Castorii, vinovații de la Praid

Acel custode, de la acea vreme, atunci când s-a pus problema

De L.V.
Castorii, vinovații de la Praid

Acel custode, de la acea vreme, atunci când s-a pus problema

Directorul de investiţii al Salrom a fost întrebat, luni, la şedinţa Comisiei parlamentare de mediu la care au fost chemaţi să dea explicaţii şefii Salrom şi de la Apele Române privind situaţia de la Salina Praid, de ce lucrările din 2012 au fost blocate, potrivit News.ro.

”Lucrările din 2012 nu au fost blocate complet, ca să zic aşa. Au fost deblocate după lungi insistenţe. Acel custode, de la acea vreme, atunci când s-a pus problema de a aviza construirea acelor diguri a pus nişte condiţii de realizare a acelor diguri, tocmai pentru protejarea castorilor, respectiv nişte găuri prin dig prin care castorul să poată trece, respectiv din trei diguri sau din patru diguri să se construiască numai trei sau două, nu mai ţin minte exact. Dar există hârtie în sensul acesta şi se ştie foarte clar că au fost restricţii impuse pentru construirea acelor diguri. Digurile au fost construite până la sfârşitul anului 2015, dacă ţin bine minte”, a explicat reprezentantul Salrom.

Preşedinta Comisiei pentru mediu, deputata USR Diana Buzoianu, a declarat, luni, după audierile din comisie privind situaţia de la Salina Praid, că directorul Salrom trebuie să-şi prezinte demisia, considerând că „sunt inacceptabile inacţiunea şi lipsa totală de asumare”.

Întrebările parlamentarilor din Comisia pentru mediu au vizat situaţia actuală la Praid şi lucrările care se efectuează în prezent, riscurile care există în continuare, inclusiv în ceea ce priveşte surparea planşeului salinei, afectat de infiltraţiile masive de apă şi pentru locuitorii din zonă, de ce autorităţile cu atribuţii nu au luat măsurile recomandate după studiul din 2007 care semnala o serie de probleme, de ce digurile care trebuiau să suporte un debit aproape dublu decât a fost în 2025 nu au fost realizate aşa cum trebuia şi „de ce răspunderea este pasată la câteva familii de castori”.

Distribuie articolul pe:

16 comentarii

  1. Castorii la PUSCARIEEEEE !!!! Tanti Dragomiroiu,ia vezi,draga,prin sertarele alea de sus,unde nu umbli asa des,n-ai ceva si pentru dusmanul meu de moarte – STATUL ROMAN CRIMINAL ? Cum ? Are boala incurabila ??! Deci,sa-nteleg ca are zilele numarate ? Aha… Asadar,avea dreptate Ion cand zicea ca Statul e o pzd batrana si bolnava pe care o asteptam sa cada.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.