Noul regulament european consolidează cooperarea polițienească împotriva traficului de persoane, scrie Europuls. Prin această legislație, UE încearcă să combată rețele criminale care fac o afacere din exploatare. Estimarea Comisiei Europene este că traficul de persoane generează cinci miliarde de euro anual doar în UE.
Propunerea are două puncte principale, în acte disctincte, incluse în pachetul legislativ recomandat de Comisie din 2023.
- Regulament pentru întărirea rolului Europol și consolidarea cooperării polițienești
- Directivă privind prevenirea facilitării intrării, tranzitului și șederii neautorizate în UE
Noul regulament are patru obiective principale
- Crearea Centrului European împotriva Traficului de Migranți
- Schimb rapid și complet de informații între țările UE
- Sprijinul Europol pentru anchete și operațiuni
- Resurse dedicate și acțiune mai coordonată la nivel european
Dezbaterea în parlament
Dezbaterea din Parlamentul European a adus două perspective, conform Europuls. Susținătorii proiectului au transmis faptul că fenomenul este mult prea extins, iar rezolvarea sa se poate face doar prin colaborare internațională. Eurodeputatul social-democrat Thijs Reuten a rezumat logica de fond a regulamentului. „Infracțiunile transfrontaliere sunt cel mai bine combătute prin abordări transfrontaliere.”
Opoziția pentru proiect, venită din partea Verzilor și a unor politicieni de stânga, atrag atenția asupra unor riscuri pentru drepturile fundamentale ale oamenilor. Europarlamentarul verde Sergey Lagodinsky a avertizat că legislația „alimentează incriminarea migranților, refugiaților și solicitanților de azil, precum și a actorilor umanitari”.
Nicu Ștefănuță este singurul român care a votat împotrivă
Nicu Ștefănuță, parte al grupului european al Verzilor, este singurul român care s-a opus propunerii legislative. Acesta a fost ales independent la alegerile din 2024.
În favoarea acordului au votat următorii eurodeputați:
- PPE: Bogdan, Buda, Falcă, Hava, Motreanu, Mureşan, Popescu, Vălean, Vincze, Winkler;
- S&D: Benea, Cristea, Dîncu, Grapini, Muşoiu, Negrescu, Nica, Tudose;
- Renew Europe: Barna, Vasile-Voiculescu;
- ECR: Axinia, Piperea, Sturdza, Târziu, Teodorescu, Terheş;
- Neafiliați (NI): Iovanovici Șoșoacă.
Ceea ce nu prea înțeleg mulți este că fluxul acesta de migranți este alimentat de Rusia prin menținerea unor dictaturi feroce în Africa Subsahariană. Cum a fost și cazul Siriei. La fel cum și americanii au probleme cu migrația venezueleană.
Amice, esti absolut editat. Razboiul civil din Siria nu a fost declansat de Rusia, ci de CIA (vezi transcriptul insarcinatului cu afaceri al SUA la Damasc, din 8 august 2008, trimis catre Hillary Clinton).