Cărţi pe care le aduce iepuraşul

Cărţile pot fi cadoul perfect, acum de Sărbatorile Pascale. Mai ales ca oferta editurilor cuprinde volume pentru toate gusturile amatorilor de lectura. Dintre acestea, merită amintite

“Ruleta rusească”

„Incredibila, cumplita descriere a atacului Moscovei asupra democrației americane, ca parte a unei operațiuni secrete de influențare a alegerilor din SUA și de sprijinire a lui Donald Trump în câștigarea cursei pentru Casa Albă”, scrie New York Times.

Volumul semnat de Michael Isikoff şi David Corn este  povestea unui scandal politic fără precedent: amestecul Rusiei în procesul electoral american. Cartea prezintă povestea șocantă a relației dintre Donald Trump și Vladimir Putin, surprinzând toate aspectele esențiale cuprinse între momentul iunie 2013, când magnatul american își exprima pe Twitter dorința de a deveni „noul cel mai bun prieten“ al președintelui rus, și felicitările pe care omul forte de la Kremlin i le-a transmis lui Trump, în noiembrie 2016, ca urmare a câștigării alegerilor prezidențiale din Statele Unite ale Americii.

“Este o adevărată provocare să scrii o carte despre un scandal care încă nu s-a încheiat – din moment ce povestea şi anchetele continuă să se desfăşoare, cu noi dezvăluiri, posibile citaţii şi incriminări. Multe dintre sursele noastre rămân implicate în această controversă şi, în consecinţă, au ezitat să vorbească deschis. Cu toate acestea, ele au fost dispuse să ne furnizeze informaţii de background importante şi esenţiale, ceea ce înseamnă că noi puteam folosi materialul fără să le menţionăm numele. Citatele atribuite personajelor din această carte se bazează pe interviuri atât cu aceste persoane, cât şi cu acelea care aveau cunoştinţă de respectivele declaraţii.

Pentru această carte am intervievat peste o sută de oficiali ai administraţiei Obama, oficiali ai administraţiei Trump, foşti şi actuali membri ai comunităţii de informaţii din Statele Unite, jucători- cheie ai campaniilor lui Trump şi Clinton, parteneri de afaceri ai lui Trump, experţi în securitate cibernetică şi mulţi alţii. Am înaintat Casei Albe o lungă listă de întrebări cu privire la acţiunile lui Donald Trump ca om de afaceri, candidat şi preşedinte. La cele mai multe dintre acestea, Casa Albă nu a dat niciun răspuns. În puținele cazuri în care Casa Albă a răspuns, am menţionat acest lucru în text.

În timpul alegerilor din 2016, multe elemente ale scandalului Trump–Rusia nu au fost relatate de către presă. De atunci, mai multe instituții media au făcut eforturi impresionante pentru a dezvălui aspecte importante ale acestei afaceri de amploare. Anumite părţi din relatările noastre se bazează pe aceste articole de presă, iar în notele de subsol menţionăm câteva dintre cele mai semnificative contribuţii”, mărturisesc autorii.

„Este un şantaj”.

Donald Trump a fost suspicios încă de la început.

În după-amiaza zilei de 6 ianuarie 2017, într-o sală de conferințe a clădirii Trump Tower, preşedintele ales i-a ascultat timp de două ore pe liderii Comunității naţionale de informații a Statelor Unite ale Americii, care îi prezentaseră pe scurt un document extraordinar: un raport elaborat de agențiile lor care concluziona faptul că guvernul rus  iniţiase o masivă campanie de influenţă sub acoperire, vizând subminarea sistemului politic al țării și alegerea sa ca președinte al Statelor Unite.

Trump își controlase furia în timpul acestei întâlniri – punând din când în când întrebări, exprimându-şi îndoiala și agățându-se de ideea că totul ar fi putut fi o minciună, o parte dintr-un complot al Statului Paralel, care să arunce o urmă de îndoială asupra victoriei sale în faţa lui Hillary Clinton din luna noiembrie a anului anterior și care să-i submineze autoritatea ca președinte.

Când șefii agenţiilor de spionaj – James Clapper, directorul Serviciului Național de Informaţii, John Brennan, directorul CIA, și amiralul Michael Rogers, directorul Agenţiei Naţionale de Securitate – au părăsit încăperea, unul dintre aceştia a rămas la urmă. Şi atunci, directorul FBI, James Comey, i-a înmânat lui Trump altceva. Era un rezumat de două pagini al rapoartelor întocmite de un fost spion britanic, care susținea că Trump și organizatorii campaniei sale colaboraseră intens cu Moscova. Conform însemnărilor acestuia, serviciile de informaţii ruseşti adunaseră materiale compromițătoare despre Trump, care puteau fi folosite pentru a-l șantaja, inclusiv o înregistrare a sa în timp ce făcea nişte comentarii sordide în compania unor prostituate, într-o camera de hotel din Moscova. FBI-ul nu îi dădea această informație pentru că ar fi dat crezare acelor rapoarte, i-a explicat Comey lui Trump. De fapt, Biroul nu confirmase niciunul dintre acele oribile detalii – iar Comey i-a spus noului președinte că el personal nu făcea obiectul unei anchete. Dar materialul a ajuns la presă și putea deveni public. Din spusele lui Comey, comunitatea de informații dorea doar să-l avertizeze.

După plecarea lui Comey, Trump a izbucnit indignat:

– E o porcărie, le-a zis el consilierilor săi. Nimic nu era adevărat.

Discuția s-a îndreptat în cele din urmă spre Comey şi spre ceea ce urmărea acesta. Dintr-odată, totul i s-a lămurit lui Trump. Știa exact despre ce era vorba.

– E un şantaj, a exclamat Trump.

Ei îl şantajau. Comey – fără îndoială, cu aprobarea celorlalți – încerca de fapt să-i transmită un mesaj. Aveau ceva care-l putea compromite.

Trump mai văzuse asemenea lucruri înainte. Desigur, vechiul lui mentor, Roy Cohn – renumitul avocat care intervenise de atâtea ori pentru mușamalizarea afacerilor ilicite ale unor membri ai mafiei sau ale unor politicieni necinstiţi –, ştia cum funcționa acest lucru.

La fel făcuse cândva și cel mai cunsocut predecesor al lui Comey, J. Edgar Hoover, care le dăduse discret de înţeles politicienilor și celebrităților timpurilor sale că poseda informații care le-ar fi putut distruge carierele într-un „minut newyorkez“ .

Acum, după cum vedea Trump situaţia, Comey și ceilalți încercau să-i facă și lui acest lucru. Dar el nu avea de gând să le permită.

Furia lui Trump din ziua aceea a dat de fapt tonul uneia dintre cele mai tumultuoase președinții din istoria Americii. Primul lui an în funcție avea să fie plin de accese de furie îndreptate împotriva dușmanilor săi politici, postări bizare pe Twitter și denunțări repetate ale furnizorilor de „fake news“ care îi provocau onestitatea, competența și chiar stabilitatea mentală. O mare parte din această harababură era legată de investigațiile neobosite ale atacului Rusiei asupra alegerilor din 2016 – un subiect care îl înfuria pe Trump mai mult decât orice altceva. Rusia devenise o adevărată obsesie pentru torţionarii săi – păcatul originar al președinției sale, un scandal care ridicase întrebări legate atât de legitimitatea sa, cât și de vulnerabilitatea națiunii la războiul informațional sub acoperire. Şi totuși, Trump a refuzat dispreţuitor să recunoască amploarea asaltului extins al Rusiei ca fiind un eveniment real și semnificativ. În mintea lui, orice investigare a acestei probleme nu era nimic altceva decât un efort de a-l distruge.

Şi totuşi, scandalul rusesc începuse cu decenii în urmă. Ani la rând, Trump făcuse tot felul de afaceri în Rusia, continuând cu acestea chiar și în primele luni ale campaniei sale prezidențiale – iar acest lucru anticipa felul în care avea să poarte negocieri cu autocraticul, tiranicul şi periculosul lider rus, Vladimir Putin. Povestea Trump–Rusia îşi avea rădăcinile în confruntarea geopolitică mult mai amplă de după Războiul Rece dintre Statele Unite și Rusia, un conflict pe care Moscova l-a mutat în 2016 în spațiul cibernetic pentru a obține un avantaj strategic.

Cu un Trump incapabil să accepte, sau pur şi simplu refuzând să înţeleagă războiul lui Putin împotriva democrației americane, a devenit responsabilitatea anchetatorilor guvernamentali și a reporterilor să pună cap la cap povestea completă – un efort care ar putea necesita ani întregi până la finalizare. Această carte este un prim pas către atingerea acestui obiectiv. Indiferent cum a privit Trump acest scandal, un lucru a fost sigur: pentru a preveni un viitor atac, publicul american și liderii săi trebuiau să înțeleagă și să se confrunte cu ceea ce s-a întâmplat de fapt. O contabilitate minuţioasă  era o necesitate națională.

Michael Isikoff este jurnalist de investigație și a lucrat pentru Washington Post, Newsweek și NBC News. El este autorul a două bestselleruri, bine cotate de New York Times: Uncovering Clinton: A Reporter’s Story și Hubris: The Inside Story of Spin, Scandal, and the Selling of the Iraq War (scrisă împreună cu David Corn).

David Corn, bine-cunoscut comentator politic, este unul dintre cei mai apreciați jurnaliști veterani americani, fiind șef al biroului de la Washington  al revistei Mother Jones și analist al postului MSNBC.

“Jurnalul unui personaj controversat”

Dinu Săraru, autorul romanului, este cunoscut în ipostazele de romancier, director și critic de teatru. A condus Teatrul Mic și Teatrul Foarte Mic, pe care l-a și înființat. De asemenea, a fost Directorul Teatrului Național „I.L. Caragiale“ din București. După romanele lui Dinu Săraru au fost realizate scenarii radiofonice, filme și piese de teatru.

„Dinu Săraru se prezintă pe scena istoriei ca un protagonist. În multe situații a fost Protagonistul, temperând corul, plasându-i unde se cuvenea pe ceilalți actori, atent la direcția impecabilă, dar mai ales la mesaj, pentru că stăpânul său a fost – mai mult chiar decât muzele inspiratoare – publicul. Numai că publicul lui Dinu Săraru a fost și este poporul român, iar clipa sa se confundă cu veșnicia”, îl caracterizează Ioan-Aurel Pop, Președintele Academiei Române

„Teatrul Mic era exact ca Dinu Săraru atunci şi aşa cum e el de când se ştie. Un teatru ambiţios, care nu voia să fie niciodată pe locul al doilea”, consideră D.R. Popescu

 « Adrian Păunescu – naşul romanului

Când a venit colectivizarea, valul colectivizării, deşi la Slătioara, în satul Olari, unde e zonă de munte, nu s-a făcut colectivizarea, au intrat în panică toţi. Năiță avea şase copii şi cumpărase pământ pentru ei. Atunci l-a apucat această disperare, disperare care este pornirea românului, şi pe şase bucăţi de pământ a început câte o temelie de casă, căci aşa era rânduiala, aşa ştiau ei că e, şi anume că acolo unde puneai temelie, nu-ţi lua pământul la colectivizare. Aşa a început demenţa! Şi-a chinuit nevasta şi copii; o fugăreală, un cros dement, temelie după temelie, să se repeadă în luncă şi de acolo la altă sfoară de pământ, ca să pună altă temelie, să apuce unde avea curelele de pământ să sape o temelie, cum-necum. Într-adevăr, a înşirat şase temelii de casă, şi nu mai venea odată colectivizarea ca să nu apuce să se surpe temeliile astea! El era disperat că se dărâma temelia, fiindcă bani să ridice casele nu avea, dar era împăcat că dacă ar veni colectivizarea el ar scăpa de colectivizare!

Ei bine, această poveste m-a urmărit şi pe mine, tot timpul. Tot lui – pentru nu ştiu ce încurcătură – i-au făcut un proces şi trebuia să se judece la Horezu. A pus toţi copiii în car, cu nevastă cu tot, şi i-a dus la judecătorie, la Horezu. I-a spus judecătorului că, domnule, ce se hotărăşte nu contează, el se supune, e disciplinat, dar nevasta şi copiii îi lasă judecătorului, să facă ce o şti cu ei, până se întoarce el de unde îl trimit, dar ăştia mor de foame şi atunci el îi lasă judecătorului…

Vartan Arachelian: Şi care era infracţiunea pe care o comisese?

D.S.: Tăiase lemne din pădure. Fapt obişnuit. Tăiase din pădurea care fusese a lui, dar acum era a statului. Vă daţi seama că nu l-au mai condamnat! Locuri care erau ale lui, dar acum erau ale statului… Domnule, ei nu considerau că furau din pădurea statului! El tăiase lemnele de la el din pădure… Din această confuzie între proprietatea statului şi proprietatea personală s-a iscat o tragică epopee, al cărei epilog îl trăiesc ei şi astăzi! Pe de altă parte însă, e bine să ne amintim că din această confuzie – dintre proprietatea individuală, devenită proprietate de stat, şi proprietatea de stat ca atare –, s-a născut şi liniştea cu care s-a generalizat orice problemă din socialism, pentru ca furtul din avutul obştesc să nu fie un păcat, fireşte, din punctul de vedere al hoţului!

Aici, lângă casa mea, în spatele căsuţei de vară în care stăm noi acum, am făcut o fântână, într-o vară, în ’80 şi ceva; erau călduri mari de tot, nişte zile toride, o vară chiar năbădăioasă, şi lucrătorii de la fântână veneau pe la patru dimineaţa, cum se crăpa bine de ziuă, ca să poată lucra, că nu puteau de căldură, şi vorbeau tare, ca şi când ar fi strigat unul la altul, şi m-au sculat şi pe mine, că erau aproape, îi auzeam. Aveau un mod de a vorbi foarte tare, parcă era unul în Măgură, iar celălalt, în Măgurice, şi m-am sculat şi eu pe la patru şi jumătate şi m-am dus la ei. „Bună dimineaţa!“ „Bună dimineaţa, domnule Dinu!“ „Ce faceţi, măi, aici?“ „Ce să facem? Ne apucarăm de fântâna asta“. Unul era jos în fântână şi încărca cu hârleţul un cazan mare de tot, ca o oală, un ceaun imens, „hârdău“ îi ziceau ei, şi era altul care stătea pe buza fântânii, cu picioarele desculţe atârnând deasupra capului ăluia care săpa la vreo patru-cinci metri jos, şi fuma un chiştoc de ţigară, şi mai era unul care stătea lângă fântână, în picioare, cu pălăria trasă pe ochi şi cocăia în picioare. Ăsta era schimbul celui de jos. Cel din fântână trebuia să încarce hârdăul şi să strige „Gata, trage!“ şi ăştia doi de sus învârteau o roată de lemn ca la fântână şi trăgeau cu lanţul hârdăul plin de pământ, îl descărcau şi pe urmă trecea celălalt jos, şi aşa mai departe. „Şi tu ce faci, mă, tu, aici?“ „Păi, ce să fac, mai cocăi şi eu – zice ăsta cu picioarele atârnate deasupra celui care săpa – că n-am dormit, sunt rupt de oase, n-am dormit absolut deloc“. „Dar unde ai fost?“ „Am fost la furat de lemne, domnule! Mi-am terminat lemnele şi m-au trimis ai mei: «Du-te mă şi tu şi fură, că toţi au furat, toţi şi-au luat partea şi tu nu te-ai dus şi acum încep ăştia să cotrobăie iar!»“ Cam o dată pe lună veneau paznicii pădurilor, pădurarii, şi controlau pădurea şi muierile îi îndemnau pe bărbaţi să se ducă să fure lemne, să nu rămână mai prejos!

V.A.: Ca pe frontieră, când trece patrula?

D.S.: Da! Şi îmi spunea că a fost la furat, ca o chestie tot de serviciu, foarte firesc. N-avea nicio umbră de ruşine că furase. „Păi, zic, şi furaţi voi, aşa, ziua-n amiaza mare?“ „Ei, în amiaza mare! Nu vedeţi că furăm noaptea?! Ce să facem? Dacă fiecare fură din partea lui, nu-i nicio supărare.“ Asta era toată chestia!

V.A.: Furau din ceea ce li se furase de către stat!

D.S.: Şi atunci confuzia asta totală, şi liniştea cu care se putea fura atunci a făcut ca până astăzi acest cuvânt „furt“ să fie golit de toată semnificaţia lui de vinovăţie.

V.A.: De păcat!

D.S.: Şi de păcat! S-a generalizat şi a devenit un sport naţional. Asta e o globalizare a hoţiei în România, dacă se poate spune aşa. Ei bine, am să mă întorc la acel Năiţă Lucean.

V.A.: Şi la Cenaclul lui Păunescu de la Vâlcea!

D.S.: Da. Mă impresionase în primăvara aia sau în vara aia dinaintea acelei seri de cenaclu, mă impresionase că Ziua Eroilor se sărbătoarea foarte frumos în fiecare sat din Vâlcea. Năiţă Lucean a venit cu o decoraţie pe piept. El avea mai multe decoraţii din război. A ales una şi a venit cu Virtutea Militară. Era o decoraţie cu semnificaţii mai importante pentru el şi mă uitam la el aşa, într-o dungă.

Mi-am adus aminte de o fotografie, pe care o am şi pe care aş vrea să o reproducem, cu el înainte de a pleca la război, îmbrăcat ginere şi cu Gena mireasă[i]; cum puteau ei să îmbrace o mireasă, şi el cu o servietă în mână, pe care o luase de la fotograf, şi ce tânăr arăta… Și ducându-mă aşa, cu gândul înainte, mă vedeam şi pe mine copil, la aceste serbări de Ziua Eroilor, care la Slătioara, spre deosebire de

alte părţi, începeau într-un mod foarte emoţionant, cel puţin pentru mine, dar şi pentru tot satul care era acolo, şi pentru copii, că eram mulţi orfani de război, deci mulţi colegi cu mine de clasă sau de şcoală erau orfani de război, din acel război pe care l-am pomenit înainte. Un copil premiant ţinea un catastif pe care erau trecute numele eroilor şi el citea numele lor, iar alt copil striga: „Mort pentru patrie!“. Şi începea aşa: „Avădanii Ion!“ Şi eu, care eram copilul care striga după nume: „Mort pentru patrie!“ Începea în ordinea gradelor şi era un copil, Ţolea, mai mare ca mine, care era în clasa a V-a, şi eu eram într-a III-a, şi Ţolea striga: „Locotenent Săraru C. Constantin“, şi eu, care eram copilul lui, strigam: „Mort pentru patrie!“ Aşa începea Ziua Eroilor. Stând eu în vara aia de care vorbesc şi uitându-mă la Năiţă Lucean, cu Virtutea Militară pe piept şi cât de important era, şi cât de tulburat era – erau alţi copii acum care strigau şi alţii care spuneau, în locul meu, şi pentru tatăl meu: „Mort pentru patrie!“ Și aşa mai departe…”

„Cartea aceasta e de un tip deosebit, e o lungă suită de convorbiri cu afirmaţii deseori tulburătoare despre natura complexă, contradictorie, versatilă a relaţiilor interpersonale, realitate umană care s-a impus de-a lungul a peste jumătate de secol (…) Ce vreau şi cred că pot să apăr aici şi acum sunt oamenii cărora le suntem datori că ne-au fost şi încă ne sunt contemporani, oameni graţie cărora trecerea noastră nu a fost întotdeauna silnică sau plictisitoare… Dinu Săraru e un astfel de creator, dotat nu numai cu un excepţional har literar, care ne surprinde cu fiecare carte semnată, sau un excelent manager de teatru, ci şi o personalitate incitantă, incomodă multora, chiar sieşi, sau familiei, dar, mai ales, mediocrităţilor (…)”, scrie Vartan Arachelian

“Alb letal”, un roman poliţist captivant

Cel de-al patrulea volum din seria Cormoran Strike de Robert Galbraith, Alb letal, a apărut în limba română la Editura TREI. Este nu doar cea mai spectaculoasă carte scrisă până acum de Galbraith, ci și un roman polițist extrem de captivant.

Detectivul Cormoran Strike se confruntă cu politicieni perfizi și pericolele unei faime nedorite într-o anchetă complicată care îl poartă în locuri neașteptate și îi prilejuiește întâlnirea cu personaje tenebroase și viclene.

Când Billy, un tânăr dezechilibrat emoțional, intră în biroul detectivului particular Cormoran Strike ca să-i ceară ajutorul pentru anchetarea unei crime la care crede că a asistat în copilărie, Strike e profund tulburat. Chiar dacă Billy are probleme psihice evidente și nu-și poate aminti prea multe detalii concrete, el și povestea lui au ceva sincer. Dar înainte ca Strike să-l poată întreba mai multe, Billy intră în panică și fuge.

Încercând să elucideze povestea lui Billy, Strike și Robin Ellacott – cândva asistenta lui, acum parteneră a agenției – pornesc pe un drum întortocheat, care îi duce de pe străduțele Londrei într-un birou discret din Parlament și la un conac somptuos, dar sumbru, din adâncul zonei rurale.

De-a lungul acestei anchete labirintice, viața lui Strike e departe de a fi una simplă: celebritatea câștigată ca detectiv particular înseamnă totodată că nu mai poate acționa nestingherit, în culise, așa cum o făcuse cândva. În plus, relația cu fosta lui asistentă e mai încordată ca oricând – Robin e acum neprețuită pentru afacerea lui Strike, dar relația lor personală e mult, mult mai spinoasă…

„Confirmă excepționala capacitate de povestitor a lui Galbraith”, apreciază Daily Mail

„Ambițios, sofisticat și stilat”, notează Times

„Alb letal este un thriller captivant în care personajele se luptă nu doar cu infracționalitatea, ci și cu moralitatea”, dezvăluie Wall Street Journal

Robert Galbraith este pseudonimul lui J.K. Rowling, autoarea bestsellerurilor din seria Harry Potter și a romanului Moarte subită. Primele trei romane din seria Cormoran Strike, Chemarea cucului, Viermele de mătase și Carieră malefică, au ajuns toate în topurile naționale și internaționale și au fost ecranizate în producția lui Brontë Film and Television.

“Fiicele paznicului”

Cartea de debut în romanul pentru adulţi a scriitoarei Jean E. Pendziwol este o poveste despre familie, identitate şi artă, care include mistere vechi de decenii.

​“O carte pentru iubitoarele surorilor Bronte si ale lui Jodi Picoult, în egală măsură, numai bună de citit într-un hamac”, afirmă Publishers Weekly

“Pendziwol a creat o poveste complexă despre dragoste şi trădare, plină de melancolie şi entuziasm”, consideră Kirkus Reviews

“Deși mintea ei este încă lucidă, pe Elizabeth o trădează ochii. Pentru că nu mai poate să vadă cărțile și tablourile care erau pentru ea o sursă de bucurie, își umple golul din suflet cu muzică și cu amintiri ale familiei ei. Trecutul revine cu forță în prezent atunci când jurnalele tatălui ei decedat sunt găsite pe o veche epavă. Cu ajutorul lui Morgan, o adolescentă delincventă silită să presteze muncă în folosul comunității, Elizabeth parcurge jurnalele, iar cele două se apropie pe parcursul acestei călătorii imaginare în trecut, pe insula Porphyry de pe Lacul Superior, unde tatăl lui Elizabeth a fost paznicul farului timp de 70 de ani”.

Jean E. Pendziwol s-a născut în Thunder Bay şi a petrecut o bună parte din copilărie la bordul bărcii familiei sale. După ce a lucrat ca scriitor şi fotograf independent, a petrecut mai mulţi ani crescându-şi copiii înainte de a publica volume pentru tineri. Este autoarea a 8 cărţi pentru copii. S-a aflat pe lista scurtă a  Governor General’s Literary Award for Children’s Literature şi a TD Canadian Children’s Literature Award pentru cartea Once Upon a Northern Night, ilustrată de Isabelle Arsenault.

Acum trăieşte în Ontario împreună cu soţul ei şi doi dintre cei trei copii care au devenit adulţi.

“Colecţionarul de obiecte pierdute”

Un roman de debut, fermecător și emoționant, semnat de Ruth Hogan, care explorează felul în care ne regăsim pe noi înșine, precum și legăturile surprinzătoare dintre noi și obiectele cărora le atribuim magie și sens.

Anthony Peardew este colecționarul de obiecte pierdute. În urmă cu 40 de ani a pierdut un obiect care îi fusese încredințat de logodnica lui, Therese. În aceeași zi, ea a murit pe neașteptate, iar el a încercat să se consoleze strângând obiectele pierdute de alții și scriind povestiri despre ele. Atunci când i se apropie sfârșitul, Anthony îi încredinţează această misiune asistentei sale, Laura, care va încerca să redea obiectele pierdute proprietarilor.

Expimându-şi ultimele dorinţe, Peardew este sigur de urmările lor şi de fericita succesiune de întâlniri pe care le vor prilejui…

Cu galeria lui de personaje emoţionante şi cu o intrigă savant construită, romanul are un irestibil farmec britanic.

Poveste de dragoste şi de ispăşire, Colecţionarul de obicte pierdute explorează magia obiectelor, sensul pe care ele îl dau vieţii noastre cu un umor şi un calm englezesc. Romanul, vândut în peste o jumătate de milion de exemplare, a fost tradus sau este în curs de traducere în peste 30 de ţări.

“Această primă carte a lui Ruth Hogan este o mica minune de inventivitate, fantezie şi maliţiozitate. Ce plăcut este să citeşti aventurile acestor englezi şi să le admiri spiritul de toleranţă şi de transmitere a sentimentelor”, scrie criticul de la  Ouest France

[i] 1 Fotografia este reprodusă la pagina 679.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.