Cauțiunea pusă de procurori pe „capul” lui Sebastian Ghiță

UPDATE DNA Ploiești a dispus joi măsura controlului judiciar pe cauțiune față de deputatul Sebastian Ghiță, după ce Camera Deputaților a respins cererea privind reținerea și arestarea acestuia.

„Inculpatul va depune, până la data de 6 aprilie 2016, o cauțiune în valoare de 59.417.133 lei (reprezentând 10% din valoarea bunurilor și lichidităților bănești – cu excepția terenurilor și clădirilor neevaluate în bani – declarate de inculpat în ultima sa declarație de avere înregistrată la Parlamentul României – Camera Deputaților) ori va constitui o garanție reală mobiliară sau imobiliare în limita sumei de bani determinată, ce va fi consemnată pe numele inculpatului, la dispoziția Direcției Naționale Anticorupție”, anunță DNA într-un comunicat.

Ghiță este acuzat în acest dosar de două infracțiuni de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, două infracțiuni de dare de mită, șantaj, cumpărare de influență, conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Comunicatul DNA:

„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Ploiești au pus în mișcare acțiunea penală și au dispus luarea măsurii controlului judiciar pe cauțiune, pentru o perioadă de 60 de zile, respectiv de la data de 31.03.2016, față de inculpatul

GHIȚĂ SEBASTIAN AURELIAN, deputat în Parlamentul României, pentru săvârșirea următoarelor infracțiuni:
– două (2) infracțiuni de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații
– două (2) infracțiuni de dare de mită,
– șantaj,
– cumpărare de influență,
– conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Inculpatul va depune, până la data de 6 aprilie 2016, o cauțiune în valoare de 59.417.133 lei (reprezentând 10% din valoarea bunurilor și lichidităților bănești – cu excepția terenurilor și clădirilor neevaluate în bani – declarate de inculpat în ultima sa declarație de avere înregistrată la Parlamentul României – Camera Deputaților) ori va constitui o garanție reală mobiliară sau imobiliare în limita sumei de bani determinată, ce va fi consemnată pe numele inculpatului, la dispoziția Direcției Naționale Anticorupție.

Măsura a fost dispusă în scopul asigurării bunei desfășurări a procesului penal, împiedicării sustragerii inculpatului de la urmărirea penală și prevenirii săvârșirii altor infracțiuni, având în vedere natura infracțiunilor, în condițiile în care Parlamentul României – Camera Deputaților a respins cererea de încuviințare a reținerii și arestării preventive a inculpatului Ghiță Sebastian Aurelian.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul Ghiță Sebastian Aurelian trebuie să respecte următoarele obligații:

a) să se prezinte la Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploiești, ori de câte ori este chemat;
b) să informeze de îndată Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploiești cu privire la schimbarea locuinței/domiciliului;
c) să se prezinte la Inspectoratul Județean de Poliție Prahova – Biroul Supravegheri Judiciare, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat.
d) să nu părăsească teritoriul României, decât cu încuviințarea prealabilă a procurorului competent;
e) să nu se apropie de inculpații din prezenta cauză și de persoanele menționate în ordonanță și să nu comunice cu aceștia, direct sau indirect, pe nicio cale;
f) să nu se deplaseze la sediile unor societăți anume menționate în ordonanță, să nu se apropie de angajații acelor societăți și să nu comunice cu aceștia, direct sau indirect, pe nicio cale;
g) să nu facă declarații publice în mass-media referitoare la obiectul cauzei, la ceilalți coinculpați din dosar, precum și la martorii audiați în cauză, precizați la punctul 2 lit. e din prezenta ordonanță.
h) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte arme.

Inculpatului i se atrage atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.

Inculpatului Ghiță Sebastian Aurelian i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală”.

Ajuns joi după-amiază la DNA Ploieşti, Sebastian Ghiţă a declarat că nu ştie dacă se va lua vreo măsură preventivă împotriva sa.

Referitor la sesizarea CSM în legătură cu declaraţiile sale despre ancheta DNA, deputatul a afirmat că sunt multe chestiuni de discutat în plenul CSM şi de către Inspecţia Judiciară referitor la situaţia de la Prahova.

„Sunt convins că voi avea şi eu lucruri de spus”, a precizat Ghiță.

„De altfel, cred că aţi urmărit în presă chestiunile cu informaţii din dosare, despre acuzaţiile care mi se aduc. Încă nu am înţeles cine şi cum scoate informaţii din dosare, de aceea m-am mirat că sunt acuzat eu”, a mai susținut Ghiță.

Deputații au respins miercuri, prin vot, cererea DNA de încuviințare a reținerii și arestării preventive a lui Sebastian Ghiță.

Deputatul Sebastian Ghiţă are şapte capete de acuzare în noul dosar, două infracţuni de dare de mită, şantaj, două infracţiuni de folosire, în mod direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, cumpărare de influenţă şi conducerea fără permis.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Julieta Tarnovan 4245 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.