Ce am spus (26)

În acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz „Ce am spus“ apărută la Mirador, Arad, 2019.

(26) „Toată apartenenţa noastră la istorie sper să fie artă”

(…)

<Ce vă mai leagă de Lugoj?

În primul rând, mă leagă faptul că sângele meu se trage de aici. Am mormintele părinţilor în cimitirul din Lugoj. Şi ale bunicilor. Mă mai leagă câţiva prieteni foarte buni. Acest cordon ombilical care, în mod normal se taie, la mine nu este tăiat (faţă de Lugoj). Îl târăsc după mine prin lume. Ceea ce se poate vedea, cred, şi prin cele patru cărţi din ciclul lugojean pe care le-am publicat la Editura „Eminescu”.

<În romanul EFECTUL P aveţi anumite apropieri de literatura S.F. Credeţi că S.F.-ul este literatura viitorului?

Este singura mea „erezie” în genul acesta. Înainte de 1989, ca să spună ce vrea, scriitorul trebuia să vorbească esopic. Aceasta a fost una dintre modalităţi. Am recitit cartea după aproape douăzeci de ani şi nu regret nimic din ceea ce am scris acolo. Nu reneg nici un cuvânt din cartea aceea. Nu acelaşi lucru aş putea să-l spun despre ciclul lugojean, pe care poate şi de aceea l-am terminat abrupt, pentru că al patrulea volum OM ŞI LEGE (1987) a fost ciopârţit până la desfigurare de către cenzură, iar eu am avut prostia de a lăsa cartea să apară în felul acesta. Trebuia s-o retrag. Nu ştiu unde se află în clipa aceasta manuscrisul original, pentru că aş vrea s-o republic.

Există direcţii deosebite în care merge proza românească de după 1989?

Dacă poezia actuală este foarte bună (a fost şi înainte de 1989, dar a continuat să fie), proza de după 1989, a delimitat, în mare măsură, apele de uscat, chiar dacă acest lucru nu se vede încă. Foarte mulţi dintre scriitorii notorii, cu statut în manualele şcolare de dinainte de 1989, nu mai reprezintă nimic. Se pune sub semnul întrebării chiar opera unor autori încă în viaţă, consideraţi, până nu demult, seniorii acestui domeniu. Foarte puţini prozatori rezistă la ora actuală. Unul dintre ei este Nicolae Breban. Mai rezistă F şi VÂNĂTOAREA REGALĂ de D. R. Popescu şi, poate, una sau două dintre cărţile lui Augustin Buzura. Există „Generaţia 70”, care a fost strivită de generaţiile „60” şi „80”. Optzeciştii au intrat ca o haită pe maidan, mereu nemulţumiţi. În generaţia mea – a şaptezeciştilor – au rămas Eugen Uricaru, Mihai Sin şi Gabriela Adameşteanu. Din optzecişti rămâne Mircea Cărtărescu – indiscutabil un foarte bun scriitor. O figură care ar putea să ia într-un viitor foarte apropiat Premiul Nobel este Norman Manea, care trăieşte acum în SUA şi pentru care am fost „bătut la fund” de mai multe ori, fiindcă m-am îndoit că ar putea să-i citească cineva o carte până la capăt. Nu cred că acesta este drumul prin care vom ieşi în lume. Divaghez puţin, dar nu cred că vom ieşi în lume şi prin aceste manifestări culturale, care costă o groază de bani, cum a fost povestea aceea de la Capitoliul din New York, când le serveam americanilor sarmale, mămăligă şi mititei şi dansam „Căluşarii”. Noi ne exportăm o imagine de popor pitoresc şi nu o valoare reală. Din păcate, valorile reale pleacă şi se afirmă afară. Sper ca măcar câteva să rămână aici şi să se realizeze.

<Ce mai rămâne din prozatorul Eugen Barbu?

Oricât ai fi de scandalizat de omul Eugen Barbu, din operă rămâne, indiscutabil, romanul GROAPA. El prezintă „in nuce” situaţia de acum.

<V-aţi mai întoarce la diplomaţie?

Am cinzeci şi patru de ani, fac multe lucruri care mi se par utile: mă ocup de copiii deficienţi, îmi scriu cărţile, mă ocup de studenţi. În diplomaţie n-am avut nici o clipă senzaţia că sunt util. Această diplomaţie este, din păcate, o castă foarte închisă şi care nu se ocupă de construirea unei imagini favorabile despre acest popor.

<La ce lucraţi în prezent, ca scriitor?

Din planul „sinucigaş” CEI O SUTĂ au apărut primele trei volume. Sper ca volumul al patrulea să apară în următoarele luni, tot la Editura ALLFA. Se va numi MÂNA ALBĂ. Sper să am cadoul de la Dumnezeu să scriu şi următoarele patru volume, să închei ciclul. Cu MÂNA ALBĂ se încheie cea de a cinzecea generaţie şi sunt la jumătate. Nu mai e un proiect, ci „un făt” în luna a şasea, să zicem. Este vorba de două milenii şi jumătate, întreaga istorie atestată a civilizaţiei. În măsura în care o trăiesc eu şi îi fac pe cititori s-o retrăiască, toată apartenenţa noastră la istorie sper să fie artă.

(Constantin Buiciuc şi Remus Valeriu Georgioni în Actualitatea lugojeană, 8 octombrie 1999.)

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.