Ce creșteri de taxe și impozite ne așteaptă. Planul Fiscal Structural pe Termen Mediu al României indică majorarea cotei unice la 16% din 2025, de la 10% în prezent, şi a Taxei pe Valoare Adăugată (TVA) la 21% începând din anul 2026, a declarat pentru Gabriel Biriş, specialist în fiscalitate, partener la Biriş Goran şi fondator al Asociaţiei The Tax Institute.
„Suntem într-o situaţie foarte delicată, noi, contribuabilii care trebuie să suportăm orice modificări ale legislaţiei fiscale, pentru că nu ştim la ce să ne aşteptăm. Niciunul dintre partidele principale nu a venit cu nişte măsuri concrete. Vorbesc doar de generalităţi: vom reduce cheltuieli, vom îmbunătăţi colectarea, vom reduce deficitul. În momentul de faţă este foarte greu de speculat. Este posibil să terminăm anul cu un deficit spre 8%, ceea ce înseamnă că discuţiile de acum de la Bruxelles, o scădere graduală a deficitului pe 7 ani, cu 0,7% pe an, ar putea să genereze o nevoie de ajustare mai mare în 2025 şi discuţia pe care o putem avea este dacă poate fi făcută doar prin creşterea unor taxe”, a precizat Gabriel Biriş.
El susţine că o ajustare cu 0,7% a deficitului şi chiar o dublare a acestei cifre ar trebui să diminueze teama că vor fi modificări extraordinare, precum creşterea TVA.
„Dacă ne uităm în materialul apărut în presă şi care nu este unul oficial, pentru că nu a fost asumat, la indicatorii privind veniturile la buget şi structura acestora, de la pagina 14, vedem că la total venituri fiscale avem 16,2% din PIB estimat anul acesta, avem 17,2% la anul. Nu este o creştere care să ne îngrijoreze, numai că este un pic şocant faptul că avem o majorare de la 2,8% la 4% din PIB, adică de 1,2% din PIB, respectiv o creştere de venit de 40% la impozitul pe salarii şi venit. Oare să se pregătească să majore cota unică? Pentru că eu nu cred că au capacitatea să introducă o cotă progresivă de la anul. Eu cred că asta devine teama principală, creşterea impozitului pe venit. Să nu uităm că până în 2017 am avut 16%. Ea a fost scăzută de Dragnea la 10%, dar a fost scăzută ca să compenseze creşterea contribuţiilor. Mutarea contribuţiilor tot atunci s-a făcut. Iar ca să fi fost neutru transferul contribuţiilor de la angajator la angajat, CSA trebuia să fie 21% şi ei l-au făcut 25%. CASS trebuia să fie 8,8% şi ei l-au făcut 10%. Şi ca să compenseze acest transfer de la bugetul de stat la bugetul de pensii, în special, ca să arate că au bani de majorarea pensiilor, au scăzut impozitul pe venit. Sarcina totală pe muncă a rămas la fel”, a explicat Gabriel Biriş.
Pe lângă toate acestea, specialistul în fiscalitate a menţionat că în Planul fiscal se vede „o majorare ciudată” la TVA, începând din 2026.
„În 2024 la TVA avem 6,8% din PIB, în 2025 rămâne la fel, deci nu ne aşteptăm la schimbări, însă în 2026 creşte la 7,3%. Oare de ce? Avem o creştere de 0,5 puncte procentuale pe care dacă o raportăm la 6,8% e de 8%. An la an nu prea poţi să o faci, în actualul context, decât prin creşteri de taxe. De ce spun că în actualul context? Vedem că niciuna dintre măsurile luate în aşa zisa luptă cu evaziunea, nici recentele RO-e diverse, precum RO e-TVA, nu au dus la reducerea gap-ului de TVA, a fost constant, de peste 33%, uneori spre 40%. 6,8% reprezintă două treimi din ce se poate teoretic colecta. Eu cred că din 2026 creşte TVA. Gap-ul de TVA poate fi redus doar prin taxare inversă. Domnul ministru (ministrul Finanţelor, Marcel Boloş n.r.) la ultima întâlnire ne-a zis că 35% din gap-ul de TVA vine din frauda carusel, adică 3 miliarde de euro, şi încă pe atât din insolvenţe”, a mai spus Gabriel Biriş.
În acest context, Biriş susţine că ne putem aştepta la creşterea cotei unice la 16% din 2025 şi la majorarea TVA la 21% din 2026, iar impactul acestor două măsuri va fi simţit în special pe consum. Specialistul în fiscalitate echivalează impactul creşterii la TVA cu un punct procentual asupra consumului şi cu trei puncte procentuale la impozitul pe venit. Efectul se va simţi în special la oamenii cu venituri mici şi medii, însă mai puţin la cei cu venituri mari, apreciază acesta.
De asemenea, el a adăugat că nu vede o problemă în privinţa implementării acestor măsuri, în condiţiile în care şi introducerea cotei unice de 16% s-a făcut printr-o ordonanţă de urgenţă în data pe 29 decembrie.
Este „etapa” de „explicatii”: vai, dragi tovarasi, cat ne pasa noua de voi, dar, ce sa vedeti (?), nu avem incotro…Noi am furat si ne-am imprumutat, v-am sifonat banii, pentru care voi sunteti acum datori acum, drept pentru care trebuie sa intelegeti ca nu puteti trai decat in saracie crancena, in aceasta Romanie frumoasa si foarte bogata, pana cand noi vom avea, inca o data, ce sa (si cum sa va) furam. Inca o data. Si-nca o data. Si-nca o data, ca sunteti buni de tras, dragi romani!
Ha, ha! Duamne Ajută! Să ne hie ghini ca să nu ne hie rău! Că pria s-o îmbuibat românii. Modelau’ lor di bunăstare o divinit burdihanu’ la Ciucă…
cred ca 21% este o greseala de tastare. 27 % cum a facut Orban in Hungaria, platesti o data TVA, platesti pentru toata luna. Procentul este valabil pentru cei care cumpara cu cash.
Vraja marii! Pana nu se reduce numărul de tăietori de frunze la câini de la buget, Romania se scufunda financiar pas cu pas! Sporuri peste sporuri de praf,calculator CRT, antena și de venit din concediu! Jefuitorii cu Ciolacu in frunte nu au curajul sa ia taurul de coarne sa radă salariile de 10.000 de euro pe lună la bugetari!
Cred că Udrea e invidioasa pe Ciolacu, face cumpărături de nu se mai satura la fiecare ieșire peste hotare, aduce in tara multe sacose de rafie pline cu chitanțe care trebuiesc plătite de fraierul contribuabil român.
Sa dea naiba în capul lor de escroci scandalagii și mincinoși, anul asta a fost un an excelent pentru a-și scoate colții privind identitatea țării și a tot ce e bun pentru Romania și cetățenii din tara! Ce au făcut? Au făcut vraiște in absolut totul! Sa vedem anul 2025, îmbibat de dublarea și chiar triplarea escrocheriilor și-a tot ce practica politicienii romani! E exact cum ar urca pe o scară de lemn și se rup bârnele brusc pentru tot ce înseamnă Romania! Nu se va schimba nimic în bine pentru Romania și cetățeni, din contra, din ianuarie se vad semnele oribile, apoi în martie, în iulie după ceva grav pierdut în iunie, în septembrie după un alt eșec în august, și in octombrie e posibil ca cetățenii să stea ascunși în casă, debutul forțat fiind prin iulie și septembrie, ca în noiembrie și decembrie 2025 când se face bilanțul, Romania e la pământ poate și posibile atacuri sau lupte. Nu as vrea sa intrați în panica, este realitatea din numerologie pe datele 27.12.1989 pentru 2025 în care, Romania rămâne singura in fața oricăror provocări pe banda rulanta din cauza practicii infracționale politic în orice domeniu și moment. Dar, fiecare gândește și face ce dorește, doar sa fie conștient de propriile fapte și forte. NU INTRATI IN PANICA, E DOAR UN CALCUL REAL!