CCR a amânat pentru 18 mai sesizarea PSD privind preşedinţia Comisiei de buget din Camera Deputaţilor

Curtea Constituţională a României (CCR) a amânat miercuri pentru 18 mai discuţiile privind sesizarea grupului parlamentar al PSD referitoare la hotărârea Camerei Deputaţilor prin care preşedinţia Comisiei de buget a fost atribuită independenţilor, social-democraţii susţinând că această decizie încalcă principiul reprezentativităţii politice.

Motivul amânării l-a constituit faptul că Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor nu şi-a trimis punctul de vedere.

Sesizarea, depusă la CCR în 21 aprilie, este semnată de 53 de deputaţi PSD şi se referă la neconstituţionalitatea prevederilor Hotărârii Camerei Deputaţilor nr. 8 din 12 aprilie.

Liderul deputaţilor PSD, Mircea Duşa, a susţinut că în cazul acestei hotărâri s-a încălcat principiul consfinţit de Constituţie al reprezentativităţii politice în conformitate cu votul dat de electorat şi nu s-a respectat algoritmul politic rezultat din alegeri.

„Ba mai mult, o decizie a CCR prevede că stabilirea componenţei birourilor comisiilor se face prin negociere între liderii de grup la începutul sesiunii parlamentare. Or, noi suntem la jumătatea sesiunii şi se doreşte în mod abuziv să se ia o comisie de la PSD, ceea ce nu este corect”, a explicat, pentru AGERPRES, Duşa.

Plenul Camerei a adoptat în 12 aprilie un proiect de hotărâre de modificare a Regulamentului Camerei Deputaţilor prin care preşedinţia Comisiei de buget revine grupului parlamentar al independenţilor.

Atunci, opoziţia nu a votat această decizie, reclamând faptul că deputaţii nu au intrat la timp în posesia documentului.

Deputatul independent Eugenia Barna a fost aleasă, pe 3 mai, preşedinte al Comisiei pentru buget din Camera Deputaţilor, în absenţa opoziţiei care s-a retras de la lucrări în semn de protest faţă de această decizie.

Recomanda

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.