Carmen Iohannis, în prima zi de școală

Sute de elevi de la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” din Sibiu au participat la festivitatea la care în primul rând a stat Carmen Iohannis, alături de directorul Colegiului, Gabriel Negrea, transmite realitatea.net.

Prima doamnă a vorbit despre noul an școlar, unul „plin de speranțe”, după cum l-a numit.

„Începe un an nou plin de speranțe. Sper să fie un an foarte bun și să ne realizăm toate planurile și să fim bucuroși în continuare. Așa cum bucuria caracterizează tânăra generație, să fim caracterizați în acest an de bucurie”, a spus Carmen Iohannis.

Imediat după festivitate, Carmen Iohannis s-a îndreptat către elevii săi, care au așteptat-o cu brațele deschise și multe flori. Carmen Iohannis și-a luat în brațe elevii, a făcut un selfie cu ei și a spus că ei sunt motivul pentru care a decis să predea în continuare la Sibiu. La rândul lor, elevii spun că sunt onorați să o aibă ca diriginte pe Carmen Iohannis, care le-a fost alături mereu.

„La câte responsabilități are, să-și facă timp și pentru noi este o onoare și o mare bucurie. Este o persoană foarte drăguță”, au spus elevele sale. Referitor la selfie-ul pe care Prima Doamnă l-a făcut cu elevii săi, aceștia au spus că: „este o doamnă modernă. Nu este primul și nici nu credem că va fi ultimul”, au spus elevii, scrie libertatea.ro

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Rares Constantinescu 2670 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.