Ce face preşedintele când nu ştie ce face?

Plăcinta cu Constituţia ne-a fost servită pentru a nu simţi amarul biroului deschis la Bruxelles de trei judeţe care se zice că ar fi Ţinutul Secuiesc. Ca nu care cumva să ne revoltăm doar pe politica Budapestei. Adică să nu ne prindem că opera lui Laszlo Tokes şi a UDMR nu este doar tupeul maghiarilor, […]

Plăcinta cu Constituţia ne-a fost servită pentru a nu simţi amarul biroului deschis la Bruxelles de trei judeţe care se zice că ar fi Ţinutul Secuiesc. Ca nu care cumva să ne revoltăm doar pe politica Budapestei. Adică să nu ne prindem că opera lui Laszlo Tokes şi a UDMR nu este doar tupeul maghiarilor, […]

Plăcinta cu Constituţia ne-a fost servită pentru a nu simţi amarul biroului deschis la Bruxelles de trei judeţe care se zice că ar fi Ţinutul Secuiesc. Ca nu care cumva să ne revoltăm doar pe politica Budapestei. Adică să nu ne prindem că opera lui Laszlo Tokes şi a UDMR nu este doar tupeul maghiarilor, ci şi laşitatea regimului Băsescu, speriat de moarte că ar putea pierde puterea. Aşa că al nostru preşedinte şi al său penibil guvern au ales să pupe poala popii pentru a scăpa de o judecată imediată a populaţiei nemulţumite.

Ca să nu mai trăncănim despre deschiderea Biroului Secuiesc la Bruxelles, Traian Băsescu a socotit că ne poate trage o jonglerie. Ne pune să ne uităm la ciorna Constituţiei în timp ce Tokes şi UDMR deschid reprezentanţa maghiarilor din România în capitala Uniunii Europene. Şi dă-i cu ideile sale scoase din pălărie împreună cu un constituţionalist de teapa personalului de la Cotroceni. Mărturisesc că fiţuica şi ideile lui Traian Băsescu mă lasă rece. Producţia intelectuală a echipei prezidenţiale, citită cu ochiul de gheaţă al preşedintelui, mă lasă rece. Nu era treaba Marinarului să ne spună ce paragrafe şchioape a descoperit el în Constituţia României. Şi nici cum ar vrea să le reformuleze. Dacă era un om care ştie despre ce vorbeşte şi ce rol îndeplineşte, s-ar fi mărginit să ne propună tezele (e drept, tezele unui marinar sunt o altă marea belea pe scoarţa cenuşie a unui călător pe mări!) pentru modificarea Constituţiei. Ca primarul amestecat printre buldozeriştii mobilizaţi la strângerea zăpezii, Traian Băsescu crede că trebuie să fie şi pe puntea Constituţiei şi să ne arate cu degetul unde să facem ce şi când. Din păcate, perspectiva preşedintelui nu o depăşeşte pe cea a surdomutului căţărat pe catarg. Vede şi el până undeva, dar nu prea înţelege mare lucru. Atâta doar că lupul de mare căţărat la cârma Constituţiei comandă şi are pretenţia de a lansa idei, principii morale şi etice, adaptări europene şi chiar aprofundări constituţionale în stil american.

Traian Băsescu trăieşte un soi de vis urât. Îşi imaginează că ar putea să facă din România o ţară cu o Constituţie model, dar şi cu o economie africană falimentară. Şi că cele două proiecte se pupă. E convins că putem avea instituţii de tip american înlăuntrul cărora te mănâncă şerpii şi bandiţii din epoca de glorie a unui alt crâmpei de afacerism nebun – Chicago. În timp ce aşterne pe hârtiuţe aceste idei răsărite pe scoarţă de pe urma împiedicărilor sale politice, ţara mai alunecă niţel spre prăpastia falimentului. Acest fenomen contradictoriu se numeşte progres, iar strategia după care se desfăşoară se numeşte restructurare. Ieşirea din recesiune combinată cu viaţa din ce în ce mai grea a românilor se încheie ca behăitul caprei râioase care îşi anunţă admiratorii că tocmai şi-a ridicat coada.

De ce suspectez eu spectacolul constituţional al lui Traian Băsescu de ceva necurat? Că în momentul în care marea sa „perormană” intelectuală numită proiect de modificare a Constituţiei era prezentată şi era fluierat vârtos de populaţia gânditoare şi vorbitoare de limba română, tocmai s-a găsit şi ambasadorul SUA la Bucureşti să ne vorbească despre bogăţia ideatică şi democratică a ciornelor lui Traian Băsescu.

Este a doua sau a treia oară când ambasadorul american sare în apărarea preşedintelui Traian Băsescu. Dar pe faţă, ostentativ, ca să nu zic grosolan! Probabil că este printre foarte puţinii, dacă nu printre ultimii susţinători ai lui Traian Băsescu.

Sentimentul meu este că domnul Mark Gitenstein este mai interesat de rămânerea lui Traian Băserscu la putere decât de calitatea democraţiei în România. Iar Constituţia îi interesează cât pe mine acatistele lăsate pe un altar din Zambia!

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.