Marius Atanasiu, directorul Spitalului Judeţean Buzău, unde au fost găsiţi copii sub 5 ani legaţi de paturi de mâini şi de picioare, a declarat, pentru Realitatea TV, că aceasta este o procedură care se practică şi că este regretabil faptul că aceste imagini au ajuns în mass-media.
„Este regretabil că situaţia a doi copii de 5 ani şi de 2 ani şi şapte luni cu un handicap major neuropsihc şi care prezintă un retard mental sever, a fost mediatizată în asemenea film şi au fost date imagini cu un mare impact emoţional. Telespectatorii au văzut nişte imagini şocante, care au creat impresia unor orori. În realitate este vorba despre doi copii care nu au capacitatea de discernământ. Nu este o metodă rutinieră, ci una pe care o dezavuăm şi noi, adresată unor cazuri de excepţie”, a declarat directorul spitalului, pentru Realitatea TV.
Potrivit legii, procedura imobilizării pacientului în acest fel de către cadrele medicale este legală doar in cazul adulţilor.