Câteva bizarerii, chiar ciudățenii

Dacă admitem că Dumnezeu a creat lumea, atunci vom fi de acord că Ion Luca Caragiale a creat România politică. Anul 2024 a scos la vedere  icebergul care asemeni celui care a scufundat Titanicul, va lovi cu toată puterea alcătuirea statală denumită România. 

Totul a început în acest an cu ”D ale carnavalului”, adică a început cu planificarea alegerilor când decidenții au prezentat publicului prima lor scamatorie Alegerile pentru autoritățile locale au fost comasate cu cele  euro-parlamentare! Iuțeala de mână se vede de la o poștă, explicațiile celor care au organizat jocul fiind mai mult decât caraghioase! Este un plus de democrație, ce-i la noi în sat e și la Bruxelles, iar pe deasupra  facem și economie. E nevoie de bani! Ca să poți azvârli patru milioane de euro pentru panourile  cu coperta cărții domnului General și alte 300 de milioane de euro  pentru niște alegeri anulate e nevoie de bani! Așa că  alegătorii  au votat pentru primari și deputați europeni că tot nu e mare diferență. Și unii și alții semnează la fel! După carnavalul planificăriii  cât se poate de bizare și totuși comice , unde alegerile parlamentare s-au plasat între cele două tururi ale prezidențialelor în  speranța că victorioșii din primul tur vor da avânt propriilor partide înspre Parlament, a  venit și noaptea numărării voturilor. O adevărată ” Noapte furtunoasă”.

Rezultatul, neașteptat, a determinat apariția ” Scrisorii pierdute” unde s-au dat în bărci cât au vrut nu doar onorabilii  magistrați ai Curții Constituționale, ci și nenumărați reprezentanți ai ” dăscălimii” care au vociferat pe întrecute, de la jurnaliști cu deprindere la oameni de televiziune cu state grele, la  filosofi și poeți cu obiceiuri de oameni de casă. După ”Scrisoarea pierdută” a urmat, firesc ”Conu Leonida față cu reacțiunea” în care susnumitul a fost încolțit cu talent și pasiune de cetățeni indignați , pe bune sau pe rele, de legionarismul evident, putinismul afișat ori ortodoxism subînțeles, ceea ce foarte câh!

Dar, tot ca în Caragiale, pe sub ușă este strecurată hârtia de la A.N.A.F. care arată celor curioși, nu interesați, că de fapt rușii erau niște  membri pârliți ai Partidului Național Liberal care au plătit  din gros o campanie electorală și isteață și vicleană. Au plătit campania unui candidat aflat la coada listei pentru a șterpeli din voturile unui candidat bine plasat și așa să ușureze drumul spre victorie a altui candidat dorit dar ghinionist. Ghinionul acestuia nu era al său ci îi fusese împrumutat de Marele Ghinion care de fapt îl inventase pe acesta din spuma nisipurilor. Mai caragialesc, nu se poate! Chiar și posibila soluție a actului neconstituțional emis de o Curte Constituțională făcută și ea din oameni, anume că  un articol din  Cartea de căpătâi a Republicii noastre se citește atât cât ne place, pe bucățele, are o ieșire din Caragiale” Curat neconstituțional, da umflați-l”.

Am putea spune că e doar o coincidență, că se mai întâmplă, că este o analogie forțată. Desigur, însă… Pe lângă înșiruirea de situații comice, de fapt tragice oentru că e vorba de spectatori aici nu de reprezentație,  și-au făcut apariția și personajele lui Caragiale.  Mița Baston, republicană cum e ea, ne spune că toată familia ei e penticostală dar ea este ortodoxă și de aceea poartă la vedere o cruce mare, cam catolică.  Zaharia Trahanache e atât de naiv , dar și șmecheraș, încât a fost dus de nas de propriul partid  care a cheltuit milioane de euro ca să-l facă de băcănie. Agamiță Dandanache  ni se înfățișează câștigător având în buzunar scrisorica liberală pierdută prin birourile din ” Kensington”, iar  maestrul Cațavencu  vine în scenă cu dublura sa. O ipostază vorbește și nu face nimic iar cealaltă ipostază ne spune că nimic din ceea ce face ori declară nu e chiar așa. E și el om, care om n-a greșit la viața  lui! Asta dacă-l prinzi cu rața în gură, dacă nu, nu.

Am putea să ne distrăm privind spectacolul însă piesa se joacă chiar cu viețile și viitorul românilor. Ce să te faci cu un for, cel mai important for constituțional care acum validează, iar după câteva zile anulează aceleași alegeri după ce, între timp, voturile au fost din nou numărate.

Ce să te faci cu un Președinte care obosește repede și dintr-un text de lege citește doar ce-i convine? Ce să te faci cu un Guvern în care  miniștri cu greutate  spun clar, în public, că nu sunt de acord cu prevederile constituției privind natura Statului Român?  Ce să te faci cu  o societate în care principalul  motor al mersului său este FRICA? Frica de ruși, frica de război, frica de fantomele istoriei, frica de dosare, frica de sărăcie, frica de tot ce poate să te înspăimânte? Dacă ne este frică, nu suntem liberi.

În decembrie 1989 nu cred că schimbarea  regimului politic a avut vreo împotrivire. Apoi, în câteva săptămâni, unii mai informați și mai versatili s-au declarat anticomuniști acuzându-i pe ceilalți că aparțin trecutului. Fierseseră cu toții în același cazan al dictaturii. Acum unii sunt pro – europeni alții sunt suveraniști  și nimeni nu vrea să observe că mulți dintre pro-europeni aderă doar la aparatul birocratic al U.E. iar mulți dintre suveraniști nu vor decât să stăm cu capul sus în Europa, nu în afara ei.  De frica de a nu fi etichetat ca indezirabil, cetățeanul de rând devine nesincer. Exact ca în comunism. Una spunem, alta fumăm.

Sunt zile de cumpănă pentru România. Ultima piesă care urmează este ” Năpasta”. Aparține aceluiași autor, I.L. Caragiale. Pseudonimul poporului român, din când în când!