Cazul Ghiță: noi vești

Extrădarea lui Sebastian Ghiță din Serbia rămâne în continuare în ceață. Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a anunțat, marți dimineață, că se va deplasa în Serbia unde va discuta cu omologul său sârb despre extrădarea fostului deputat, precizând însă că nu poate fi vorba în niciun fel de o grăbire a anchetei.

„Judecătorii din Serbia sunt independenți, precum judecătorii din România. Ministerul Justiției a transmis toate documentele solicitate. Periodic, Ministerul Justiției se interesează de evoluția cauzei, ultimul răspuns pe care l-am primit: urmează ca instanța să stabilească termen și să decidă”, a declarat, marți dimineață, Tudorel Toader.

Ministrul a menționat că a făcut demersuri pentru a merge personal în Serbia.

„Este foarte posibil, de fapt am făcut demersuri ca să realizez o deplasare în Serbia, să am o întrevedere oficială cu ministrul Justiției din Serbia, pentru a mă documenta la fața locului, dar în niciun caz pentru a grăbi procesul pentru că niciun oficial din Serbia sau din altă parte nu poate interfera în procesul legislativ din România, nu poate interfera în înfăptuirea actului de justiție din România”, a completat Tudorel Toader.

Sebastian Ghiță a fost prins în Belgrad pe 13 aprilie, după ce a fugit din România la sfârșitul anului trecut.

Fostul parlamentar a fost eliberat, la sfârșitul lunii mai, în Serbia, după ce a plătit o cauțiune de 200.000 de euro, neavând însă voie să părăsească Belgradul.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Ioana Radu 8519 Articole
Author

2 Comentarii

  1. Aduceti golanul in tara sa raspunda pentru toate infractiunile si sa-i dea in gat pe toti securistii ciumei rosii cu care a impartit banii.

  2. S-a deranjat el pana in Malaiezia sa discute legile impotriva traficantilor de droguri(avem un roman condamnat) si nu se duce in Serbia.la doi pasi cu masina ?Nu pierde nici un prilej sa arate a turist pe banii publici…

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.