Ce face președintele când participă la şedinţele de guvern?

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, lider al ALDE, a declarat, marţi că preşedintele nu conduce la şedinţele de guvern, atunci când participă, ci doar le prezidează, având astfel posibilitatea să spună <îi dau cuvântul şi domnului cutare şi domnului cutare>.

”Când preşedintele participă la şedinţele de guvern, el nu conduce guvernul sau şedinţele. El le prezidează, ceea ce e cu totul altceva. Conducerea guvernului este asigurată numai şi numai de primul ministru, chiar când preşedintele este prezent. Faptul că prezidează şedinţa nu înseamnă că el conduce. Primul ministru este cel care, împreună cu membrii guvernului, ia hotărâri. Nu preşedintele. Preşedintele nu se poate substitui primului ministru. A prezida înseamnă altceva. E funcţia care îţi dă posibilitatea să spui <îi dau cuvântul şi domnului cutare şi domnului cutare>, dar în ceea ce înseamnă exercvitarea funcţiei de a conduce guvernul, ea rămâne atributul primului ministru,. chiatr în prezenta preşedintelui. Preşedintrele nu pioate să spună <asta se adoptă> sau <asta nu se adoptă>”, a declarat pentru MEDIAFAX Călin Popescu Tăriceanu.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Author

15 Comentarii

  1. Am înțeles. Ce ar fi România fără dumneavoastra oare ?

  2. Mai ce grabiti sunteti voi sa publicati ” stirea „, incat nu nimeriti tastele! Rolul sasului la sedintele guvernului e de lalea in glastra si aplica legea chibitului: tace si nu-i put picioarele.

  3. In conditiile actuale Presedintele este nevoit sa participe la sedintele de guvern din motive de forta majora. Dupa ce PSD-istii a afirmat public ca se vor gratia si amnistia singuri, nu se poate avea incredere in banditii de la PSD ca nu-si vor da singuri legi impotriva justitiei care sa-i scape de niste pedepse binemeritate pentru jaful facut in tara. Asa ceva nu se poate prescrie. Orice tara e indreptatita sa ceara daune de la cei care le-au provocat. Cu atat mai mult de la cei de rea credinta, care in loc sa o conduca conform angajamentelor electorale au tradat interesele tarii si au jefuit-o in interes propriu furand astfel rodul muncii contribuabililor timp de multi ani de zile.

  4. Domnule TARICEANU, cu cat ai vandut strainilor resurselñe naturale ale Romaniei din platoul continental al Marii Negre ??? Sa stim si nou cu „cate te-au ales din escrocheria aceasta pe spatele poporului roman !.

  5. Cum ies toti papagalii poolitici sa spuna poezia:Flociordache ,acum Tariceanu,maine Serban Nicolae,si tot asa,etc

  6. caline, ca de obicei gura ti-o ia inaintea mintii. daca te documentai 1-2 minute, aflai ca a prezida inseamna a conduce.

    • Sa vezi ce o sa mai „conduca” Tartoru de o sa-i piara cheful sa se umfle in pene pe la Guvern.El crede ca Veorica este ca si Grindeanu ca sa suporte Marlanu..

  7. Tăriceanu zice că „președintele” trebuie să prezideze și că nu are nevoie de nicio idee personală ca să și conducă, deși a fost votat pentru un progam politic ? Deci, remarcați totuși și faptul că Popescu Tăriceanu zice că „prezidează” Senatul ,? Ați zice și că a avut și idei personale sau din programul politic pentru care a fost votat de alegători, idei pentru care ,ca președinte al Senatului, a încercat obțină voturi în parlament ?

  8. Am citit comentariile postate la acest material. Nu ma surprinde nici tonul, nici aberatiile insiruite, dar ma surprinde faptul ca nimeni nu incearca sa foloseasca bunul simt si sa-si masoare opiniile. Astfel, am aflat ca a prezida inseamna a conduce. Nu o sedinta, ci o activitate. Aici avem de a face fie cu o improprietate a termenilor, o necunoastere a limbii romane ori o malversatiune lingvistica cu scopuri bine definite. De aia spuneam de folosirea bunului simt. Pai, daca Presedintele se poate duce la Guvern spre a participa la sedintele de lucru si, odata ajuns acolo, preia CONDUCEREA sedintei, la ce Dumnezeu mai avem nevoie de Prim-ministru? Si daca asa ceva era posibil cum de a rabdat pana acum si nu s-a dus sa se instaleze in scaunul Primului-ministru si sa conduca Guvernul asa cum vrea el. Edificatoare in privinta „onestitatii” prezidentiale este si afirmatia ca ce se incadreaza in prevederile art. 78 din Constitutie, nu este stabilit de Constitutia insasi, ci de Presedinte si de sistemul sau muscular. Ti se face chiar sila la ce stadiu de degradare institutionala la varf s-a ajuns si ce-i mai trist este ca o suma de oameni, invocand binele Romaniei, chiar sustin si se bucura de astfel de derapaje. Mai mult, la nivelul asa-zisului sef al statului s-a afirmat ca Guvernul va fi impiedicat sa dea o ordonanta pe o problema ce-i revine in competenta de drept. Cred ca urmatorul pas va fi proclamarea actualului Presedinte ca rege al Romaniei sub numele de Carol I bis. Desigur, tot pentru binele Romaniei.

    • Mai Neica Nimeni, legile sunt in dezbatere parlamentara, este ilegal si neconstitutional ca Guvernul sa legifereze peste capul Parlamentului. Parlamentul legifereaza, nu Guvernul. Ordonantele de urgenta se dau numai in cazuri de forta majora. Sa-ti explic printr-un exemplu cum sta treaba cu aceste cazuri de forta majora. De pilda, una din firmele lui Dragnea are un import in vama. Se da atunci o ordonanta de urgenta de scutire de taxe vamale pentru o zi pentru produsele de tipul celor pe care le are Dragnea in vama. Apoi situatia revine la normal. Ai priceput? Asta e rolul ordonantelor de urgenta, eliberarea de taxe vamale ale produselor grangurilor politici si acolitilor, rolul asta nu se extinde si la eliberarea infractorilor.

  9. Locul acestui fustangiu numit Tariceanu este dupa gratii pentru tot restul vietii. Dumnealui instiga la acest scandal dintre palate, cu vasta sa experienta de pe vremea lui Basescu. Ca la noi, la romani: cand se parfumeaza, vecinii stau la 100 de metri departare unul de altul dar amandoi au closetele spate in spate in fundurile curtilor. Acolo se injura in timp ce isi fac nevoile. Cum dracu sa nu ne fie rusine ca suntem romani cu asemenea exemplare care ne conduc? Incep sa cred ca Iorga avea dreptate: pentru ca nimeni nu voia sa vina in Dacia datorita climei, distantei fata de Roma si vecinatatii barbarilor, au fost adunati toti hotii si toate prostituatele de pe strazile capitalei imperiului si-au fost trimisi sa lucreze pe pamanturile noastre. Asta e gena care ni s-a transmis. Daca mai adaugam si robii proveniti din randul celor fara casta, adusi de mongoli 11 secole mai tarziu, avem tabloul complet al natiei cu care ne mandrim.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.