Câteva vorbe pentru domnul Ion Cristoiu

 Ioan Mircea Pascu ( europarlamentar PSD )

www.impascu.wordpress.com 

Dimineata, deschid radioul si il aud pe dl. Cristoiu, ziarist reputat, pentru care am tot respectul, ca face un apel la romani: daca dl. presedinte a gresit, iar Rusia il ataca pentru declaratiile sale, noi, romanii, ca romani, avem datoria de a-l apara!

Aparent, corect. Insa ceea ce uita dl. Cristoiu – care vad ca si-a abandonat crezul politic de a ataca puterea si de a fi mereu in opozitie (!?) – este ca declaratiile dlui presedinte au consecinte negative pentru noi, toti ceilalti romani, daca ne gandim doar la pretul si asa ridicat al gazelor pe care il platim rusilor! Deci, greseala, greseala, dar ne cam arde la buzunar, drept pentru care nu vad de ce ar trebui sa gresim si noi, alturi de dl. presedinte, numai din solidaritate nationala cu domnia sa …

In al doilea rand, dl. presedinte – care, mai nou, cere romanilor solidaritate – nu a dat nicio dovada de solidaritate cu romanii, ba, din contra, i-a tratat de sus si distant, uneori luand in zeflemea pasurile amaratilor de romani (va mai aduceti aminte „dialogurile” sale din timpul „vizitelor de lucru” in zonele inundate?). Ca atare, nu vad nicio ratiune ca romanii sa raspunda pozitiv apelului dlui Cristoiu. Cu atat mai mult cu cat niciun roman nu i-a cerut dlui presedinte sa se pronunte asupra subiectului – cu exceptia, desigur, a dlui Cristoiu insusi, care l-a intrebat explicit in emisiunea de la B1 – si cu atat mai putin sa spuna ce a spus!?

Deci, sa recapitulam: dl. Cristoiu ne cere sa ne solidarizam cu greseala dlui presedinte, in virtutea faptului ca suntem toti romani, ignorand ca nimeni nu i-a cerut dlui presedinte sa spuna ce a spus, iar costurile greselii le suporta oricum orice roman!? E corect, dle Cristoiu? Eu spun ca nu!

PS. M-ar mahni sa aflu vreodata ca motivatia apelului la solidarizare al dlui Cristoiu ar proveni din teama de a fi, prin intrebarea pusa, la originea intregii povesti, care, iata, a iesit atat de prost nu numai pentru dl. presedinte, ci si pentru noi toti ceilalti romani, pe care nu ne prea intreaba nimeni, nimic … Si mai sper ca, daca de aici o sa i se traga, cumva, dlui presedinte iesirea din scena, dl. Cristoiu sa nu isi faca atunci un titlu de glorie din aceasta … Asta pentru ca sper ca, pana la urma, dl. Cristoiu sa ramana acelasi domn Cristoiu, pe care l-am cunoscut si respectat atatia ani. 

Gâlceava neinspirată și contraproductivă cu istoria

Dan Mihalache ( secretar executiv PNL)

www.dmihalache.wordpress.com

Traian Băsescu ne-a surprins în această săptămână prin două declarații șocante: prima îl privea pe Regele Mihai, considerat de actualul șef al statului ca un „trădător” și „slugoi al rușilor”. A doua a constituit o recidivă la adresa aceluiași suveran, de data asta cu o detentă spre Federația Rusă. Întrebat ce ar fi făcut dacă ar fi fost în locul mareșalului Antonescu, Traian Băsescu a răspuns că ar fi făcut ar fi făcut la fel, ar fi ordonat trecerea Prutului, pentru că „aveam un aliat și aveam de recuperat un teritoriu.”

Mulți au încercat să decripteze în jurul acestor declarații elementele unei strategii politice. Unii au vorbit despre recuperarea în folos pedist a acelui electorat care îl privește cu simpatie pe mareșalul Ion Antonescu și care vede în el un model de conducător dezirabil. Alții au considerat că la mijloc sunt interese mult mai meschine, chiar de natură pecuniară: prietenia afișată a lui Traian Băsescu față de „membrul Casei Regale” Paul Lambrino își are poate avantajele ei. Paul Lambrino are o groază de procese de revendicare pe rolul instanțelor, iar acestea din urmă trebuiau să primească un semnal de la cel mai înalt nivel al statului, încotro bate vântul. În fine, tensionarea relațiilor cu Rusia , care a răbufnit în urma declarațiilor lui Traian Băsescu (a se vedea și comunicatul cam prea agresiv al MAE rus), poate servi drept strategie electorală. Nu e prima dată când Băsescu folosește rusofobia. A mai făcut-o și în campania din 2009.

În parte, fiecare din aceste explicații poate fi validă, dacă am porni de la premisa că Traian Băsescu e un om normal, rațional. Și atunci însă demersul ar fi exagerat, pentru că există o limită a temelor cu care te joci, indiferent cât de productive ar fi ele din punct de vedere electoral. Adică, de pildă, nu abordezi în acest registru o instituție cum ar fi regalitatea și nici nu faci același lucru cu un stat de dimensiunile și influența Federației Ruse.

Relațiile dintre puterea politică și Casa Regală a României s-au așezat în normalitate în ultimul deceniu, după ce la începutul anilor 90 stârniseră tensiuni și controverse. Regele Mihai și Casa Regală au devenit o parte importantă a reprezentării politice a României. Și aici trebuie să spunem că este și meritul înțelepciunii lui Ion Iliescu în cel de-al doilea său mandat de președinte. Regele Mihai și Casa Regală au avut o contribuție importantă, prin sistemele lor de relații, la ceea ce a însemnat procesul de aderare a României la NATO și Uniunea Europeană. A fost depășită polemica republică vs. monarhie, recunoscându-se rolul Regelui Mihai atât în anii 40, cât și în exil și folosind pentru România ceea ce Majestatea Sa și instituția monarhică au reprezentat. De ce vrea Traian Băsescu să strice aceste lucruri care reprezintă un bun câștigat al tranziției românești?

Ultima declarație e și mai complicată. Asumându-și deciziile lui Ion Antonescu, Traian Băsescu a zgândărit inutil Federația Rusă. Ca șef de stat, Traian Băsescu trebuia să știe că Federația Rusă are memorie instituțională și sensibilitate maximă față de orice temă legată de Marele Război de Apărare a Patriei. Dacă pe agenda oficialilor ruși stă de vreo trei ani de zile problema furtului statuii Soldatului Necunoscut din Iași, transformată probabil între timp de niște „întreprinzători” locali în fier de topit, cum ne închipuim noi că nu s-ar fi enervat aceiași oficiali atunci când șeful statului român „binecuvântează” ceea ce ei cred că a fost o agresiune la adresa statalității lor.

Sigur, polemici pe acest subiect s-au purtat și se vor mai purta. Însă nu este misiunea Președintelui României de a fixa adevăruri istorice. Este responsabilitatea sa de a înțelege exact greutatea și semnificația cuvintelor pe care le rostește. Nu de gâlceavă cu Rusia aveam noi nevoie acum, ci de o atitudine pragmatică, focalizată asupra viitorului, și nu care să dezbată la nesfârșit trecutul. Pentru că, în ultimă instanță, „cocoșismul” lui Traian Băsescu în relația cu Rusia va fi plătit, dacă e să vorbim doar de prețul gazelor, din buzunarul fiecărui român. Iar nu din buzunarele foarte largi ale familiei prezidențiale.