În acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz „Ce am spus“ apărută la Mirador, Arad, 2019.
(39.) Romanul românesc în colocviu
Mie mi se pare absolut sublim ce se întâmplă aici şi mă simt ca în conclavul acela din Constantinopol, atunci când, în timp ce Constantinopolul era ocupat, conclavul decidea în probleme de dogmă. În timp ce la Belgrad se întâmplă ce se întâmplă, noi avem puterea să ne detaşăm, totuşi, şi să discutăm aceste lucruri: uitându-mă însă şi la partea cealaltă a lucrurilor, am fost frapat de un lucru care s-a spus ieri şi care mie mi se pare o eroare de pornire a discuţiei.
E vorba de povestea cu sincronizarea noastră. Ieri am văzut o discuţie la televizor între veşnicii megacomentatori – Cristian Tudor Popescu (la Tucă) şi Ion Cristoiu – în care se spunea că marea nenorocire a noastră, a românilor, la ora actuală, este că în Iugoslavia se întâmplă lucruri bune şi noi o să păţim foarte multe lucruri rele din cauza asta. Noi o vom duce bine doar atât timp cât în jur va fi rău. Mi se pare absolut îngrozitor ce s-a spus acolo.
Este deja o opinie generală: dacă la Belgrad va fi bine, n-o să se mai pompeze bani – vezi Doamne! – până acum s-au pompat foarte mulţi bani în noi şi abia acum va fi rău pentru că acolo va fi bine. Cam aşa trebuie să ne sincronizăm cu alţii ca noi, pentru că nu ştim ce să fim. În primul rând, eu cred că noi trebuie să ne sincronizăm cu noi înşine la ora actuală, şi acesta este lucrul care se întâmplă cel mai greu: noi nu ne sincronizăm cu noi. Noi suntem nişte insule, fiecare îşi scrie cărţile, fiecare are porţiunea lui de paranoia, recunoscută sau nerecunoscută, în care se crede genial, şi n-ar putea scrie dacă n-ar avea această paranoia; cred că această paranoie ar trebui să iasă puţin din noi şi să ne citim şi unii pe alţii, pentru că, la ora actuală, eu cel puţin am ferma convingere că scriu efectiv pentru mine şi nu mai am nici o speranţă foarte mare că nu se întâmplă acest lucru. Scriu acum acest ciclu îngrozitor care, sunt convins, are trei cititori, poate; dar nu asta este problema.
Problema este că nu o să uit în viaţa mea că prin 1969, într-o noapte, mă plimbam cu domnul Breban prin Lugoj şi atunci am învăţat mult mai multă literatură, în noaptea aceea, decât în tot ce s-a scris despre mine şi s-a scris destul, mai târziu. Am preluat foarte multe lucruri din ceea mi-a spus acolo şi mă interesează foarte mult aceste reţete personale pe care le dă domnul Breban. Şi eu aşa le şi iau; pentru mine sunt foarte importante. Dar încă o dată spun: atâta timp cât noi habar n-avem ce scrie celălalt, e jale, şi o spun cu toată convingerea; eu am păţit un lucru foarte dureros acum vreo două-trei luni într-o revistă din România: într-o revistă centrală a apărut un material, pe prima pagină era o fotografie; citind rândurile de acolo, mi s-au părut foarte cunoscute. Am deschis miezul revistei, unde era aceea fotografie, nu era fotografia mea, ci acelaşi nume şi o proză lungă de a mea sub această fotografie. Nu acuz pe nimeni, este o greşeală de tipografie, se întâmplă şi la case mai mari; ceea ce m-a durut pe mine extraordinar a fost că toţi duşmanii revistei nu s-au legat de acest lucru. Ceea ce înseamnă că nimeni n-a citit acea proză, care în clipa aceea nu era a mea, era a altcuiva, personajele de acolo poartă nişte nume inconfundabile pentru că erau nişte nume născocite de mine şi îmi aparţin numai mie, nimeni n-a citit treaba asta. Ei, dacă într-o revistă cu audienţă nu se sesizează acest lucru, înseamnă că nu se citesc cărţile deloc. Mai ales că respectivul nici măcar nu era prozator. În fine…
Până nu ne sincronizăm cu noi, până nu suntem convinşi că doar generaţia respectivă a scos nişte cărţi foarte bune…
Sincronizarea asta cu numele mari din literatură mie mi se pare un banc foarte bun. Sigur că-l citim pe Breban şi mai citim încă doi autori; şi cam atât. Şi ne citim pe noi cu o satisfacţie din ce în ce mai mare. O să revin.
(Contemporanul, Editura Semne, nr. 31-35, 2002.)
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.