Ce a aflat Tudose „dimineață”

Premierul Mihai Tudose a respins, joi, în debutul ședinței de Guvern, informaţiile vehiculate în spațiul public potrivit cărora Executivul vrea să naţionalizeze banii din fondurile proprii ale universităţilor pentru a putea plăti salariile cadrelor didactice din acest sector.

„Dimineață, am aflat că vrem să naționalizăm banii universităților. Domnule Mișa, spuneți pe această cale că, dacă un domn care candidează la o funcție de rector vrea să-și facă campanie, să-și facă la el în familie cu mesaje de genul ăsta”, a spus Tudose.

Ministrul Finanțelor, Ionuț Mișa, a spus că ”este o știre falsă”.
„Domnule prim-ministru, este o știre falsă, am discutat, o să dăm și un comunicat de presă în acest sens, au ieșit deja domnii Sorin Cîmpeanu și Mihnea Costoiu să infirme știrea, să spună că este falsă. Noi am avut discuții și cu reprezentanții universităților, cu reprezentanții Ministerului Cercetării, cu toți cei din învățământ, a fost o solicitare a dânșilor de a da posibilitatea să utilizeze o parte din bani pe o destinație pe care tot dânșii au ales-o. Deci, dânșii utilizează banii proprii acolo unde doresc, în rest este o știre falsă care dorește doar să intoxice opinia publică”, a afirmat Mișa.

Potrivit unei postări pe Facebook, profesorul universitar Marian Preda, de la Facultatea de Sociologie din cadrul Universității București, a avertizat că Guvernul va naționaliza banii din fondurile proprii ale universităților pentru a putea plăti salariile cadrelor didactice din acest sector.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.