Cât mai întârzie o cursă TAROM?

În urma unor verificări tehnice suplimentare s-a luat decizia schimbării aeronavei, fapt care a cauzat

De (I.R.)
Cât mai întârzie o cursă TAROM?

În urma unor verificări tehnice suplimentare s-a luat decizia schimbării aeronavei, fapt care a cauzat

Cursa TAROM Otopeni – Roma a decolat miercuri cu o întârziere de aproape cinci ore deoarece, în urma unor verificări tehnice suplimentare, a fost decisă înlocuirea aeronavei, anunță operatorul aerian naţional într-un comunicat.

„Cursa RO 403 Otopeni Roma a decolat la ora 15:33 cu o întârziere de 4 ore şi 55 minute. În urma unor verificări tehnice suplimentare s-a luat decizia schimbării aeronavei, fapt care a cauzat întârzierea. Zborul decurge în condiţii de deplină siguranţă şi securitate pentru pasageri şi echipaj. Subliniem faptul că pasagerii noştri au fost anunţaţi de întârziere, încă de la îndeplinirea formalităţilor de check-in. Mai mult decât atât, reprezentanţii TAROM au protejat pasagerii la sol şi le-au oferit asistenţă, constând în două mese, apă, sucuri si desert. Ne cerem scuze, inclusiv pe această cale, tuturor pasagerilor care au avut de suferit din cauza întârzierii neplanificate la zborurile TAROM de astăzi (miercuri, n.r.)”, mai precizează compania.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.