
Peste 1,2 milioane de cetăţeni turci din străinătate au votat în cadrul referendumului privind extinderea prerogativelor prezidenţiale, relatează Anadolu, potrivit Mediafax.
Procedura de vot din diaspora a început la 27 martie, în 120 de secţii de votare din 57 de ţări, şi s-a încheiat pe 9 aprilie. Voturile au fost transferate în Turcia, în cursul zilei de luni, şi vor fi numărate pe 16 aprilie, când va fi organizat referendumul în interiorul graniţelor.
Aproximativ 2,9 milioane de expaţi turci au fost eligibili pentru a vota la referendum, fiind doar a patra oportunitate a acestora să-şi exprime opţiunea în cadrul alegerilor din Turcia.
Aproximativ 70.000 de oameni au votat la punctele vamale din Turcia, iar urnele de vot de la frontiere vor rămâne deschise până la 16 aprilie.
Fii primul care comentează
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.