Ce am spus (41)

În acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz „Ce am spus“ apărută la Mirador, Arad, 2019.

(41.) LA CE BUN REVISTELE CULTURALE?

1. – 4. În principiu, o revistă culturală n-ar trebui să ţină de momentul istoric, ea fiind, aşa cum îi spune şi numele, un act de exprimare a fiinţei, un dialog cu eternitatea în legătură cu trecerea noastră. În realitate, momentul de la sfârşitul lui 1989 ne-a arătat că speranţele faţă de presa culturală sunt altele. Dacă în timpul dictaturii, revistele reprezentau o gură de aer pentru autori şi o rază de speranţă pentru cititorii flămânzi şi ţinuţi în jug, acest rol a dispărut în condiţiile de libertate de expresie. Pe de altă parte, fiecare scriitor visa, în momentele sale de insomnie, la publicaţia ideală pe care ar edita-o el într-o lume neprofanată de cenzura totalitară. Când a avut ocazia să facă acea revistă ideală, şi-a dat seama că n-are pic de talent managerial, dar, mai ales, că visul lui se îndrepta tot spre un tip de revistă liberă într-o lume asuprită. De aici numeroasele – şi, aş zice, inevitabilele rateuri – dar şi o proliferare excesivă a publicaţiilor de cultură. Dacă din punctul de vedere al autorilor, apariţia unui număr atât de însemnat de reviste literare este de înţeles, din punctul de vedere al pieţei, fenomenul a fost sancţionat fără milă. De aici şi condiţiile financiare precare în care se tipăresc revistele de cultură, condiţii nu mai precare decât viaţa visătorilor în general.

În momentul de faţă, România trece la un alt sistem de valori, dar cu oameni crescuţi şi educaţi în spiritul unor cutume ale trecutului. Cultura, care suntem obişnuiţi s-o aşezăm istoriceşte înaintea economicului, este tot mai dependentă de situaţia generală a ţării. De pildă, dacă secolul al XX-lea poate fi numit secolul înstrăinării omului faţă de oameni, secolul XXI tinde să devină secolul înstrăinării omului faţă de obiecte. Faţă de obiectele cărora nu le mai cunoaşte modul de fabricare şi pe care le foloseşte cu ajutorul cărţilor tehnice conţinând „metodele de utilizare”. La noi – şi nu numai – revistele culturale sunt făcute încă în spiritul tradiţiei şi se adaptează mai greu spiritului noului. Chiar şi cititorul cumpără acea publicaţie cu care s-a obişnuit şi care nu s-a schimbat prea mult, în esenţă, în ultimii ani. (Modificările care au survenit ţin, în special, de nume, de formă, nu de conţinut.) Pe de altă parte, mincinoasa scară de valori care ne este oferită azi la nivel social, economic, cultural etc. este inoculată şi celor ce se află încă pe băncile şcolii. Dacă în alte domenii se pot „arde etapele”, de pildă, în economie, arta autentică îşi are ritmul ei de evoluţie şi este indiferentă la stimulentele din jur. Şi chiar şi la topuri.

Tocmai pentru că sunt printre cei care sunt încredinţat de autonomia artei şi de indiferenţa ei faţă de mode, daţi-mi voie să nu încerc un top subiectiv al revistelor de cultură româneşti ale momentului. Altfel, aş contribui şi eu la stabilirea unei ierarhii care, intrând în acelaşi dosar al ierarhiilor contemporane, ar nega tot ceea ce am spus mai sus.
(Ancheta revistei Contemporanul, 2003, 20, VI.)

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.