Ce face Băsescu înaintea convocării partidelor la Cotroceni

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a convocat oficial partidele parlamentare la consultări, pentru luni, în vederea desemnării unui premier, în contextul în care Guvernul Grindeanu a căzut în urma moțiunii de cezură inițiată de PSD și ALDE.

Potrivit programului, Partidul Mişcarea Populară (PMP) ar urma să intre la consultări la ora 17.30.

Cu o zi înaintea acestui eveniment, fostul președinte Traian Băsescu a ajuns însă în Republica Moldova, unde a fost ales președinte de onoare al Partidului Unității Naționale.

A lansat un atac dur la adresa lui Igor Dodon, a ținut un lung discurs de la tribuna din sala în care a avut loc Congresul PUN și a spus audienței că au un președinte care vrea să ducă această bucată de pământ românesc și acest popor de 4 milioane în CSI”.

„Vă spun sincer, este cea mai mare onoare pe care mi-au putut-o face cetățeni ai Republicii Moldova”, a ținut totuși să mulțumească Traian Băsescu pentru că a fost ales președinte de onoare.

Seria atacurilor a continuat însă și după, când l-a numit pe președintele Dodon… pudelul lui Putin.

„Putin, deși are un labrador superb, mai are nevoie de un pudel ca Dodon pe care să-l poarte pe la manifestații”, a tunat Băsescu.

”Mă întreb ce îi oferă Federația Rusă?! Vrea să ducă acest popor către sărăcia, dictatura din Federația Rusă. Sigur, oferta lui Dodon este spre sărăcie”, a mai spus fostul președinte, potrivit independent.md.

„Unde vrea să ducă Dodon țara, să fie sluga unei federații ruse care îi ține teritoriul ocupat în Transnistria cu trupe și echipament gata oricând să ocupe RM? Dodon nu înțelege că oferta Federației Ruse pentru Republica Moldova a fost separatismul transnistrean? În contrapunere: România oferă unionism Republicii Moldova, Rusia a oferit secesiune”, a continuat fostul președinte român.

Nu în ultimul rând, Băsescu a spus că i-a cunoscut cam pe toți politicienii de la Chișinău, niciunul dintre care nu a reușit să-l mintă, „mai puțin însă pe Plahotniuc”. „De fapt, Moldova are doi titani. Unul e Dodon care vrea să dea țara în Federația Rusă și altul e Plahotniuc care vrea să păstreze țara pentru el, dar să o trateze ca pe propria afacere”, a mai spus președintele de onoare al PUN.

Numirea lui Traian Băsescu în funcția de președinte al PUN a avut loc ca urmare a liderului formațiunii Anatol Șalaru, tot el fiind cel care a propus să nu fie votat președintele PUN până la clarificarea întrebării privind cetățenia lui Traian Băsescu, urmând ca după aceasta să fie organizat un nou Congres pentru alegerea lui Traian Băsescu în calitate de președinte al formațiunii.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.