Căutând „Anul dispărut. 1989”, la Teatrul Mic

Sâmbătă, 19 decembrie 2015, ora 19.00, Teatrul Mic vă invită la o călătorie prin amintirile anului 1989. Spectacolul Anul dispărut. 1989 de Peca Ştefan, în regia Anei Mărgineanu, reconstituie cele 11 luni care au precedat revoluţia, le redă viaţa şi le salvează de la uitare. Anul 1989 este mai mult decât “anul revoluţiei”, este un an din viaţa noastră, a părinţilor noştri, a bunicilor sau a prietenilor noştri.

Peca Ştefan şi Ana Mărgineanu, un duo cunoscut publicului, care ne-a obişnuit cu un teatru viu, cu spectacole ale căror personaje suntem noi, cei de zi cu zi, cei de atunci sau cei de acum, noi şi lumea noastră imediată, revine la Teatrul Mic cu un show despre anul în care poate ne-am născut, poate am intrat în clasa întâia, poate “ni s-a rupt viaţa în două”, sau pe care îl ştim doar din amintirile altora. La fel ca în seria de spectacole Despre România, numai de bine, unde au reconstituit oraşe mici ale României, Peca şi Mărgineanu încearcă, de această dată, să recompună ani uitaţi din istoria recentă a României, recurgând la un proces de cercetare subiectiv, iar “primul mare an dispărut din istoria recentă a României este 1989”, afirma dramaturgul Peca Ștefan, adăugând: “…Întrebarea este cum ne amintim cu toţii un anumit an din viaţa noastră, căutând să reconstituim din aceste mărturii, extrem de personale, o întreagă lume care, evident, de atunci până acum, a dispărut. Această cercetare subiectivă stă la baza unei piese de teatru ficţionale despre respectivul an şi ce înseamnă acel an raportat la prezentul nostru”.

Afişul spectacolului Anul dispărut

Ana Mărgineanu ne dezvăluie că atunci „când am început să întrebăm oamenii despre anul 1989, au început să curgă răspunsurile despre revoluţie. Detaliile. Speranţele. Frica. Dar revoluţia s-a întâmplat abia în decembrie. Ce a mai rămas din celelalte 11 luni? Revoluţia pare că a acaparat tot spaţiul mental alocat amintirilor din 1989, ştergând astfel existenţa unui an întreg. Apoi, când am început să scormonim mai adânc, mici amintiri au început să apară. Peştele de sticlă colorată, care se găsea în casa tuturor mătuşilor noastre. Mileul de pe masa bunicii. Coada la portocale, iarna. Telefonul fix, cu fir creţ. Bananele verzi, puse pe dulap să se coacă. Eram în clasa a 4-a, şi speram să îmi ceară prietenia Alexandru 2 (în clasa noastră erau 3 Alexandri). Vara în care l-am prins pe soţul meu cu alta la mine în pat, dupa aia am şi divorţat. Guma Turbo cu Surprize. Bicicleta Pegas. La Teatrul Mic se făceau cozi la bilete. Deşi era frig şi erau şobolani în sală – unul a traversat scena la un spectacol, chiar pe la picioarele actorilor. Copiii se jucau pe şantier. Bancuri cu Ceauşescu, spuse şoptit. O fată avea abonament la Filarmonică vinerea. Şi mai e şi povestea lui Nae Gavrilă, muncitorul cu ochiul de sticlă.

Pentru a realiza acest spectacol (Anul dispărut.1989, n.n.), am răscolit în amintirile întregii echipe artistice şi tehnice. Am vrut să vedem ce a însemnat 1989 la nivel personal, intim”.

În 1989 erau cozi la bilete la Teatrul Mic

Ineditul montării constă în faptul că acei spectatori care îşi doresc pot deveni parte din poveste: fie urcă pe scenă, fie au parte de un mini-spectacol privat.

La 26 ani de la revoluţie, vă invităm, aşadar, să explorăm anul 1989 dintr-o altă perspectivă. “Să vedem ce valoare mai au azi crâmpeiele din viaţa noastră de atunci. Ce mai înseamnă ele pentru noi, pentru dumneavoastră.”

Regia: Ana Mărgineanu

Cu: Gheorghe Visu, Maria Ploae, Mihaela Rădescu, Ilinca Manolache, Isabela Neamţu, Viorel Cojanu, Cuzin Toma/Virgil Aioanei

Scenografia: Anda Pop

Coregrafia: Andreea Duţă


Video design: Cinty Ionescu