Jurnalistul Dan Andronic s-a prezentat, joi, la DNA.
Dan Andronic a declarat, după ce a fost audiat mai multe ore de către procurorii DNA, că nu a fost chemat ca martor în dosarul lui Călin Popescu Tăriceanu, așa cum s-a crezut inițial, ci în alt dosar despre care a refuzat să dea detalii. Andronic a spus că s-a intrat într-o zodie a telenovelelor.
„Răspunsul nu. Nicio legătură cu niciun Tăriceanu. Am intrat într-o zodie a telenovelelor, dovadă și cum s-a făcut setup. Am fost chemat ca martor într-un alt dosar. Atât pot să vă spun”, a declarat jurnalistul Dan Andronic, la ieșirea din sediul DNA, refuzând să ofere mai multe informații cu privire la cauza în care a fost chemat.
La intrarea în sediul Direcției, Andronic a spus că a fost chemat ca martor: „Ca martor (e chemat, n.r.). Eu cred că știu cel puțin la fel de multe cât știți și dumneavoastră. (…) Tăriceanu a fost interceptat tot timpul, ați văzut”.
DNA a anunțat joi, oficial, că președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, este acuzat că ar fi primit, „în mod indirect”, foloase materiale în valoare de aproape 800.000 de dolari de la reprezentanții unei companii austriece pentru a încheia mai multe acte adiționale la un contract comercial, iar banii ar fi fost folosiți pentru campania electorală.
Jurnalist securist!In camp tactic!
„Jurnalist”? Securist turnator!
@ Remarcați totuși că în madatul lui Tăriceanu, de prim ministru, s-au anunțat creșteri economice deosebite, deși Traian Băsescu s-a declarat nemulțumit de guvernarea lui Tăriceanu datorită deficitelor bugetare, apropiate ca nivel de creșterea economică ?
Nu stiu ,o fi luat, nu o fi luat Tariceanu spaga ,bogat e ,din ce afaceri vor iesi cu siguranta la iveala.Intriga insa un singur lucru,ziaristul ca nu pot sa-i zic jurnalistul Bogdan Andronic,e bagat in toate.Sufrageria lui Oprea,partidul lui Basau,acum cu Tariceanu si cate si mai cate aparute prin ziar ,chiar schimbarea ambasadorului sua,deci despre ce vorbim noi aici ? Nu se sesizeaza nimeni cam cine e Andronic si pe cine reprezinta ?Individul e bagat in toate scandalurile media de la noi,plus ca da din casa uneori ,gen sufrageria lui Oprea.Pai cat trebuie sa mai treaca ca cineva indreptatit si platit cu bani grei de romani,sa arate adevarata fata asa zisului ziarist ?????
Nu ma mir,numai de la Sulzer Escher Wyss(azi la Andritz via Vatech) cat a luat pentru incredintarea directa a contractului de retehnologizare CHE Portile de Fier in 1997, catastrofal pentru tara !E obisnuit sa ciuguleasca mita,nimeni nu il intrece!Mai are un Harley Davidson,sa va spun ca e cadou?:)))Daca ajunge la puscarie sa stie tara asta ca e pe nici 1% din cate a facut!
Cum mama ma-sii se face ca Andronic este martor la toate furaciunile babane de milioane de euro din ultimii 30 de ani. Il va strange putin cate putin pe Andronic pana il va da in gat pe basecu. Tariceanu este un mizilic! Cica Dragnea la facut pe Dragnea! Nii ma, sistemul l-a facut pe Tari fiindca nu se indoaie! Inainte ca nu-i greu!