“Atac la rege”
Trilogia Culisele puterii, de Michael Dobbs, a inspirat cel mai premiat serial al ultimilor ani, House of Cards. În volumul Atac la rege descoperim un scandal după scandal – un excelent spectacol. După ce a ajuns în vârful puterii, nou alesul prim-ministru Francis Urquhart se confruntă cu o criză politică ce ar putea duce la căderea guvernului. Luând măsuri drastice ca să-și salveze viitorul politic, el se luptă cu un obstacol neașteptat: idealistul și foarte hotărâtul rege care vrea să-și pună în practică ideile. Urquhart pregătește un plan în care să expună activitățile scandaloase ale unor membri ai Curții regale, însă căderea acestora ar putea duce și la prăbușirea monarhiei.
„Michael Dobbs are o aptitudine nefirească de a prezice viitorul. O lectură fascinantă și o concluzie care dă fiori Palatului Buckingham”, consideră The New York Times
Iar The Times notează: „Cu un prieten ca Michael Dobbs, cine are nevoie de dușmani? În ale scrisului el e un ștrengar cu tupeu, iar cărțile lui atrag prin autenticitate. Oamenii adoră asta”.
“Stamper fu următorul care rosti câteva cuvinte. Erau destule veşti rele.
– Patru puncte, Francis.
– În faţă?
– În spate. Escaladarea situaţiei cu regele ne-a făcut mult rău. Patru puncte şi ne mişcăm în direcţia greşită.
Urquhart îşi plimbă limba de-a lungul buzelor subţiri.
– Dar tu, Algy? Ai adus şi tu o găleată cu lături să mi le torni în cap?
Când Urquhart se întoarse spre trezorierul partidului, trebuiră să se strângă mai tare unul lângă altul pentru că specialistul în finanţe avea puţin peste un metru cincizeci şi erau nevoiţi să facă un efort ca să-l audă în salonul plin de zumzetul conversaţiilor. Spre deosebire de ministrul de Finanţe şi de Stamper, acestuia nu i se spusese nimic referitor la planurile pentru alegeri anticipate, dar nu era nici el prost. Când un trezorier e întrebat cum un partid care trăieşte dintr-o descoperire de cont ar putea să strângă zece milioane de lire în grabă, ştie că se pregăteşte ceva. Se uita la ceilalţi cu o figură grăsuţă şi îmbujorată, lungindu-şi gâtul cât să-i poată vedea.
– Nu se poate. Atât de repede după alegeri şi imediat după Crăciun, chiar înainte de-a intra în recesiune… N-aş putea să strâng zece milioane de lire tot anul, darămite într-o lună. Să fim realişti, de ce ar vrea cineva să împrumute atâţia bani unui partid cu o majoritate slabă care va fi şi mai slabă?
– Ce vrei să spui? întrebă Urquhart.
– Îmi pare rău, Francis, îi explică Stamper. Mesajul te aşteaptă probabil pe birou. Freddie Bancroft a murit în dimineaţa asta.
Urquhart cântări vestea cu privire la dispariţia colegului de prin zona lui. Nu era chiar o surpriză. Bancroft fusese un cadavru politic de ani buni şi era timpul să-i vină rândul.
– Păcat, cu cât a câştigat? Urquhart făcu un efort pentru a lăsa o pauză între cele doua gânduri. Ştiau cu toţii ce îl preocupa, anume că titlurile dramatice din presă cu privire la alegerile locale aveau obiceiul de a crea o nouă stare la nivel naţional, de obicei împotriva guvernului, ceea ce ducea la sacrificarea ritualică a candidatului partidului aflat la guvernare.
– Nu destul de mult.
– La naiba!
– O să pierdem. Şi cu cât întârziem mai mult, cu atât mai rău va fi.
– Primele mele alegeri locale ca prim-ministru. Nu o să fie o recomandare grozavă pentru mine, nu-i aşa? Speram să fiu locomotiva care conduce partidul, nu sa fiu strivit sub roţile ei.”
Michael Dobbs s-a născut în 14 noiembrie 1948, la fel ca și prințul Charles, în Cheshunt, comitatul Hertfordshire, districtul Broxbourne, Marea Britanie. După absolvirea facultății, Dobbs s-a mutat în Statele Unite. A frecventat cursurile Fletcher School of Law and Diplomacy la Universității Tufts, în Medford, Massachusetts, și a absolvit în 1975, ca doctorand în studii de apărare nucleară. Teza lui de doctorat a fost publicată cu titlul SALT on the Dragon’s Tail. Este producătorul serialului de mare succes House of Cards (2013), care îl are în rolul principal pe Kevin Spacey
“Nisipuri mişcătoare”
“Imaginația mea e o parte din persoana care cred ei că sunt, o dovadă că sunt periculoasă și scăpată de sub control. Așa că nu vorbesc despre coșmarurile și temerile mele. Nu mai cred că asta va îndepărta răul. Superstiția nu este un remediu pentru realitate.
Poate norocul e ca și ghinionul, în sensul că îți trebuie ceva timp ca să conștientizezi că-l ai. La început nu simți nimic. Sentimentele vin mai târziu, poate nu înainte ca țesătura de stări care le-au generat să dispară de multă vreme.
…emoțiile elementare sunt insipide și neinteresante; numai un nebun umblă râzând în hohote toată ziua.
Toți mă urâți pentru ce s-a întâmplat, dar eu mă urăsc mai mult fiindcă nu-mi pot explica nimic. Nu există nici o explicație. Totul e absolut lipsit de sens”.
Nisipuri mișcătoare este un thriller șocant unde suntem plimbați într-un carusel al amintirilor, unde noi înșine începem să ne punem sub semnul întrebării acțiunile și lipsa reacțiilor. Gândim retrospectiv și ne întrebăm constant: cum de nu am prevăzut asta? cum de nu am anticipat ce avea să vină?
Iubirea nu e cea mai grozavă și cea mai pură, nu e niciodată un amestec perfect, ci doar un lichid impur, genul pe care ar trebui să-l miroși înainte să-l guști. Dar riscul e că s-ar putea să nu observi nici atunci că e otrăvitor.
Malin Persson Giolito nu ne oferă un caz clasic de apărare versus acuzare. Ne oferă povești și versuni distincte ale aceluiași final. Ne îndeamnă la analiză profundă atât în ceea ce privește acțiunile personajelor, cât și a felului de a fi.
“…cea mai mare dintre toate e teama, groaza de a muri. Dragostea nu mai înseamnă nimic când crezi că vei muri.
Sebastian mi-a părut emblema omului decăzut ce s-a pierdut cu mult înainte de a se fi găsit. S-a lăsat dus de curent, de un anturaj denaturat, iar voința lui de a reveni pe un teritoriu stabil a fost inexistentă.
Eram doar o figurantă. Toți eram figuranți. Asta se întâmpla când te trezeai lângă Sebastian. Deveneai un figurant fără replici. Dacă spuneam ceva, eram scoasă din acțiune. Eram ușor de ignorat; nimeni nu trebuia să răspundă la nimic din ce ziceam.
Nici Maja nu este un caracter mai puternic. Libertatea pe care mama ei a părut că i-o oferă, a fost toxică. Sfaturile necesare la un moment dat, mână de ajutor ce i-ar fi oferit stabilitate, nu a existent decât teoretic. Practic toată lumea ”a dat cu fuga”, lăsând-o pe Maja în derivă. Nu ar fi putut nicicând să ajute pe altcineva când ea însăși nu avea forța de a se ajuta pe sine.
Ar trebui să-și facă griji pentru mine. Sunt al naibii de îngrijorată pentru mine.
L-am văzut pe Sebastian drept un caz pierdut. Toate acțiunile lui și starea de plângere de milă în care s-a complăcut a fost de-a dreptul jalnică. Forța de a se ridica pe sine din mocirlă nu a existat și totuși, forța de a comite orori a zvâcnit părând că are voință proprie. Acest lucru m-a dus cu gândul la ideea că răul se poate înfăptui cu mult mai ușor decât binele. Și era de așteptat ca și Sebastian să aleagă calea ușoară.
Sebastian a crescut într-o casă cu propria plajă cu nisip alb adus cu avionul și cu un iaht dintr-o fostă colonie franceză. Cum ar fi putut să creadă că era altceva în afară de un zeu, egal cu nimeni, superior tuturor? Fiecare zi din viața lui Sebastian a mărturisit adevărul: el valora mai mult decât toți ceilalți. Banii sunt mai ușor de înțeles decât toate balivernele filosofice despre valoarea absolută a vieții omenești.
Maja mi-a părut adolescenta tipică, purtată de entuziasmul tinereții, până într-un punct. Până în punctul în care a realizat că problema o depășește. Până în momentul în care și-a dat seama că a căzut într-o capcană, iar greutatea de pe umerii ei a fost mai mult decât a putut duce. S-a amăgit cu iluzia că prezența ei este indispensabilă și s-a lăsat furată într-o responsabilitate cu mult prea mare. Iar ajutorul din exterior a fost inexistent.
Oamenii nu sunt interesați de ce spun sau gândesc ceilalți, prin ce au trecut sau la ce concluzii au ajuns, ci doar să audă ceea ce ei deja știu.
Vă invit să pășiți într-o poveste ilogică și să fiți martorii unor destine frânte, martori ale unor acțiuni și degradări ce vor distruge vieți, să pășiți pe un drum bătătorit și să identificați voi înșivă vinovăția sau nevinovăția Majei. Ce a făcut, ce nu a făcut sau ce trebuia să facă. Fiți voi înșivă avocați ai acuzării/apărării și deslușiți adevărul de dincolo de aparențe.
Un final nefericit e trist doar când există o alternativă, dacă pare nedrept. Nu și dacă e inevitabil. În acel caz tristețea nu-și are rostul”.
“Maestrul bucătar”
Criza financiară îşi face simţite efectele până şi în lumea rarefiată a bucătăriei europene de lux, lăsându-i fără slujbă pe Maravan, un tânăr cu un talent excepţional de bucătar, şi pe Andrea, o chelneriţă extrem de atrăgătoare. După ce sunt daţi afară de la Chez Huwyler, restaurantul elitist unde lucrează, cei doi hotărăsc să-şi deschidă propria afacere, livrând meniuri romantice pentru cupluri. Dar nici măcar magia culinară nu poate lupta cu dificultăţile pieţei şi, curând, tinerii sunt siliţi să pătrundă într-o lume dominată de lăcomie, crimă şi sex şi să lupte pentru propria supravieţuire.
Thriller şi poveste de dragoste, cartea lui Martin Suter, plină de isprăvi culinare şi de aventuri sexuale, conţine la final 16 reţete care te fac să-ţi lase gura apa.
“Era abia a doua oară când Maravan gătea în locuinţa Andreei, însă aveau deja un fel de rutină. El ştia unde găsea tot ce-i trebuia, iar ea nu mai trebuia să pună întrebări despre aranjarea mesei şi decorarea spaţiului. Fiecare îşi făcea treaba în linişte, ca o echipă cu experienţă.
Oaspetele de azi era psihologul Esther Dubois. Andrea o cunoscuse în urmă cu ceva timp într-un club. Deşi era însoţită de un bărbat, asta nu o împiedicase să îi facă Andreei complimente ostentative.
Esther Dubois era un renumit terapeut sexual, care avusese timp de câţiva ani o rubrică foarte bine primită cu sfaturi pentru viaţa sexuală într-o publicaţie pentru femei de peste patruzeci de ani. Avea şi ea peste patruzeci de ani, îşi vopsise roşu aprins părul care albise prea de timpuriu şi era o prezenţă obişnuită în paginile mondene.
Andrea o sunase la cabinet şi nu întâmpinase deloc greutăţi în a o invita acasă.
– La un incitant experiment terapeutic culinaro-sexual, aşa cum se exprimase ea.
Esther Dubois întârzie o jumătate de oră. Venise cu un buchet imens de cale albe, pentru că erau florile care, spunea ea, se potriveau cel mai bine temei serii. Andrea i-l prezentă pe Maravan cu următoarele cuvinte:
– Acesta este Sri Maravan, un mare guru al bucătăriei erotice.
Andrea nu vorbise în prealabil cu Maravan nici despre Sri, nici despre guru, iar din reacţia lui îşi dădu seama ca ar fi fost bine să o fi facut. Îi întinse musafirei mâna cu un zambet ruşinat după care se reîntoarse la treaba lui.
– Mor de curiozitate, spuse Esther Dubois când Andrea o conduse în camera întunecoasă, scăldată în lumina lumânărilor. Se făcu imediat confortabilă pe perne şi întrebă:
– Fără beţişoare parfumate? Fără muzică?
– Sri Maravan consideră că acestea îţi distrag atenţia. Una, de la aroma mâncărurilor, cealaltă, de la muzica inimii. Nici asta nu discutase în prealabil cu Maravan. Andrea lua clopoţelul şi sună. Doar atat îmi permite.”
Romanul Maestrul bucătar s-a vândut în peste 1 milion de exemplare şi a fost tradus în 30 de limbi.
Editura RAO lansează “Dansul răului” , de Michel Benoît
Trei călugări care studiază la Roma originile creştinismului află despre un vechi manuscris al Coranului care ar zdruncina din temelii ceea ce se știe despre apariția islamului. Când Georges, unul dintre ei, dispare în deșertul sirian, Nil porneşte pe urmele lui și ale manuscrisului. Numai că, din motive cu totul diferite, un înalt prelat de la Vatican și jihadiștii din Statul Islamic vor cu orice preț să ajungă înaintea lui la manuscris, astfel că Nil trebuie să lupte nu doar pentru protejarea manuscrisului, ci și pentru propria viață și pentru salvarea frumoasei surori a lui Georges, marcată de un trecut tenebros.
Michel Benoît (pseudonim literar) este un romancier şi un specialist în studiul creştinismului, doctor în biologie şi teologie. A intrat în ordinul Benedictinilor la parohia Saint-Benoît-sur-Loire, unde a rămas douăzeci şi doi de ani. Din cauza ideologiei lui considerate nepotrivite, a părăsit Biserica Catolică şi s-a dedicat cercetării şi scrisului. Prima lui carte, Prizonierul lui Dumnezeu, o lucrare autobiografică despre viaţa lui la mănăstire, a devenit bestseller internaţional după ce a fost publicată în 1992.
