În zilele care preced postul Paştelui se înlănţuie Carnavalurile. În acest an, ele au început în februarie şi se încheie în 9 martie. Masca a devenit un nou „dress code”. Şi azi, la începutul secolului XXI, ca şi ieri, sub mulţimea penelor, a cristalelor Swarovski, se ascunde ceva ce nu e relevant. Vieţile noastre se mişcă în această „onorabilitate socială”, pe care nu avem curajul să o mărturisim. Spaima de a zbura, dorinţa de a părea altceva decât eşti domină nu numai lumea secretă a carnavalului, dar şi lumea noastră, în care suntem înconjuraţi de personaje cu măşti.
Vă sugerăm un calendar care să vă ghideze, dacă vreţi să vă molipsiţi de voia bună a costumelor colorate, a cascadelor de măşti, de fascinaţia balurilor, a galelor exclusiviste, a romanticelor întâlniri, a muzicii, de la cea simfonică la fanfarele locale, care călătoresc din oraş în oraş, dezmorţind atmosfera. Închideţi ochii şi lăsaţi-vă măcar pentru câteva minute pradă spiritului carnavalului.
Veneţia, capitala măştilor
Costume de carnaval la Veneţia
Carnavalul, ca şi masca, a făcut parte din istoria Veneţiei misterioase. Rădăcinile lui coboară în ritualurile ancestrale de trecere de la iarnă la primăvară, de celebrare a lui Bachus şi în onoarea lui Dionysos. Două sunt interpretările legate de acest fenomen. Prima derivă din latinul „carus navalis”, cu care se identificau carele procesuale în formă de navă în timpul ritualurilor de purificare din luna februarie, iar cel de-al doilea, „carnem levare”, ceea ce însemna interdicţia cărnii înaintea Miercurii Cenuşii, când începea postul Paştelui. Vechii veneţieni se abandonau saturnalelor, când timp de şapte zile totul era permis. Să ne amintim că, la sfârşitul secolului al XVII-lea, Veneţia era o republică aristocratică, unde democraţia era valabilă numai în interiorul nobilimii, poporul nu avea nici o voce, dar i se ofereau „panem et circensis” (pâine şi circ). Riscul şi aventura erau modul lor de a exista. Sunt atestate Carnavalurile din 1571, cu ocazia unei victorii maritime, dar şi cel din 1679, când Ducele de Mantova a defilat, urmat de turci, indieni şi africani. Încetul cu încetul, Veneţia devenea şcoala europeană a plăcerilor, o lume galantă şi decorativă, aşa cum o numea filosoful Eugenio d’Ors, o lume în care aveau loc o ambiguizare sexuală, dar şi identificarea cu „demnitatea plăcerilor”. Istoria spune că, la început, curtezanele erau constrânse să locuiască într-un anumit cartier, Casteletto, lângă Podul Rialto, iar după apusul soarelui erau obligate să intre în casă. Existau curtezane de „rang inferior”, cât şi cele de „grad superior”, aşa cum era celebra poetă Veronica Franco, ale cărei versuri sunt pătrunse de o democraţie a erosului, devenită prim personaj al filmului „Frumoasa veneţiană”, a cărei casă era frecventată de pictori, muzicieni şi de cei mai importanţi oameni politici. Se spune că la o masă oficială, în prezenţa regelui Franţei, Henric al III-lea, a apărut goală pe un platou de argint.
Liberalismul Veneţiei reprezintă o avangardă în context european, în timp ce imaginarul feminin guverna spectrul vieţii politice, sociale şi culturale, iar istoria continua să fie concepută şi administrată exclusiv de bărbaţi. Libertinajul femeii veneţiene este şi replica dată unei misoginii generalizate în acel timp. Veneţia, împreună cu enigmele sale, rămâne apărată de umbra acestei discrete fantasme a arhetipului feminin. Oraşul devine lumea lui Giaccomo Cassanova, a lui Tizian, Boucher, Fragonard, Tieppolo, dar şi patria lui Goldoni. În secolul al XIX-lea, Carnavalul atrăgea nume precum Sissi de Austria, Byron, Wagner, George Sand, Ugo Fuscolo…
Buona sera, Signora Maschera!
În Piaţa San Marco din Veneţia
Încă de la 1671 exista o şcoală de măşti, realizate din argilă, hârtie presată şi făină, care apoi erau pictate. În Evul Mediu, masca era folosită în locurile rău famate, pe străzi şi în taverne, de curtezane şi jucători ai hazardului. Oamenii se salutau cu apelativul „Signora Maschera”. Dintre măştile fabuloase, care îţi taie respiraţia, să amintim „Bautta”, o mască ce semnifica teama, ce ascundea complet identitatea, realizată dintr-un fel de capişon de mătase sau dantelă care acoperea total faţa şi era susţinută de o pălărie în formă de tricorn. „La Moretta” era o mică mască îmbrăcată în catifea neagră, reprezentând un joc al seducţiei. Femeile veneţiene erau renumite pentru decolteurile extrem de deocheate. Această mască avea în interior un buton care se sprijinea pe dinţi, de aceea era denumită şi „Muta”. Altă mască purta numele de „Gnaga”, prin care bărbaţii se deghizau în femei şi nimeni nu avea dreptul să aresteze o persoană mascată. În 1500, la Veneţia erau peste 15.000 de prostituate şi pentru că înflorise extrem de mult homosexualitatea, guvernatorul a aprobat o lege prin care femeile puteau să-şi arate nurii atât pe Podul Sânilor, cât şi de la ferestre. „Il Mattaccino” derivă din cuvântul Matto, echivalent cu nebun, şi era format dintr-un costum colorat asemănător clovnului. Mai târziu au apărut măştile din commedia dell’arte. Şi azi, pe străzile Veneţiei, în perioada Carnavalului, te întâlneşti cu aceste măşti, dar şi cu cea al lui „Pantalone”, ce-l reprezintă pe vechiul comerciant, cu „Pulcinella”, cu „Doctorul”, cu „Căpitanul”, cu „Brighella”, un om care se pretează la tot felul de intrigi, cu „Arlechino” şi bineînţeles cu cea a lui Casanova. Şi azi, ca şi ieri, are loc „Balul Moresca”, un romantic dans de război, cu spade şi măşti.
Festivalul de la Veneţia, care la această ediţie poartă denumirea „Ottocento – Da Senso a Sissi, la Città delle Donne”, a debutat în 20 februarie şi se va încheia pe 8 martie, cu un concert dedicat femeilor, cu Marina Rei şi Paola Turci. Peste 300 de evenimente, cu baluri, spectacole de circ şi de teatru, parade, concerte, ba, mai mult, la această ediţie are loc şi un Carnaval al copiilor, cu o pădure animată, fermecată, locuită de incredibile creaturi fluorescente.
Tema va fi dezvoltată prin sugestii romantice, presărate cu imagini ale „Risorgimento”-ului, în timp ce protagoniştii vor purta redingote fermecătoare şi pălării înalte, corsete şi crinoline. Din acel moment începe aici dansul pe notele faimoase din Brindisi, din „Traviata” lui Verdi, într-un caleidoscop de culori, rochii de seară şi bastoanele cerute de moda secolului al XIX-lea.
Ca de obicei, Carnavalul a început aici, într-o spectaculoasă coregrafie şi scenografie, cu „Zborul Îngerului” de pe clopotniţa de la San Marco.
Costume fabuloase de epocă – regi şi regine, prinţi şi prinţese, arlechini, urşi – aurii, argintii -, îmbrăcaţi în mătase şi dantele, cu pene, strasuri şi pietre preţioase, dar şi măşti caraghioase îţi trezesc fantezia. Oameni de toate vârstele se sărută pe furiş. Pe apa ca o broderie lichidă, ca într-un cortegiu, curg gondolele liniştite, antice ambarcaţiuni. Apa bate în zidul caselor, pictate ca pe o pânză în roşu, verde, galben. De o parte şi de alta a Grand Canale străjuiesc palate somptuoase, în arabescuri şi dantelării: Pallazzo „Foscari”, cu arhitectura sa gotică veneţiană, Palazzo „Grassi”, în linia clasică din secolul XVIII, semnat Giuseppe Massari, „Ca Pessaro”, un fastuos palat în stil baroc, „Vendramin”, „Pissani Moretta”, „Ca D’Oro” cu arcadele aurite ce-i marchează faţada, cu magnificele ferestre, candelabre somptuoase de Murano ce îţi dau impresia că ai în faţă un decor de teatru. La Veneţia, Carnavalul s-a conjugat întotdeauna cu teatrul, oferind cetăţii o demnitate a scenei, care ne aminteşte că este oraşul lui Goldoni, Tieppolo, Guardi, Longhi şi al altor scriitori, scenarişti, regizori, pictori, care au ilustrat prin cuvinte, muzică sau culoare magia lui.
Gala la Palazzo Pisani
Dintre nenumăratele baluri amintim „Tiepolo”, de la Palazzo „Pisani Moretta”, transformat într-o „Grădină a plăcerilor”, ce-i drept suprarealistă, cu participarea a peste 80 de artişti, în 8 ore de spectacole fanteziste şi de acrobaţie, cu balerine, fauni, costume de rafinată eleganţă, în lumina a peste 1.500 de lumânări, inspirat de atmosfera magică a Veneţiei secolului al XVIII-lea, apoi Balul de epocă de la Hotel Danieli, „Balul Dogelui”, considerat unul dintre cele mai exclusiviste. La Palazzo „Ca’Zanardi”, cu elegantele sale fresce, se poate asculta muzică de Mozart sau Vivaldi, iar în acompaniamentul instrumentelor antice se poate dansa un menuet sau o gavotă, bineînţeles în costume şi cu măşti de nobili veneţieni. În barocul Palat „Albrizzi” vă puteţi delecta cu rafinate concerte pe muzică de Liszt şi Chopin, în interpetarea pianiştilor Diego di Mare şi Renata Benvegnu, Palazzo „Zenobio”, cu păsări de foc, muzicieni şi Regele Soare invită participanţii la o noapte romantică de la care nu lipseşte nici Casanova.
O noutate ar fi marea fântână din care curge vin în atmosfera incendiară a începutului de Carnaval. Parada porneşte de la San Marco, de-a lungul Canal Grande până la popularul cartier Cannaregio, unde are loc deja faimoasa „Svolo della Pantegana”.
„Sărbătoarea Mariilor” va fi în 26 februarie, cu o defilare a costumelor, amintind omagiul adus de Dogele Veneţiei unui număr de 12 frumuseţi, oferindu-le bijuterii, ca dotă. În Piaţa San Marco va avea loc şi „Cortegiul Mariilor”, iar încoronarea celei mai încântătoare dintre ele se va produce pe 8 martie. Alegerea celei mai reuşite măşti va fi în 27 februarie.
Grandiosul Bal al Cavalchinei
Marele Bal Cavalchina de la Teatro Fenice
Şi în acest an, Gran Teatro della Fenice a pregătit marele „Bal al Cavalchinei”. Platoul istoricului teatru a fost eliberat de fotolii şi s-a transformat pentru o noapte într-o gală inspirată de cele care aveau loc la 1800, în marile teatre de la Veneţia, Londra şi Paris, cu participarea a numeroşi comici, acrobaţi, saltimbanci şi artişti lirici. Personaje ale teatrului veneţian conduc invitaţii în atmosfera tipică anilor 1800. Să mai notăm şi participarea celui mai important clovn al lumii, David Larible, a celor patru acrobaţi numiţi „Pelegrini Brothers” din Franţa, a olandezei Carla Van Der Steen, într-un program de echilibristică, a acrobatului Snegina din Bulgaria, a magicianului Arno Huibers din Olanda, acompaniat de percuţionistul Paul van der Heijden, şi a câtorva acrobaţi din Beijing, cu „imposibilele şi rafinatele lor echilibristici”. Teatrul „La Fenice” a ales titlul de „Cavalchina delle Folie”, inspirat după aria Violetei, care închide primul act al Traviatei cu replica „Follie, follie!” (Nebunie, nebunie).
„Boema” de Puccini, regizată de Francesco Micheli şi cu costumele Silviei Aymonino, influenţate de moda pariziană de la începutul secolului XX, în interpretarea lui Gianluca Terranova, Damiano Salerno, Alessandro Battiato, Gianluca Buratto, Benoit Matteo Ferrara, Andrea Snarski, Serena Farnocchia, Ekaterina Sadovnikova, în acompaniametul orchestrei şi corului Teatrului La Fenice, sub bagheta lui Juraj Valčuha şi Matteo Beltrami, va putea fi vizionată de-a lungul a opt seri. Va urma o Gală a Baletului din Sankt Petersburg, luni 7 martie, purtând marca coregrafului Boris Eifman, care a reuşit să rupă regulile baletului academic rus, prin formulele sale inovatoare, prin spectacolele de accentuată sexualitate şi profundă analiză psihologică.
În 5 martie, la un elegant eveniment, vor participa importanţi mecena ai Asociaţiei pentru Salvarea Veneţiei, care susţin marile teatre de Operă europene. Încă o dată, Teatrul Fenice va deveni pentru o noapte o rafinată sală de bal, prilej cu care va fi acordat şi „Cavalchina Award” persoanelor italiene şi internaţionale care sprijină cultura. După miezul nopţii, ritmuri animate vor transforma sala de teatru într-o gigantică discotecă. Ca şi la celelalte ediţii, regia acestui grandios spectacol i-a fost încredinţată lui Matteo Corvino.
În 26 februarie, România va putea fi aplaudată în concertul „George Enescu la Veneţia”, care se va desfăşura la Teatrul La Fenice, cu participarea violonistului Gabriel Croitoru, a pianistei Karim Said, a violonistului Remus Azoiţei şi a pianistului Eduard Stan.
Va putea fi vizionată şi capodopera cinematografică a lui Luchino Visconti, cât şi pelicula cu „Principesa Sissi”, cea care a fost o adevărată icoană a eleganţei secolului al XIX-lea. Manifestările vor fi dedicate în particular eroinelor secolului al XIX-lea şi postromantismului.
Manifestările se vor încheia cu o regată silenţioasă de bărci pe Canal Grande, luminate numai cu lumânări.
O poveste mediteraneană
Carnavalul din Nisa
Nisa este leagănul carnavalurilor franceze. Aici a fost organizat primul concurs carnavalesc în secolul al XIII-lea, iar de-a lungul timpurilor a reuşit să-şi menţină propria reputaţie graţie spectacolelor extraordinare care l-au făcut să devină unul dintre cele mai strălucitoare din lume. Parade monumentale şi colorate defilează zi şi noapte, fiind animate de peste 1.000 de muzicieni şi balerini proveniţi de pe întregul mapamond.
„Festivalul de la Nisa”, aflat la cea de a 125-a ediţie, se desfăşoară între 13 februarie şi 1 martie, propunând grandioase spectacole: peste 20 de care (cu o înălţime între 8 şi 20 de metri, o lungime de 7 metri şi o lăţime de 6 metri) ce ilustrează istoria mediteraneană, cu păpuşi gigantice, pictate în culori diferite. Celebrele „Bătălii cu flori” de pe „Promenade des Anglais” sunt de neuitat. Din carele decorate cu compoziţii florale, personaje în costume extravagante aruncă publicului mimoze (simbolul Nisei), trandafiri, crini, margarete, orhidee… Totul devine ca într-o poveste.
Sub forma unei fantezii inovatoare, Carnavalul reconstruieşte, din perspectivă ecologică, greşelile făcute de om. Aici se amestecă artele de stradă cu grupurile muzicale. Anul acesta identitatea vizuală a evenimentului va fi dată de opera colectivă a desenatorilor şi colaboratorilor marilor ziare internaţionale, ca „Soleil” din Quebec, „Sincho” sau „Wall Street Journal”…, artişti experţi în culturile locale, creative agenţii publicitare. Maestrul de carnaval nu e o meserie, e o pasiune, o vocaţie. Iar „Casa Carnavalului”, în care lucrează toate aceste echipe creatoare, se transformă pentru câteva luni într-un loc fantastic. Dacă procedurile şi tehnicile noilor materiale au permis articularea şi modernizarea subiectelor, fundamentele de fabricaţie ale carelor, cât şi măştile gigantice au rămas aceleaşi ca la origini. În 1876 erau simple schimburi de flori pe Promenade des Anglais, care cu timpul s-au transformat într-un adevărat spectacol. Unul dintre iniţiatorii lui este producătorul Alphonse Karr, scriitor şi botanist. Costumele se nasc în ateliere speciale pentru că vorbim despre modele unice, create ca şi cele pentru teatru. Nisa exportă în toată lumea acest know-how al eleganţei, al frumuseţii şi al fascinaţiei „Bătăliilor cu flori”. Realizările florale reprezintă desigur o muncă îndelungată şi meticuloasă a maeştrilor artei şi florarilor.
Carnavalul din Nisa
Loc emblematic al Carnavalului, Piaţa Massena găzduieşte şi masive ecrane, o mare frescă ce îmbrăţişează întreaga piaţă cu jocuri de lumini şi coloane sonore. Seara toate carele sunt luminate şi defileurile sunt însoţite de mii de lumini în inima Nisei.
În acest an, Nisa are ca invitat un oaspete de onoare, Italia, dorind să aniverseze astfel cei 150 de ani ai unităţii acesteia.
Pentru a da un ritm carnavalului, 66 de grupuri de artişti de stradă îşi vor prezenta spectacolele, în aplauzele publicului. Un loc deosebit îl va avea „Gitane Galactique”, care va încânta cu flamenco-ul său futurist şi hainele creative din metal şi plastic reciclat… 20 de zile de sărbătoare totală, cu participarea a peste un milion de persoane!
Carnavalurile cele mai nebune
Pentru că toate carnavalurile se termină în 8 martie, ele s-au impus ca un topos şi ca un laborator al paradigmei femininului.
Pasională şi spirituală este femeia Carnavalului din Canare, singurul care a reuşit să reziste în perioada franchistă. Carnavaluri se ţin şi în Tenerife şi Lanzarote, iar în Las Palmas are loc o gală cu încoronarea „Reginei Anului”.
Exuberantă este şi femeia din Elveţia, unde carnavalul începe printr-o paradă magică, la ora 4 dimineaţa, pe străzile întunecoase şi adormite care se umplu la un moment dat de măşti luminate, de lanterne, cu felinare uriaşe care pleacă din centrul oraşului Lucerna şi ajung la Munsterplatz. Tirolul găzduieşte „Schemenlaufen” (Izgonirea fantomelor), o paradă de costume cu cingători de care sunt agăţate specificele clopote elveţiene, cu aşa-zisele măşti de iarnă, cu flori artificiale, pene, bile de tinichea şi oglinzi, care le fac să strălucească puternic. Deşi începe în linişte, „Fasnachts” nu are nimic de invidiat faţă de carnavalurile latine pline de culoare, dar apoi oamenii din oraş intră într-un fel de delir contagios, pe muzica tobelor, exploziei de alămuri, fluierelor şi tilincilor. Parada de culori e incredibilă, imaginaţia dezlănţuită. Formaţiile de „guggen music” se întrec să ofere melodii care mai de care mai în vogă şi mai ritmate, de la muzica tradiţională, trecând prin muzica de film, ajungând până la Beatles. Copiii vin şi ei pregătiţi de carnaval, cu pene de indieni sau urechi de iepuraşi, cu nasuri roşii de clovn. Costumele sunt ele însele o adevărată paradă de inventivitate. Tot în Elveţia, la faimosul Carnaval de la Ticino, este purtat prin oraş Regele Rabadan, căruia i se înmânează cheile oraşului, cu marele cortegiu al măştilor, urmat de paradele de muzici şi de majorete.
Defilarea vestiţilor Gilles de la Binche
În inima Germaniei îşi dau întâlnire ideile cele mai năstruşnice între Köln şi Düsseldorf, unde carnavalul şi-a câştigat denumirea de „cel de al cincilea anotimp”. Aici sărbătorile încep din 11 noiembrie şi culminează cu parada măştilor. Se spune că sunt cele mai vesele din Europa. La Köln, fetele pot tăia cravata oricărui bărbat pe care îl întâlnesc şi au voie să sărute pe cine vor, iar din spectaculoasele care ce defilează pe străzi sunt aruncate dulciuri şi flori (140 de tone de caramele, peste 700.000 de pachete de ciocolată, peste 300.000 de buchete de flori). La Aachen, se acordă „Medalia împotriva mutrelor serioase”, care răsplăteşte persoanele publice cu chipuri vesele şi reprezintă cea mai mare onoare pe timpul carnavalului. La Meinz, participanţii la carnaval se lansează în comentarii politice, realizând caricaturi ale guvernanţilor din lumea întreagă. La Düsseldorf, femeile se dezlănţuie într-o costumaţie care imită uniformele bărbaţilor, carnavalul terminându-se cu funerariile lui Hoppelitz, regele bufonilor, ce indică sfârşitul zilelor nebune ale anului. În regiunea Baden-Württemberg există o poveste ale cărei rădăcini sunt medievale, cu defilări din măşti din lemn pictate de mână care sunt transmise din tată în fiu, de generaţii.
În Austria, carnavalul cel mai colorat are loc la Seefeld, unde nu lipsesc hainele şi măştile tradiţionale. Cel mai important carnaval belgian şi cel mai vechi din Europa are loc la Binche, de puţin intrat în patrimoniul imaterial al UNESCO. În 6 martie, la 10 fix, 1.000 de bărbaţi şi băieţi pornesc, în costume tradiţionale, cu roşu, negru şi auriu, cu pălării cu pene de struţ şi măşti de ceară cu mustăţi răsucite şi ochelari rotunzi, cu măşti reprezentând Arlechinul, Pierrot, Ţăranul… Printre atracţiile evenimentului sunt bătăliile cu confeti şi cu portocale ale clanurile de „Gilles”. La Maastricht, în perioada 6-8 martie, parada etalează costume inspirate din portul Africii de Sud şi din Carnavalul de la Veneţia. Formaţii de instrumentişti care cântă intenţionat fals, numiţi şi „cântăreţii beţi”, se plimbă pe străzi dansând, dar samba câştigă teren în faţa dansurilor populare. Defilări tradiţionale, acompaniate de dansuri şi muzică, caracterizează şi carnavalurile din Madeira, de la Santa Cruz, în Tenerife, cel mai brazilian din Spania.
La Roma tradiţia carnavalului prevede o paradă a cailor şi cavalerilor pe Corso, până în Piaţa Navona, focuri de artificii baroce şi spectacole teatrale itinerante. La Genova are loc în acest an „Vânătoarea tezaurului ascuns”, acompaniată de o mare defilare a măştilor, iar cine va reuşi să-l găsească şi să-l aducă pe scenă va fi recompensat cu un premiu special.
„Carnavalul de la Fano”, din regiunea Marche, de pe coasta Adriaticii, s-a născut în 1347. Este considerat carnavalul cel mai dulce, pentru că din carele ce defilează în cortegiu pe străzi se aruncă diverse dulciuri cum ar fi ciocolate sau caramele, bomboane. În centrul oraşului este construită o citadelă a ciocolatei, cu sculpturi din cacao. Să mai adăugăm muzică, baluri, delicatese şi un concurs de sărutări. În schimb, în provincia Pesaro, Urbino, se desfăşoară „Carnavalul Tartufelor”, o specie de ciupercă specifică zonei, iar din carele împodobite pe dinafară cu flori se aruncă gustoasele tartufe, de neînlocuit pentru spaghetti sau rizzoto.
Carnavalul de la Fano
Impunător este şi carnaval din Putignano, în regiunea Puglia, unde giganticele care alegorice, pictate, sunt asemănătoare unei orbite planetare, deoarece de aici vine şi apreciatul astronom Vincenzo Silvano Casulli, prolificul descoperitor al asteroizilor. Catedralele, palatele se animă şi prind culoare în timpul carnavalului. Culori, muzică, un program artistic variat, cu „Pantakin”, una dintre marile companii italiene fidele commediei dell’arte, numeroase expoziţii interactive între teatru şi artele vizuale, precum cea intitulată „Armadi sensibili”. Balurile cu măşti, precum cele ale preoţilor, ale călugăriţelor, ale văduvelor, ale nebunilor, ale femeilor căsătorite, ale bărbaţilor căsătoriţi, numiţi şi încornoraţi, vor însufleţi atmosfera. Nu lipsesc nici săgeţile aruncate oamenilor politici, cu măştile lui Berlusconi, cu „haremul său”, care au stârnit furtuni pe scena politică italiană.
Carnavalul din Sicilia, de la Acireale, pare făcut din lavă şi pasiune. Suntem doar la picioarele Etnei, care aruncă magmă, forţa creatoare care distruge şi domină peisajul dramatic şi fertil. Ai impresia că ai intrat într-un ţinut al culorilor expresioniştior. Între roşu, negru şi albastru, culorile carelor alegorice care defilează în scenariul baroc al oraşului, care fantastice, născute în anii ’30, păstrate şi azi, împodobite cu măşti gigantice.
Insula care dansează
Carnaval din Sardinia, Oristano
Am putea spune că fiecare sătuc sau orăşel din Sardinia îşi are propriul carnaval. Fiecare teritoriu din insulă conservă tradiţia unui obicei ancestral şi o atmosferă ritualică. Măştile simbolizează relaţia dintre om şi animal, lupta omului cu natura şi forţele magice. Fiecare mască are un simbol, iar în ultima zi, toate sunt strânse şi arse pe un rug.
Ca în timpul turnirurilor ecvestre, călăreţi în galop, pe ritmurile tobelor, în costume de epocă, aduc în prim-plan cel mai coregrafic carnaval, cel sard. Publicul aclamă. Totul se întâmplă la Sartiglia di Oristano, eveniment care aduce cu sine fascinaţia timpurilor de odinioară, acelea al cruciaţilor şi al turnirurilor cavalereşti. Carnavalul îşi are rădăcinile în Evul Mediu şi debutează în 2 februarie, începând cu un ritual solemn. Tobele acompaniază atât măştile, cât şi călăreţul aflat în cursă. Acesta îşi scoate spada şi salută. La fiecare dintre aceste turniruri participă 120 de călăreţi îmbrăcaţi în costume de epocă, purtând măşti albe. Se încrucişază spadele şi astfel începe cursa în căutarea aşa-zisei prosperităţi. Caii, ca şi călăreţii, sunt împodobiţi cu funde, mărgele, harnaşamente bogat ornamentate cu clopoţei, flori, diverse piese decorative.
Într-o altă localitate, la Ottana, carnavalul îşi are rădăcinile în lumea sardă arhaică, evidenţiind valorile unei culturi agro-pastorale. Măştile descriu personaje, roluri şi situaţii campestre, cu obiceiuri legate de arat, semănat, cules, de creşterea animalelor. Ele includ figuri animaliere precum porcul, capra, berbecul…
Unii dintre participanţi sunt îmbrăcaţi cu piei de oaie şi au faţa acoperită de măşti de lemn cu coarne, dansează într-un ritm cadenţat, din când în când se opresc pentru a înscena o revoltă. Măştile cu capete de porc sau de măgar, de căprioară sau de cerb sunt şi ele prezente în lumea carnvalului. Bărbaţi şi femei, „Sas Mascaras Serias”, în ritmuri de dans, îmbrăcaţi excentric, acoperiţi cu feţe de masă reprezintă spiritul goliardic al existenţei. Carnavalul cu măştile sale durează câteva zile, în acompaniamentul instrumentelor muzicale specifice, precum „s’orriu”, un cilindru din piele de animal care produce un sunet prelung ce sperie până şi animalele.
Carnavalul de la Ottana îşi are rădăcinile în cultura ţărănească, iar reprezentaţiile vieţii rurale se încrucişează cu ceremoniile vechi care fac referire la Dionysos, cel care renaşte în fiecare primăvară. Acest carnaval ar putea fi numit şi după cultul neolitic mediteranean, „al taurului”, simbolul forţei şi vitalităţii
Un alt carnaval, considerat foarte vechi în Sardinia, este cel care poartă, după măştile sale, denumirea de „mamuthones”. Oamenii au faţa acoperită de o mască neagră, îmbrăcată cu blănuri închise la culoare, iar alţii au veşminte roşii şi cu măşti albe. Este, de fapt, tot o sărbătoare agrară, din regiunea Mamoiada.
Carnaval în Sardinia
Carnavalul de la San Gavino Monreale este una dintre sărbătorile cele mai populare din Sardinia, la care participă mii de persoane venite din împrejurimi pentru a se bucura de spectacole şi de etalarea măştilor, dar şi de bucatele specifice locului. Simbolul lui este capra. Este amintirea unui rit sacrificial. Carele devin adevărate scene mobile în care se întâmplă totul, iar seara sunt luminate în zeci de culori. Multe dintre obiceiurile din Sardinia seamănă cu cele de la noi, iar costumele şi accesoriile completează recuzita în ambele zone.
În Boemia, un carnval marcat UNESCO
Mască în lumina bliţurilor
Cei cărora le place să se îmbrace în costume renascentiste, în stil baroc sau gotic apreciază carnavalul boemian, una dintre sărbătorile bogate şi colorate de la Praga, deoarece în această perioadă balurile se ţin lanţ, după o tradiţie de şase secole. Primul carnaval se pare că s-a născut la sfârşitul anilor 1300, în epoca suveranului Carol al IV-lea de Luxemburg. Dar în timpul Renaşterii, aristocraţii care călătoreau în străinătate s-au gândit să-l importe. Între 26 februarie şi 9 martie, străzile din Hlinsko, zona Pardubice, se umplu de personaje mascate, de cavaleri, urşi, cai, turci şi nenumărate personaje ce se disting prin costumele purtate (frumoase – măşti roşii sau urâte – negre). Principalul eveniment este „Balul de Crystal”, la care sunt obligatorii costumele de epocă. El are loc în 5 martie şi reproduce un bal din perioada barocă. O caracteristică a lui este dansul Spadelor. Celebrarea carnavalului începe cu ritul de ucidere a porcului, urmat de spectacole folclorice, cu participarea unor balerini cehi şi străini. Străzile sunt scăldate de muzicile chitarelor. Brno găzduieşte expoziţia „Baluri, dansuri şi carnaval” la Muzeul Regional, iar sărbătorile se vor încheia cu defilarea măştilor din Cesky Krumlov, pitorescul burg medieval, aflat în patrimoniul UNESCO.
Carnavaluri fierbinţi între Caraibe şi America Latină
Carnaval la Rio
Nu există o altă sărbătoare mai democratică şi fără bariere precum carnavalul, în care, măcar pentru o zi, fiecare poate face ceea ce vrea, alături de ceilalţi fără nicio diferenţiere.
Unul dintre carnavalurile cele mai pline de culoare şi de veselie este cel de la Rio de Janeiro, în care, cu adevărat, muzica, folclorul şi culorile invadează străzile oraşului. Sărbătoarea a fost împrumutată de la europeni, francezi, spanioli şi portughezi, în timpul dominaţiei coloniale şi a sclavagismului african şi astfel, tradiţiile vechiului continent s-au amestecat cu cele ale Africii şi ale Indiilor americane. Rezultatul este un spectacol mixt de superstiţii, religii, muzici, dans, măşti, care, an după an, continuă să ne surprindă.
În insula Trinidad, la ora 4 dimineaţa, între 7 şi 8 martie, pe străzi se revarsă mii şi mii de persoane în ritmul soca (soul calypso), acoperite de ciocolată, nămol, ulei şi vopsele de toate culorile. „J’ouvert” inaugurează zilele de sărbătoare încălzind atmosfera, oamenii îmbracă costume de la diavoli la îngeri şi mână în mână dansează în ritmul carnavalului nebun. Dacă ne oprim în insula Aruba, observăm că aici se celebrează cel mai lung carnaval, care a început la 1 noiembrie la ora 11, cu parade şi concursuri pentru travestiul cel mai reuşit, destinat serbărilor de stradă, apoi sunt aleşi regina carnavalului şi Regele Momo, reprezentat de o păpuşă gigantică ce salută anul care vine.
Fantasticele costume ale şcolilor de samba
În carnavalul dominican, tradiţiile păgâne se amestecă cu cele creştine, Europa cu Africa şi graniţele celebrărilor se confundă într-o bizară dimensiune spaţio-temporală în care domneşte Diavolul Cojuelo. Este o mască faimoasă în Republica Dominicană, colorată şi cu un mantou plin de oglinzi, nasturi, clopoţei, cu o mână gigantică din fibre vegetale care binecuvântează persoanele pe care le atinge. Între baluri, parade şi sărbători se întâlnesc şi personajele iubite de copii, precum o găină îmbrăcată într-o rochie cochetă, cu un coş în mână şi o umbrelă de soare, însoţită de mama sa, care caută disperată dulciuri pentru cei mici.
Rio de Janeiro este cel mai cunoscut dintre carnavalurile braziliene. Îşi are originile la începutul secolului al XIX-lea când burghezia importă din Europa moda balurilor şi a sărbătorilor mascate, în vogă la Parisul acelor ani. Momentul „clou” este cu siguranţă defilarea şcolilor de samba, deoarece acest dans este expresia sufletului brazilienilor. În urma devastatoarelor inundaţii din vechiul port, care au distrus costumele a numeroase şcoli de samba, mii de susţinători au lucrat zi şi noapte pentru a reconstrui carele şi costumele. Cred că este spectacolul cel mai frumos din lume, în care bucuria se uneşte cu muzica şi fiecare brazilian simte că face parte din această nebunie caleidoscopică ce se mişcă în ritmul sambei. Primarul oraşului înmânează cheile „Regelui Momo”, figura charismatică şi reprezentativă a sărbătorii. Această ceremonie simbolizează trecerea puterii către popor, dar numai pe perioada carnavalului. Demonstraţiile încep în jur de 8 seara şi ţin până dimineaţa, iar o mulţime de alte evenimente colaterale animă oraşul. „I Blocos” sunt grupuri de persoane legate de un cartier al oraşului, care defilează cu tobe, însoţiţi de balerine, în rochii vii şi colorate. Să mai amintim marile baluri de la „Copacabana Palace”.
