul s-a născut în scopuri militare, pentru a pregăti şi a comanda trupele în timpul bătăliilor ori pentru a afişa stema familiilor victorioase. Purtătorii de steaguri, pricepuţi în aruncarea lor, făceau parte din alaiul vechilor turniruri atât de faimoase în perioada medievală. Deşi spectacolul grupului are în vedere caracterul militar, fidel scopului pentru care steagul s-a născut, ia în considerare, de asemenea, evoluţia steagului ca un semn de sărbătoare pentru victoriile câştigate şi evenimentele festive. Repertoriul grupului, vast în exerciţii şi prezentări pe teme variate, îmbogăţit şi rafinat odată cu trecerea anilor, a atins un nivel neobişnuit de înalt al tehnicii şi stilului. Îmbrăcaţi în colorate costume medievale, cusute de mână, şi purtând steaguri mari şi colorate, mânuitorii se strâng în formaţie şi invită publicul într-un timp al cavalerismului, curajului şi onoarei. Coregrafia unică, costumele foarte speciale şi steagurile colorate ce poartă însemnele mai multor oraşe din Provincia Arezzo contribuie la o prezentare ce taie respiraţia. În decursul istoriei sale, grupul nu s-a concentrat doar asupra dezvoltării coregrafiei, dar şi asupra celorlalte aspecte ale aruncatului de steaguri: atletism, acrobaţii şi muzică.

Un concert inedit este anunţat la Biserica Parohială Romano – Catolică „Sfânta Treime”. Compozitorul irlandez Shaun Davey s-a inspirat din Cimitirul Vesel de la Săpânţa pentru a crea o suită, de 12 piese, intitulată „Vocile din Cimitirul Vesel”. Compoziţiile spun povestea unor oameni care au fost îngropaţi în acest cimitir, întocmai aşa cum i-a descris Stan Ioan Patraş pe crucile realizate de el. De asemenea, epitaful de pe crucea lui Stan Ioan Patraş a fost folosit într-o melodie pentru a-l elogia pe creatorul celebrului cimitir.

La ora 18.00, Sala Studio a Teatrului Naţional „Radu Stanca” găzduieşte „Războiul unui nebun” (Scemo di Guerra), un spectacol de Ascanio Celestini, din Italia.

„Tatăl meu obişnuia să-mi spună poveşti despre război. Pe vremea aceea eram doar un copil. I-am ascultat poveştile timp de aproape 30 de ani. Îmi spunea despre data de 4 iunie 1944 – Ziua Eliberării Romei. Pentru o perioadă lungă de timp asta a fost singura poveste adevărată despre război pe care am ştiut-o, era concretă pentru mine deoarece ştiam străzile, cinematograful Iris, unde tatăl şi bunicul meu au lucrat. Era o poveste adevărată – o auzisem de atâtea ori încât îmi puteam imagina evenimentele în cele mai mici detalii.

Când mi-am început cercetarea am decis să consemnez poveştile lui şi să încerc să le prelucrez. Din aceste poveşti s-a născut Războiul unui nebun. În spectacolul meu sunt rememorate câteva evenimente binecunoscute cum ar fi bombardamentul de la San Lorenzo şi «curăţenia» de la Quadraro, cu mai mult de o mie de oameni deportaţi. Unele fapte sunt reale ca de exemplu atunci când tatăl meu şi-a riscat viaţa în timp ce culegea ceapă. Altele sunt de asemenea adevărate dar le-am atribuit altor oameni, cum este în povestea soldatului care a fost înmormântat la Appio Claudio. Unele lucruri nu sunt reale, sunt invenţia mea sau sunt luate din poveşti pe care le-am auzit despre alte războaie.

Pentru mine, poveştile tatălui meu s-au transformat într-o strategie personală pentru a conserva două legături sentimentale diferite: una politică, cu oraşul meu natal, şi una umană, cu tatăl meu”, mărturisea regizorul.

În Japonia antică cu Misty Mansion al formației Dazzle

O oră mai târziu, spectatorii se pot delecta cu „Misty Mansion” (Pierduţi în ceaţă) al formaţiei „Dazzle” din Japonia, în regia lui Tatsuya Hasegawa, ce are la bază o veche poveste populară japoneză numită „Kitsune-no-yomeiri” ce înseamnă „Căsătoria vulpii” şi, de asemenea, „ploaie cu soare”. Tema spectacolului este omul, iar întrebarea pusă prin intermediul dansului este dacă ne înţelegem cu adevărat unii pe alţii. Spectacolul se foloseşte de proiecţii video, păpuşi glisante din hârtie numite „Shoji” şi costume alcătuite din chimonouri şi umbrele de hârtie pentru a-l purta pe spectator în lumea Japoniei antice. Acest spectacol de dans a primit premiul Grand Prix în secţiunea „Teatru” la „Green Theatrical Performance Festival”, premiul întâi la „Young Director’s Contest” şi premiul „Audience of Young Director’s Contest”.

Secvență din Malaje

Iubitorii dansului sunt aşteptaţi , la ora 19.00, la Sala Thalia, la „Malaje”, un spectacol inedit ce îmbină ritmurile de flamenco cu arta circului, regizat de Antonio Moreno şi Angeles Vázquez, cu trupa „Cia Albadulake”. Şase interpreţi spanioli evoluează într-o coregrafie efervescentă, în care predomină roşul şi negrul ca semn al eleganţei şi îmbinării unor medii diferite. Cheia succesului o reprezintă ritmul alert şi perfecta armonie între artişti în această fuziune unică între cântecul de flamenco, chitară şi dans din Malabar, acrobaţii şi clovnerie. Spectacolul a fost distins cu premiul publicului la „Festivalul Internaţional de Teatru”din Granada.

Miriam și mătușa ei în Miriam W

La ora 21.00, un spectacol incitant al Teatrului „Toma Caragiu” din Ploieşti: „Miriam W” de Savyon Liebrecht, în regia lui Radu Afrim, în care conflictul politic pătrunde în cele mai intime capsule de memorie. Miri se întoarce să vândă casa în care a copilărit. Revenirea în locul părăsit în urmă cu 20 de ani este, de fapt, o întoarcere în timpul copilăriei marcate de amintirile familiei despre lagărele de concentrare. Un spectacol axat pe supravieţuirea celor care au trăit într-un spaţiu bântuit de contorsionări ideologice. Mama şi mătuşa lui Miri sunt feţe contrastante ale unei experienţe comune extreme. Mama îşi aminteşte cu înverşunare numele tuturor morţilor din lagăr, iar mătuşa vrea să uite totul ca să se poată proteja. Între ele e Avram, bărbatul pe care una îl copleşeşte pasional (mătuşa) şi cealaltă îl respinge (mama). Atmosfera dramatică şi evocatoare este servită excelent de scenografia Iulianei Vîlsan.

Încântătoarea Ofelia Popii în Lulu

La ora 22.00, marea întâlnire, la Hala Simerom, cu „Lulu”, pusă în scenă de inegalabilul Silviu Purcărete. Spectacolul Teatrului „Radu Stanca”, nerecomandat tinerilor sub 16 ani, este expresionist, cu accent pe detalii şi imagini şocante. Spectatorul stă în proximitatea actorului ocupând un loc special în amfiteatrul construit de Helmut Stürmer. Montarea lui Silviu Purcărete este o provocare la introspecţie, o trecere luxuriantă despre dorinţe, nedreptăţi, sexualitate patologică şi feminitate şi dragoste.

Identitate, memorie şi „Ballets Jazz”

Secvență din Les Chambres de Jacques

Mâine, cei care n-au avut şansa de a se urca încă în tramvaiul Sibiu-Răşinari-Sibiu pot participa la spectacolul „Ispita Cioran”, la ora 14.00.

În Sala Sudio a Teatrului Naţional „Radu Stanca”, la ora 18.00, o nouă întâlnire cu Ascanio Celestini, în spectacolul „Fabrica”, povestea unui maistru care lucrează la un furnal la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial. „Naratorul, explică regizorul, este un muncitor angajat acolo din greşeală. Maistrul povesteşte despre familia lui, despre tatăl şi bunicul lui care au lucrat în aceeaşi fabrică. Încet fabrica este descrisă într-un mod epic. El crede că fabrica are o inimă şi că aceasta este chiar furnalul. Întreaga fabrică lucrează pentru buna funcţionare a furnalului şi gazele din cuptor, transformate în energie electrică (…). Fabricile de altădată aveau nevoie de lucrători de oţel; ei se numeau Libero, Veraspiritanova, Guerriero. Odată cu faza de mijloc a industrializării a venit «forţa de muncă aristocratică» – muncitorii anarhişti şi comunişti – ei au devenit foarte importanţi pentru producţia de război. Acesta a fost motivul pentru care nici măcar fasciştii nu i-au concediat. Fabricile contemporane nu mai au deloc nevoie de muncitori. Fabrica devine un loc pustiu unde singurii lucrători sunt cei care nu au putut fi expulzaţi: cei strâmbi. Aceştia sunt cei care şi-au găsit nenorocirea în fabrică. Sunt cei care s-au căsătorit cu fabrica şi au pierdut aici părţi din corpul lor, şi-au pierdut poveştile, identităţile.”

Şi din nou, o seară dedicată dansului, la ora 21.00, de data aceasta cu „Les Ballets Jazz” din Montreal. Fondată în 1782, „Les Ballets Jazz de Montreal” şi-a creat un repertoriu recunoscut internaţional pentru înalta ţinută prin care îmbină estetica clasică şi tendinţe de pe scena dansului contemporant. În faţa tensiunilor şi incertitudinilor lumii „Ballets Jazz de Montreal” rămâne fidel unei estetici care exersează o influenţă pozitivă asupra sufletului uman. Această trăsătură i-a adus calificativul de „feel good company”, termen folosit fără încetare de către public şi mass media oriunde în lume. Compania canadiană, care a susţinut turnee în peste 70 de ţări, fiind aclamată atât de critici, cât şi de publicul larg, prezintă trei coregrafii. Producţia coregrafului Aszure Barton, „Les Chambres des Jacques”, este un spectacol exuberant, plin de culoare ce prelucrează elemente din cotidian şi trivialul existenţei. Spectacolul a fost clasat de jurnalista Roslyn Sulcas de la „The New York Times” drept unul dintre cele mai bune din acest sezon. „Zip Zap Zoom” poartă semnătura coregrafei Annabelle Lopez Ochoa, care integrează mişcarea de dans în lumea virtuală a jocurilor electronice, în timp ce „Locked up Laura” al aceleiaşi coregrafe, este un scurt duet creat pentru dansatorii de la „BJM Danse Montreal”, Céline Cassone şi James Gregg.

Nu pierdeţi un unic „Faust”

Scenă din extraordinarul spectacol Faust în regia lui Silviu Purcărete

A doua seară cu Silviu Purcărete, de data aceasta la Hala Balanţa, unde, la ora 22.00, revine „Faust”. Considerat un moment de referinţă în istoria teatrală românească, „Faust” după Goethe, în regia lui Silviu Purcărete, se distinge prin viziunea regizorală şi complexitatea rolurilor prezentate până la cele mai mici şi grăitoare detalii: decor şi light design de o impresionantă forţă evocatoare, costume provocator sugestive, elegante sau burleşti, muzică antrenantă sau copleşitoare cu efecte sonore adecvate acelei ambianţe funambuleşti, proiecţii video ingenios şi convingător articulate în arhitectura întregului demers scenic creat monumental prin jocul a peste 80 de actori într-o hală industrială dezafectată. „Faust” e mai mult decât un spectacol de teatru. Violent, emoţionant şi visceral, el invită publicul la o experienţă individuală puternică despre credinţă, speranţă, durere şi iubire. O experienţă extrasenzorială la graniţa între Pământ şi Iad, un peisaj amplificat prin proiecţii, focuri de artificii, muzică rock live, zeci de actori şi dansatori şi o coloană sonoră originală semnată de Vasile Şirli. La baza acestui „Faust” modern stă improvizaţia, textul lui Goethe constituind o sursă de inspiraţie pentru o compoziţie teatrală în care cuvântul nu este primordial; scenariul spectacolului de la Sibiu surprinde momentele esenţiale din textul lui Goethe: pactul lui Faust cu Diavolul, fascinaţia bolnavă a lui Faust pentru Margareta, noaptea Valpurgiei şi ridicarea lui Faust la Cer.

Universuri fantastice pe străzile Sibiului

Seara de mâine va aduce din nou lumea Sibiului pe pietonala Nicolae Bălcescu până în Piaţa Mare, la spectacolul „Helios II” al companiei „Malabar” din Franţa, care începe la ora 22.30. „Malabar” s-a născut în 1981 pe coasta mediteraneană a Franţei. 30 de ani de creaţii, 30 de ani de scenografii urbane şi prezentări multidisciplinare în sute de emvenimente în toată lumea, schimburi şi emoţii împărtăşite cu o audienţă inimoasă şi eterogenă. Îmbinând teatrul de stradă cu arta circului, trupa „Malabar” creează universuri fantastice pe străzile lumii şi aduce spectacole urbane într-o perpetuă mişcare, în care prioritatea o constituie interacţiunea cu publicul.