Catherine Deneuve şi Gerard Depardieu, într-o comedie spumoasă

Cel mai recent film al regizorului francez François Ozon, „Potiche”, este o comedie-chic emancipată, cu Catherine Deneuve şi Gérard Depardieu în rolurile principale, în care, disperată, o nevastă-trofeu coboară din vitrină şi trece la cârma fabricii de… umbrele. „Potiche” a deschis oficial TIFF Cluj-Napoca de la această ediţie.

Comedia semnată de Ozon, unul dintre cei mai apreciaţi regizori din Franţa în momentul acesta, care se bucură de succes la public, a făcut parte din selecţiile oficiale ale festivalurilor internaţionale de film de la Veneţia şi Toronto şi a rulat, în Franţa, în deschiderea evenimentului de notorietate „Rendez-vous cu filmul francez”.

Înainte de „Potiche”, Ozon a regizat „Le Refuge” (2009), „Ricky” (2008), „Angel” (2007), „Un lever de rideau” (scurtmetraj, 2006), „Le temps qui reste” (2005), „5×2” (2004), „Swimming Pool” (2003), „8 Femmes” (2002), „Sous le sable” (2001), „Gouttes d’eau sur pierres brûlantes” (2000), „Les amants criminels” (1999), „Sitcom” (1998) şi mediumetrajul „Regarde la mer” (1997).

„Potiche” abordează cu zâmbetul pe buze lucruri grave, fără să le accentueze în mod special. Ozon adaptează o comedie bulevardieră feministă din anii ’70, aparţinând lui Pierre Barillet şi Jean Pierre Grédy, subiect care a fost pritocit în lumea filmului, realizând o peliculă amuzantă, nu cu foarte mult umor, prea îngroşată uneori pentru rafinamentul regizorului.

„O Deneuve mereu învingătoare, într-un «Potiche» fermecător şi reconfortant”, scrie cotidianul „The Huffington Post”, iar „Zoom Cinema” comentează: „Dialogurile au vervă, pe măsura intrigii căreia nu-i lipseşte niciodată ritmul”.

„De mult timp am vrut să fac un film despre poziţia femeilor în societate şi politică”, afirma François Ozon. „Nu am vrut să fie un film desuet şi rupt de realitate. Două momente au provocat realizarea acestei producţii: în primul rând, întâlnirea cu fraţii Altmayer, care mi-au propus un film politic despre Nicolas Sarkozy, ceva în genul lui «The Queen» al lui Stephen Frears, apoi ultimele alegeri prezidenţiale, în timpul cărora am urmărit puţin parcursul lui Ségolène Royal”, povesteşte el.

Fabrice Luchini şi Gerard Depardieu

Anii ’70, Sainte-Gudule, un oraş din nordul Franţei. Suzanne (Catherine Deneuve), de vârstă mijlocie, trăieşte în umbra soţului ei, Robert Pujol (Fabrice Luchini). Acesta îşi conduce fabrica de umbrele cu o „mână de fier”, comportament tiranic faţă de soţie, copii şi lucrătorii din fabrică, fiind un personaj detestat. Sechestrat în timpul unor manifestări de protest ale muncitorilor, Robert Pujol suferă un un atac de cord şi, pe perioada convalescenţei, Suzanne preia conducerea fabricii. În ciuda scepticismului celorlalţi, se dovedeşte a fi o femeie de acţiune şi, cu ajutorul fostului ei iubit (Gérard Depardieu) – actualul primar comunist al oraşului -, reuşeşte aplanarea conflictului şi punerea fabricii pe picioare. Dar Robert Pujol revine şi lucrurile se complică…

„La fel ca la «8 Femmes», am urmărit filmul de la început, trecând prin toate etapele, până la sfârşit”, povesteşte Catherine Deneuve, despre care „The Times” spune că este pur şi simplu „o prezenţă strălucitoare!”. Şi actriţa continuă: „Îmi place să fiu de la început, pentru a-l înţelege cu adevărat, să-mi spun părerea, să discut. Încercam să merg pe direcţia dorită de François. El vorbea foarte bine despre ce vrea să facă. Unor actori le place să lucreze după ce scenariul este gata, mie îmi place să mă implic puţin mai devreme. Am nevoie ca lucrurile să vină din toate părţile, pentru că personajul se naşte puţin câte puţin, nu pot să-l construiesc singură înainte de filmare. Am o idee, bineînţeles, dar nu pot cu adevărat să construiesc personajul dacă rămân în abstract”.

Fabrice Luchini şi Francois Ozon, în timpul filmărilor

Alături de Catherine Deneuve (Suzanne) şi Gérard Depardieu (Babin), roluri secundare au actorii Fabrice Luchini (Robert), Karin Viard (Nadège), Judith Godrèche (Joëlle), Jérémie Renier (Laurent). Director de imagine este Yorick Le Saux, iar montajul este semnat de Laure Gardette. Decorurile sunt realizate de Katia Wyszkop, iar costumele de Pascaline Chavanne.

În limba franceză, potiche este un vas sau un obiect decorativ de mică valoare şi de nici un folos real, practic, care se pune pe un raft sau într-o vitrină. Cuvântul este, de asemenea, utilizat în limbajul de zi cu zi ca un termen peiorativ pentru o femeie considerată „trofeu”, sau care trăieşte în umbra soţului ei şi nu pare să aibă propria ei identitate. Anumite soţii de politicieni, dar nu numai, au fost numite „potiches”, inclusiv Madame Chirac, sau, mai recent, Ségolène Royal.

Fie ca face referire discret la filmografia lui Catherine Deneuve („Umbrelele din Cherbourg”) ori adoptă stilistica, atitudinea, muzicile şi coafurile anilor ’70 (momentul în care secretara absolută, Karin Viard, dă din cap ca un ventilator în bataia fixativului este antologic!), scenariul şi regia lui Ozon amuză într-un mod preţios şi pretenţios, însă conştient de propria-i preţiozitate. Dincolo de toate, „Potiche” rămâne o variantă de comedie spumoasă.

Catherine Deneuve şi Judith Godreche

Filmul nu este nici nihilist, nici misogin, nici mizantrop, ci pur şi simplu, vesel. Ironia lui dezabuzată este contrabalansată continuu de simţul exacerbat al spectacolului, de jocul actorilor, de punerea în scenă.

În registrul adaptării în culori vintage, în care regizorul s-a ilustrat de mai multe ori, ca în „Gouttes d’eau sur pierres brûlantes” (de Fassbinder) şi „8 Femmes” (de Robert Thomas), el stăpâneşte dozarea reconstituirii şi a stilizării. Uşor melo, uşor disco, uneori puţin cam slow, filmul are momente savuroase create de jocul actorilor.

În prima săptămână pe ecrane (3-9 iunie), lungmetrajul rulează în Bucureşti (Studio, Hollywood Multiplex, Cinema City Cotroceni, Cinema City Sun Plaza, The Light Cinema) şi în Cluj-Napoca (Cinema City), urmând ca apoi să ajungă în toată ţara, distribuit de Independenţa Film.