Premierul Sorin Grindeanu a declarat, marţi, că a văzut scrisoarea preşedintelui Klaus Iohannis pe tema referendumului şi i se pare „ciudat” că șeful statului nu a folosit termenul de graţiere. Premierul consideră că președintele a realizat că o consultare publică pe această temă nu ar fi „legală”.
„Am primit și eu (…) o hârtie din partea Administrației Prezidențiale, dar ce mi se pare ciudat, față de ce am văzut aseară în anunț, e că nu se folosește termenul de grațiere. Probabil și-a dat seama domnul președinte că nu e legal să folosească acest termen într-un referendum”, a declarat Grindeanu.
Klaus Iohannis a declanșat, marți, procedura privind organizarea unui referendum naţional prin care poporul să-şi exprime voinţa cu privire la „continuarea luptei împotriva corupţiei şi asigurarea integrităţii funcţiei publice”.
Președintele a transmis o scrisoare în acest sens președinților celor două Camere solicitând consultarea Parlamentului cu privire la referendum, fără să facă referire nicio clipă la grațiere sau modificarea Codului Penal.