În acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz „Ce am spus“ apărută la Mirador, Arad, 2019.
(45.) „Literatura română – literatură majoră?”
Indiscutabil că Ardealul este important pentru literatura română. (Să ne gândim doar la rolul iniţiatic al Şcolii ardelene…) Dar este Ardealul important şi pentru „marea literatură”?
Pentru început, cel puţin din punctul meu de vedere, este greu chiar şi numai de a delimita termenii. Ce este o literatură majoră? Literatura cea mai citită? Literatura cu răspândirea geografică mare? Literatura influenţată cel mai mult de modele şi curente? (Mă feresc să mă ating de valoare. Acest lucru reprezintă subiectul unei alte eventuale anchete.) Cred că literatura majoră este literatura care rămâne. De foarte multe ori, nu literatura cea mai bogată în conţinut şi cea mai inovatoare în formă reuşeşte o asemenea performanţă: de a rămâne.
Fără să doresc să jignesc pe nimeni – deşi, mai de fiecare dată, orice aluzie incomodă de a mea stârneşte valuri -, cred că subiectul discuţiei de faţă s-a născut din frustrarea scriitorului român. Scriitorul american sau cel francez, cel englez sau cel rus nu-şi pune asemenea probleme. Cel mult, se întreabă dacă literatura în care se exprimă nu cumva trece printr-o perioadă mai puţin fastă.
Ancheta aceasta, asemenea chinuitoarei întrebări de ce nu avem şi noi un premiu Nobel, nu poate duce la un răspuns mulţumitor decât prin fapte. Când vom avea primul premiu Nobel – şi mă îndoiesc sincer că-l va lua cel mai bun dintre noi – o altă dezbatere va porni de la contestarea respectivului autor.
Mai pe româneşte spus, problema noastră este asemenea celei a mamei cu fiica rămasă nemăritată: „Sărăcuţa nu este nici mai urâtă, nici mai proastă decât altele. Iar, pe deasupra, ştie să facă sarmale ca nicio alta din sat!”.
Literatura română este o literatură extrem de mică: există statistici după care astăzi nu mai citeşte decât un număr de 8% din populaţie o carte pe an. Cum beletristica noastră nu este tradusă, cu câţi cititori se poate lăuda un scriitor, chiar dacă vom accepta că acei 8% citesc mult.
Literatura română, asemenea unor literaturi vecine, care se bucură, totuşi, de mai multe premii Nobel, nu este cunoscută nici măcar peste gard. La un simpozion într-o localitate maghiară aflată la câţiva kilometri de graniţa noastră, eu habar n-aveam de numele „notorii” citate de ei, iar ei ştiau şi mai puţine despre „celebrităţile” de pe la noi. În contextul acesta, ce importanţă mai are că ardelenii sunt grozavi, iar regăţenii doar formidabili?
Aşa cum nu ne-am putut gestiona niciodată talentele, marile personalităţi trebuind să se afirme în străinătate – puţinele care s-au afirmat şi acolo…-, aşa nu ştim să ieşim nici azi din micile bătălii autohtone, total indiferente la criteriul valoric. Drept urmare, în puţine ţări din lume, ierarhiile literare s-au schimbat atât de des şi atât de drastic. Fragilitatea clasificărilor se vede la fiecare schimb de generaţie. Incapabili de a ne accepta pe noi înşişi, suferim că nu ne acceptă alţii. Care nu numai că nu ne acceptă, dar nici măcar n-au auzit de noi.
Lipseşte o politică naţională de sprijinire reală a artei naţionale, dar fiecare gest, pe care, totuşi, îl fac, din când în când, autorităţile, este răstălmăcit, iar cei ce se servesc de mercenariatul firesc al statului sunt consideraţi drept un fel de colaboraţionişti.
O îndârjire extremă este prezentă pe toate fronturile, mai puţin pe cel al scrisului propriu-zis. (Mai nou, un confrate a început să facă ecologice procese de intenţie până şi celor „prea harnici”, din cauza grafomaniei cărora mor pădurile.)
Literatura română n-a lăsat încă dâre în urmă. Autorii ei nu sunt citaţi, la marile universităţi nu se dau lucrări de doctorat din scriitori trăitori printre noi, marile simpozioane ne fac loc doar prin diferite programe, vizând extinderea graniţelor Europei şi a lumii civilizate.
Nu sunt adeptul proverbelor, pe cele mai multe dintre ele chiar le dispreţuiesc. Nu cred defel că scriitorul român „doarme aşa cum şi-a aşternut”. Scriitorul român n-are nici o vină că s-a născut aici, că unealta lui de lucru nu găseşte receptori nici acasă şi cu atât mai puţin aiurea, că societatea în care trăieşte este aşa cum este. Treaba scriitorului este să scrie, nu să se ocupe de manageriat. Nu este vina lui că România este condusă de oameni de genul Becali sau Staicu, oameni care ştiu să reprezinte interesele fotbaliştilor şi nu de impresari literari şi de artă, care să vândă cele mai bune opere la marile edituri şi la marile instituţii de cultură din metropolele lumii. Aşa cum Mutu sau Chivu pot juca în Liga Campionilor, aşa ar putea face bani frumoşi şi un antreprenor de talente. Nu este vina scriitorului român că un asemenea întreprinzător încă n-a apărut[1].
În ceea ce mă priveşte, tema aceasta m-a obosit de mult şi prefer să-mi văd de CEI O SUTA, de PSIHOLOGIA TRANSVERSALĂ şi de celelalte cărţi ale mele. Şi, poate, peste doi ani sau peste două sute de ani, va veni şi impresarul literar care să ştie să valorifice ce este mai vandabil în literatura română.
(Ancheta „Literatura română – o literatură majoră?”, Contemporanul Ideea europeană, 02. 12. 2004.)
[1] Am repetat şi voi repeta obsesiv că literatura nu are şansa de a pătrunde în lumea cea mare, în lipsa unor agenţi literari eficienţi. Ultima confirmare în domeniu am găsit-o într-un interviu al lui Eugen Ovidiu Chirovici, scriitorul român cel mai de succes al momentului, care răspunde astfel la întrebarea „Care sunt diferenţele majore dintre piaţa editorială din străinătate şi cea românească”: „Oriunde în lume, cea mai dificilă sarcină pentru un scriitor care a finalizat un proiect este de a găsi un agent literar. Editurile importante, de talie mare şi mijlocie, nu primesc manuscrise direct de la autori, ci prin intermediul unui agent literar. Cu alte cuvinte, dacă nu ai un agent, eşti obligat să lucrezi doar cu edituri mici, iar şansele de succes sunt minime spre zero, indiferent de cât de bună e cartea ta. În România, autorul discută direct cu editura. Aceasta este cea mai importantă diferenţă.” (Ziarul Adevărul, 10, 2, 2019.) Aşa că nu voi elimina repetiţiile referitoare la această temă.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.